58% dintre fanii Științei cred că aceasta va termina pe loc de cupe europene

Brandan a plecat, dar, din ce s-a văzut în amicale, atacul Științei se va baza anul acesta pe cuplul Bawab - Herghelegiu. Cei doi au reușit 3 din cele 8 goluri marcate de Craiova în amicalele verii. Alte două au fost înscrise de un alt vârf important, Costin Curelea. (FOTO: GdS)

Brandan a plecat, dar, din ce s-a văzut în amicale, atacul Științei se va baza anul acesta pe cuplul Bawab – Herghelegiu. Cei doi au reușit 3 din cele 8 goluri marcate de Craiova în amicalele verii. Alte două au fost înscrise de un alt vârf important, Costin Curelea. (FOTO: GdS)

Deși a fost o zi liniștită de duminică, circa 600 de fani au răspuns apelului Maxima Sport, care a invitat suporterii Universității să-și dea cu părerea referitor la locul pe care poate termina Universitatea cu lotul actual. Așa cum ne imaginam, fanii care critică dur politica de transferuri a clubului sunt mai degrabă o minoritate: 83% dintre votanți cred că Cârțu și Săndoi ne vor duce în playoff. De departe cea mai scontată clasare a echipei este una între locurile 2-4, votată de jumătate din numărul total de participanți. Asta ar presupune, independent de Cupa României, asigurarea prezenței în cupele europene în 2016-2017, chiar în preliminariile Champions League, în caz de loc 2. 8% dintre suporteri și-au păstrat optimismul specific oltenesc și au prezis chiar că Universitatea va fi campioana României, în timp ce pesimiștii care au prezis o retrogradare au fost doar 4%. Nici ”pesimiștii moderați” nu au fost deloc mulți: doar 13% din totalul votanților au estimat că oltenii vor rata playoff-ul și vor termina pe pozițiile 7-12.

În sezonul trecut, Universitatea a terminat pe locul 5, cea mai bună clasare a Craiovei din ultimul deceniu.

Un motiv în plus pentru forțarea playoff-ului este că echipele calificate în playoff joacă cu 4 meciuri mai puțin decât cele din playout. În playoff-ul ediției de campionat care stă să înceapă, fiecare echipă va porni cu jumătate din numărul total de puncte acumulate în sezonul regulat. Playoff-ul și playoutul primei ligi sunt programate să înceapă undeva la începutul lunii martie 2016.

Petrolul și CFR Cluj vor pleca ambele cu un handicap de câte 6 puncte în actualul campionat, dictat de FRF pentru neîndeplinirea criteriilor financiare. Nici una dintre ele nu va avea drept de joc în cupele europene, așa cum nu va avea nici Dinamo. Prin urmare, Universitatea are șanse foarte mari la unul dintre cele 5 locuri de cupe europene (cu tot cu Cupa României), pentru care se va bate în primul rând cu Steaua, ASA Târgu Mureș și Astra, celor patru putând să li se mai adauge Botoșani, Pandurii sau chiar Viitorul.

PS – votul referitor la clasarea finală a Craiovei în sezonul viitor rămâne deschis.

12 comentarii la articolul 58% dintre fanii Științei cred că aceasta va termina pe loc de cupe europene

  1. Stefan.. spune:

    Ar fi bine ca sondajul sa fie inchis odata cu inceperea campionatului. Ar fi interesant apoi ca rezultatele sa fie reamintite suporterilor la finalul sezonului sau in momentul in care Cartu va pleca de la echipa (daca acest fapt se va petrece in timpul campionatului). Fie ca o multumire adusa acestuia si ca o lauda celor care l-au numit, fie ca o bila neagra pentru acestia.

  2. @ stefan spune:

    Stefan, daca ajunge echipa pe loc de cupe europene promiti ca nu mai contesti, conducerea sau jucatorii? Asa ar fi fair – Antrenorii platesc cu postul pentru esecuri, jucatorii sunt dati afara.. ce-ar fi ca si postacii contestatari sa ia o pauza daca nu iese cum zic ei?

    • Stefan.. spune:

      Fals…Nu am contestat niciodata jucatorii! Pentru ca acestia, atata timp cat nu au avut la conducere antrenor adevarat, in jiga I, merita „prezumtia de nevinovatie”. Cat il priveste pe Cartu, acesta nu mai este la inceput de cariera, ca antrenor. A confirmat de mult timp ca nu e liga I. Dovada faptul ca nici o echipa nu-l mai cauta. La noi s-a lipit pe motive de rudenie si de patriotism local. Rezultatul?… „Vorbesc” tribunele goale.

  3. Cata spune:

    Am si eu o curiozitate. Desi am ras de Steaua ca a jucat cu acelasi echipament 3 ani, in ultimul cu o dunga in plus pe numar, si noi vom face la fel? Ca nu am vazut sau auzit nimic de noile echipamente. Sau nu vreti sa se vanda nimic?

  4. Bogdan spune:

    Cat mi-ar fi placut sa vina Hamroun la noi. De cand am tot spus ca e jucator foarte bun. Las’ ca l-a luat Steaua!

  5. lionel spune:

    Atat se poate, atat este bugetul, restrans. Putea fi mai rau, aminiti-va de perioada crunta de afganistanizare a Booveanului. Se putea si mai bine, cu investisori mai potenti. Totusi, in contextul in care actualii investisori, decenti de altfel, mentin echipa in liga 1 si aduc un manager mai istet decat W Felix, trebuie sa ne multumim fara performante. Oierul baga bani, e grey de luptat cu el. Oare W Felix nus-a ganditla crowdfunding? Sau nu stie ce este aia?!:) Sa ne propuna transferuri si noi cotizam. Hai Stiinta!

  6. lionel spune:

    Alo, Felix W, se aude? Se pot lua jucatori de la ASA, mai lasa micii si berea si adu si tu 1-2 jucatori! Muresan, Brandan ar fi buni…Ca nu indraznesc la altii maibuni, dar mai scumpi.Vad ca si Voluntarii se intaresc dela ASA. la noi canta lautarii si troznesc carbunii gratarului cu mici si carnati de porc!::))

    • ipsilante spune:

      De unde bani? Cu peste 7 milioane euro datorie, facute in doar doua editii de campionat, un sezon in B si altul in Liga I, waterboy-Felix a adus Stiinta in fruntea clasamentului… datornicilor! (Asa anunta cei de la DIGI!) Daca nu va fi demis, va falimenta clubul… Iar noi, naivii din tribune, cerem transferuri… si speram la un loc in primele 4!!! De unde? Cu cine? FORZA STIINTA!

  7. Vio spune:

    Nu ne mai arătați și noua fotografii cu stadiul lucrărilor de la stadion? Nu de alta, dar suntem suporteri din tara(Constanta) și nu mai știm nimic legat de acest aspect. Multumim.

    • euu spune:

      Stadionul este daramat aproape 100% , mai trebuie carat molozul de acolo si CA incepe constructuirea noului stadionul..din pacate nu se foloseste stema cu leul, iar echipamentul nu arata cine stie CE..in lucru bun a facut si sudorul din booveni, arata altfel cu adidas..si fara dungile alea oribile..parere personala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER