68 de ani de Știința, pas cu pas

Cu ajutorul unuia dintre cei mai împătimiți suporteri ai Universității, putem să facem un timeline al momentelor esențiale din existența clubului de fotbal Universitatea Craiova, care recent a sărbătorit al 68-lea an de existență. Pe 24 septembrie, la Craiova, la Școala de Fotbal Costică Donose, Iulian Meianu își lansează a doua lui carte despre cea mai iubită echipă din câte există: ”Craiova, moștenirea fotbalistică”. Acolo găsiți istoria completă și mult mai pe larg.

Înainte de a prezenta, punct cu punct, pașii care au marcat istoria Universității, se cade să spunem că, pentru România, anul 1948 a fost unul dintre cei mai negri din istorie. După un pic de ”tatonare”, în primii 4 ani de după 23 august, comuniștii aveau să intervină în forță la toate nivelurile în 1948: arestări, execuții, expulzări și o subjugare totală a țării, cu prețul libertății majorității cetățenilor. Dar, vorba poetului, ”Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Craiova a coexistat cu orânduirea comunită fără să îngenuncheze vreodată în fața acesteia. Din contră, actele de disidență ale ”campioanei unei mari iubiri” sunt și acum repere ale unei perioade în care foarte puțini îndrăzneau să miște în front. Dar acum, să vedem povestea, cea mai frumoasă poveste dintre toate:

20 iulie 1948: se înființează U.N.S.R. Craiova, străbunica Universității de astăzi.

5 septembrie 1948: UNSR Craiova joacă primul meci oficial, la Filiași, pe terenul echipei locale (CFR). Scor final: 6-3 pentru gazde. Partida este acoperită fugitiv în presa vremii. Echipele apăreau și dispăreau într-un ritm foarte alert, în acei ani. Nimeni nu se aștepta ca această micuță echipă din Craiova să devină o legendă.

cfr1949: UNSR Craiova își schimbă numele în ”Clubul Sportiv Universitatea Craiova”.

1953: Apare prima stemă a echipei, una binecunoscută suporterilor adevărați a acesteia, sub care echipa noastră avea să realizeze cele mai mari performanțe ale sale.

stema

Este, desigur, aceeași stemă cu care istoricul club avea să renască, în 2013, după o perioadă a istoriei sale mai neagră decât oricare alta din negrul comunism. 60 de ani mai târziu, niște cretini orbiți de dragostea pentru un analfabet aveau să batjocorească acest simbol al Științei în tot felul de moduri, descalificându-se astfel pentru totdeauna din pretinsa calitate de ”fani” ai Craiovei.

1957: Deși retrogradată în a treia divizie cu trei ani înainte, Universitatea, în acea perioadă sub numele de Știința Craiova, câștigă primul ei trofeu: Campionatul Național Universitar de Fotbal.

1964: Știința Craiova promovează în Divizia A.

1965: Știința Craiova devine ”Universitatea Craiova”

26 noiembrie 1966: Universitatea Craiova joacă primul ei meci în prima ligă sub noul nume și învinge cu 1-0 pe Progresul București. A înscris un atacant care avea să scrie istorie în tricoul Craiovei: Ion ”Nelu” Oblemenco, în minutul 10.

1967: Ion Oblemenco devine primul jucător al Universității Craiova care obține titlul de golgheter al României, cu 16 goluri înscrise. În același an, pe 29 octombrie, avea să se înființeze stadionul ”Central”; stadion care ulterior avea să-i poarte numele.

1968: Universitatea Craiova dă primul ei jucător la echipa națională: Florea Martinovici joacă în România – Elveția 2-0. În același an, suporterii Universității sunt consemnați de istorie drept cei mai buni din țară, obținând trofeul ”Petschovschi”, acordat celui mai frumos public din țară.

7 octombrie 1970: la câteva luni după ce Ion Oblemenco obținea al doilea său titlu de golgheter al României (19 goluri), FRF sancționează Craiova cu interzicerea dreptului de a participa la competiții internaționale pentru un an, ca urmare a unei presupuse ”comportări necorespunzătoare” în Cupa Orașelor Târguri. Acel prim abuz avea să deschidă o lungă serie de umilire a Universității de către autoritățile din propria țară, tot mai deranjate de popularitatea și de succesul unei echipe care îndrăznea să se împotrivească echipelor de partid.

1972: Ion Oblemenco obține al treilea titlu de golgheter al României, cu 20 de goluri marcate.

3 septembrie 1972: Primul meci al Naționalei României pe ”Centralul” din Craiova. În fața a 35.000 de suporteri fanatici, România face egal cu Austria, 1-1.

24 iunie 1973: Dinamo fură primul titlu al Craiovei printr-o manevră nemaiauzită în istoria fotbalului: își amână meciul cu CFR Cluj, programat inițial să înceapă la aceeași oră cu meciul Universității de la Arad, cum era și firesc. După înfrângerea Universității la UTA (0-1), Dinamo avea nevoie de o victorie cu patru goluri la Cluj pentru a-i lua fața în clasament. O obțin fără emoții. Câștigarea celui de-al patrulea titlu de golgheter de către Oblemenco e doar o palidă consolare pentru o hoție istorică.

3 octombrie 1973: Universitatea Craiova elimină Fiorentina în turul I al Cupei UEFA (0-0 la Firenze și 1-0 în Bănie).

19 iunie 1974: la un an după scandalul cu Dinamo, Universitatea Craiova își ia revanșa și obține primul titlu din istorie. Culmea, o face tot cap la cap cu Dinamo în ultima etapă. De data aceasta, Dinamo avea nevoie ca Universitatea să piardă, iar ei să câștige cu 7 goluri la Pitești (echipă care îi învinsese în meciul tur, chiar pe Dinamo). Evident, Dinamo câștigă cu 7-0, cu Dobrin în teren pentru gazde. Dar Craiova face 0-0 la Ploiești, cu portarul Florin Oprea (foto, primul din stânga, lângă Oblemenco) într-o zi eroică (inclusiv adversarii trăgeau pentru Dinamo, evident). În cinstea uriașei performanțe, Tudor Gheorghe compune ”O iubire alb-albastră”, rămas și astăzi unul dintre cele două imnuri oficiale ale Științei.

oprea

3 iulie 1977: Universitatea câștigă prima sa Cupă a României, după 2-1 cu Steaua. Au marcat Balaci și Cârțu.

22 iunie 1978: a doua Cupă a României, câștigată într-o finală cu Olimpia Satu Mare. Scor final: 3-1, marcatori Cârțu, Cămătaru și Marcu.

7 noiembrie 1979: în turul II al Cupei UEFA, Universitatea învinge super-puterea Leeds United chiar în Anglia, 2-0 (goluri Cârțu și Beldeanu). A fost prima victorie a unei echipe românești pe teren britanic. În retur, Craiova obține o nouă victorie cu 2-0 și se califică mai departe.

1980: al doilea titlu din istorie, începutul unei generații care avea să schimbe istoria fotbalului.

24 iunie 1981: Universitatea Craiova reușește event-ul: câștigă pentru a treia oară campionatul și tot pentru a treia oară Cupa României, într-o finală câștigată la pas cu Poli Timișoara, 6-0. Au marcat Balaci (2), Cârțu, Crișan, Donose și Negrilă. Craiova Maxima era noua senzație a României și, în curând, avea să fie și a Europei.

1982: Universitatea Craiova joacă sferturi de finală în Cupa Campionilor Europeni, devenind prima echipă românească care se clasează între primele 8 ale continentului.

1983: apare a doua stemă a clubului, cea cu leul. Nu e aceeași cu cea care avea folosită de Adrian Mititelu în perioada de tristă amintire.

1983: Craiova elimină pe rând Fiorentina, Shamrock Rovers, Bordeaux și Kaiserslautern și devine prima formație românească prezentă în semifinalele Cupei UEFA. Suntem eliminați de Benfica după două egaluri (0-0 la Lisabona, 1-1 la Craiova), dar avem o consolare: Adrian Păunescu și Valeriu Penișoară compun ”Cântec pentru Oltenia”.

6 iulie 1983: a patra Cupă a României, obținută tot într-o finală cu Timișoara. Scor final 2-1, dublă Cămătaru.

24 septembrie 1983: gest unic de disidență în fotbalul românesc: sătulă de abuzurile nesfârșite ale statului comunist, Universitatea se retrage pe teren în minutul 85 al partidei cu Sportul Studențesc. Cu doar două luni înainte, FRF refuzase înscrierea Universității în Cupa Cupelor, competiție în care am fi fost capi de serie.

1984: Naționala României joacă la Campionatul European din Franța, cu Lung, Ștefănescu, Negrilă, Ungureanu, Țicleanu, Irimescu și Cămătaru în lot. Lipsesc Balaci, Geolgău, Cârțu, Crișan și Donose (doar unii dintre ei motivat), toți piese importante în preliminarii. Cu toate astea, Costică Ștefănescu e numit cel mai bun jucător al României la turneul final.

1991: al doilea event din istorie, adică al patrulea titlu de campioană și a cincea Cupă a României, câștigată într-o finală cu SC Bacău (2-1, dublă Zamfir).

27 iunie 1993: vine și a șasea cupă, după 2-0 în finala cu Dacia Unirea Brăila. Au marcat Vasc și Craioveanu, Săndoi și-a rupt piciorul în ultimele minute de joc, accidentare groaznică ce avea să încheie o foarte promițătoare carieră internațională. Doar un an mai târziu, Naționala României obținea cea mai bună performanță din istoria ei, fără Craioveanu și Săndoi în lot.

1994: urmare a unei decizii a Judecătoriei Craiova, apare entitatea juridică ”Fotbal Club Universitatea Craiova”. La constituirea acesteia, însă, se specifică clar ce intră în patrimoniul noii societăți, iar palmaresul Universității Craiova nu se regăsește în enumerare, fapt confirmat, recent, și de către Tribunalul București, care a consfințit faptul că palmaresul Științei nu a părăsit nici un moment clubul-mamă. De altfel, secția de fotbal a Clubului Sportiv continuă să existe, în paralel cu asociația nou-creată, până în 1998, doar că aceasta se retrage benevol din campionat, în locul ei înscriindu-se asociația respectivă, fără legătură cu vechea societate. Practic, s-a trecut tacit la o echipă nouă doar pentru că cei implicați au hotărât s-o lase baltă pe cea veche.

Noua entitate este acceptată de publicul craiovean, în ciuda faptului că palmaresul și istoria rămăseseră în posesia Clubului Sportiv, fapt considerat neimportant la acea dată.

2002: se pune iarăși punct și se ia de la capăt, apare o a treia entitate, fără legătură nici măcar cu asociația din 1994, cu atât mai puțin cu secția de fotbal a Clubului Sportiv, secție care se retrăsese, reamintim, din competiție în 1994, pentru a face loc noii asociații, dar care păstrase în proprietate palmaresul și stemele. În actul ei constitutiv, societatea cea nouă, ”Fotbal Club U Craiova S.A.” nu era o urmare a reorganizării Asociației Sportive Fotbal Club Universitatea Craiova (cea din 1994), iar capitalul social inițial al acesteia nu prevede nicăieri preluarea patrimoniului respectivei asociații.

Așadar, pentru noi, din păcate, firul istoric al Universității Craiova încetează de două ori: o dată în 1994, când fostele glorii fac Asociația Sportivă care este înscrisă în campionat în locul legitimei secții de fotbal (în ciuda faptului că aceasta continuă să existe, fără să participe la competiție, timp de încă 4 ani), apoi în 2002, când și asociația este înlocuită cu o nouă firmă. Din punct de vedere legal, firul istoric avea să fie reînnodat abia în 2013, odată cu reînființarea secției de fotbal de către Clubul Sportiv, club care de altfel nu a pierdut nici un moment palmaresul și stemele oficiale ale Universității Craiova.

5 septembrie 2016: la împlinirea a 68 de ani de istorie a clubului, una dintre grupările noii peluze a Științei (cea curățată de mititei, gogoși, berbecuți și ciorbe de burtă la Perinița) sărbătorește momentul arborând un banner de 25×3 metri pe schelele viitorului nou Ion Oblemenco, arenă aflată încă în construcție.

sezione

10 septembrie 2016: Universitatea Craiova se instalează definitiv pe locul 1 în Liga I, după o victorie mare la Cluj, pe terenul deținătoarei Cupei României. La finalul acelui sezon, obține al cincilea ei titlu de campioană. Dar acest punct este pentru alt text, unul pe care-l va scrie altcineva, în 2056. Când noi nu știm dacă vom mai exista, dar Universitatea Craiova cu siguranță va continua să existe.

21 comentarii la articolul 68 de ani de Știința, pas cu pas

  1. George spune:

    hei, apoteotic finalul, ar fi superb pentru o regiune pustiita de performante si trofee ! succes !

  2. tt spune:

    „…Suntem eliminați de Benfica după două egaluri (0-0 la Lisabona, 1-1 la Craiova), dar avem o consolare: Adrian Păunescu și Valeriu Penișoară compun ”Cântec pentru Oltenia”…”

    ASTA DA CONSOLARE… LA MULTI ANI!

    • Tarabostes spune:

      Nu Benfica ne-a eliminat, ci bara transversala de la una din porți, care a fost mai joc cu câțiva centimetri, suficient ca mingea sa nu intre în poarta la un atac al Stiintei. În fine…

  3. ipsilante spune:

    La multi ani, Stiinta Craiova-campioana unei mari iubiri! Desi, ura, ostilitatea si obstructiile suportate de CS Universitatea in perioada comunista, din partea institustiilor de forta (interne-securitate si armata, care-si sustineau, manipuland fatis fotbalul, propriile echipe departamentale), s-au transferat integral, in perioada post-revolutie, catre grupuri de interese din mass-media, mediul politc si de afaceri (cu aceleasi apucaturi nocive), sper ca Stiinta sa razbeasca si sa redevina CAMPIOANA care a fost candva si chiar mai mult (in Europa!).

  4. Cilly spune:

    La multi ani Universitatea Craiova si multi ani cu sănătate si bucurii celor care iubesc Stiinta …Hai Stiinta !

  5. mdm spune:

    Finalul iti ridica brusc pulsul si te transpune instantaneu intr-o lume a visarii,,,ce frumos ar fi ! Si ce frumos ar fi sa citeasca acest superb articol si cei din alte zone ale tarii , mai ales becaliotii din mass-media centrala care incearca sa ne umileasca cu fiecare ocazie,,,cum ar fi sa nu le mai dam prea multe sanse sa o faca? cum ar fi sa invingem intr-adevar la Cfr si, macar pt o zi sau doua, sa fim si noi pe PRIMUL LOC ??? cum ar fi ? cum ar fi sa ne vedem vreo 30.000 dintre noi la primul meci pe stadionul cel nou k sa demonstram o data pt totdeauna tuturor k ASTA E STIINTA ?cum ar fi ? ar fi exact cum visam la fiecare meci al Stiintei,noi,adevaratii suporteri d p stadion sau din fata televizorului !!! Si nici nu trebuie sa va spun eu cum ar fi deoarece stiti si simtiti si singuri: ar fi pur si simplu SUBLIM ! iar restul ar fi cancan,,, Forza Stiinta !!! Hai cu victoria sambata !!!

    • florin spune:

      bravo …nu stiu cum ai gandit dar ai zis-o frumos…

    • Florin spune:

      Am postat eu link-ul pe Digisport(alias Becali Sport) la sectiunea rezervata Universitatii Craiova. Dati like acolo sau share pe facebook-ul vostru daca vreti sa se stie ca suntem multi…Ce-ar fi daca am fi cateva milioane bune sa se vada cati suporteri suntem?

  6. Bogdan spune:

    La Multi Ani pentru minunea noastra blonda! Te asteptam acasa Printule..

  7. ipsilante spune:

    Stie cineva ce s-a hotarat, in legatura cu meciurile de pe Extensiv? Vom juca in Craiova sau ne mutam? N-am vazut nici un comunicat din partea clubului. Pe 18 sept. va fi meciul cu Chiajna. Unde? In Craiova sau …? Este important sa aflam, nu? FORZA STIINTA!

  8. Bogdan spune:

    Ce ziceti de Gabriel Vasvari? Ar merge sa incercam sa il luam la iarna?

  9. Cilly spune:

    Următoarele doua meciuri de acasă cu Chiajna si Botoșani le jucam pe Extensiv apoi ne mutam la Severin …Hai Stiinta !

  10. Cilly spune:

    Cred ca in primul rând ( urgent ) trebuie sa-i prelungim contractul lui „domn profesor” Zlatinski cu cel puțin doi ani, Vasvari si eu zic ca e bunicel dar nu merita 350.000 € cat cere Sfaiter pe el ….Hai Stiinta !

  11. luca spune:

    🙂 Cilly Cred că, în primul rând, trebuie să rupem contractul „prenupțial” Rotaru – Mititelu. Apoi mai vorbim… 🙂

  12. florin spune:

    nu am avut ce sa fac…am fost la csu2 cu steaua2…scor 3-3 cum bine stiti…concluzia…o echipa nu de lemne …de buturogi…portarul bun la o echipa de liceu …capitanul de echipa bun la judeteana …si are o varsta …fundasul stanga bun la fc piticot …mijlocasii si atacantii o pasa buna sapte rele …am citit de surugiu si burlacu …eu nu i-am evidentiat…concluzia ?…am pierdut timpul degeaba …

Lasă un răspuns la tt Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER