A fi sau a nu fi realist, un paradox al suporterului oltean

Conform unor cifre publicate recent de La Gazzetta Dello Sport, Napoli este a cincea echipă ca forță financiară și nivel de salarizare din Italia. La distanță relativ mică de locurile 3 și 4, Roma și Inter, dar considerabilă față de Milan și mai ales față de Juventus. Cei de la Napoli puteau fi realiști și, pentru anul acesta, să se mulțumească cu o clasare în primele 4 locuri, care să le permită accesul în Champions League. Ar fi fost un deznodământ bun, în ton cu posibilitățile reale ale clubului. Cu toate astea, după meciul câștigat în deplasare la Juventus (când giganților din Torino le-ar fi ajuns și-un egal ca să-și aconteze practic titlul), jucătorii lui Napoli urlau în vestiar, în cor: ”Mai avem un singur vis: Napoli campioană din nou!”. Și e suficient ca Juve să se împiedice într-una dintre deplasările foarte dificile de la Roma ori Inter pentru ca visul să devină realitate.

Ca și Napoli, cu care se aseamănă adesea prin mult mai multe lucruri decât doar culorile considerate sfinte, Universitatea Craiova este destul de departe, ca forță financiară actuală, de FCSB și CFR. Ni se spune (în special de către specialiști neolteni, echilibrați și obiectivi) să fim realiști, să ne vedem lungul nasului și să înțelegem că locul 3 este un obiectiv decent pentru acest an. Și este, într-adevăr. Dar ce-ar mai fi fotbalul, dacă toții fanii lui ar fi ”realiști”? Și, mai ales, ce ar mai fi fotbalul din Oltenia?

Și cel mai dureros este că nu trebuie să mergem până la Napoli ca să găsim niște nebuni complet nerealiști care se bat pentru titlu (și uneori îl și obțin) cu giganți tot mai speriați de ruperea de realitate a micilor David. E suficient să mergem în Liga I. Hagi a fost cumplit de nerealist anul trecut, când a câștigat campionatul cu o echipă de copii. Șumudică a fost și el nebun de legat, când l-a luat, în anul anterior, cu niște fotbaliști neplătiți și care fără el pe bancă s-au întors, cei mai mulți dintre ei, la realismul invocat de cerebralii fotbalului. Și exemplele pot fi găsite și în sezoane ceva mai vechi, cu Galațiul și Urziceniul un fel de regi neîncoronați ai lipsei de realism. Ca realismul să fie complet călcat în picioare, și Galațiul, și Urziceniul, au reprezentat România în GRUPELE CHAMPIONS LEAGUE, faza asta modernă, când jucatul în grupe pare mai greu și decât câștigarea competiției, în vechiul format.

E simplu și din multe puncte de vedere e corect să ceri celor mai frumoși suporteri din țară, oltenilor, să fie realiști și să realizeze că ”nu au încă echipă pentru titlu” (deși nici Viitorul nu avea anul trecut, nici Napoli nu are anul ăsta). E simplu, dar e păcat. Pentru că nu suporterii realiști umplu stadioanele, pentru că nu suporterii realiști își distrug laringele și plămânii urlând pentru echipă ore întregi, la meciuri și multă vreme după, pentru că nu suporterii realiști creează legendele și miturile din spatele cluburilor de fotbal.

Știți, apropo, cine a fost însuși simbolul lipsei de realism în fotbal? Craiova Maxima! Acei nebuni frumoși tocmai prin asta au intrat în istorie, tocmai de asta sunt astăzi considerați de mulți dintre acei specialiști obiectivi și echilibrați despre care vorbeam ”cea mai frumoasă echipă care a existat vreodată în România”: pentru că, într-o vreme când toată lumea (în special ditamai dictatura) le cerea ”să fie realiști” și să-și accepte condiția, ei au zâmbit și-au dansat plini de tupeu cu irealul. Și nu au făcut-o o dată, scurt și bătător la ochi, la o serată la care au intrat prin efracție, ci în mod organizat, ani în șir. Cât timp au fost realiști, erau niște țărani frumoși, dar simpli, din Oltenia. Apoi au uitat un pic de realitate și au devenit niște gentlemeni îmbrăcați în fracuri și apreciați de o planetă întreagă. Nu putem retrăi acei ani de poveste decât făcând ce au făcut ei: forțând cu atât de mult tupeu, cu atât de multă inconștiență, imposibilul, încât, după o anumită perioadă de timp, imposibilul să devină posibil, irealul real și anormalul normal.

Aseară am fost realiști (tocmai noi, oltenii) și asta ne doare cel mai tare. De fapt, nu; cel mai tare doare că nu am fost nici măcar atât de buni pe cât am fi putut fi. Visul unui nou event, al treilea din istorie, ne stătea în ușă și ne zâmbea plin de senzualitate, iar noi, în loc să-l băgăm înăuntru și să-l îmbrățișăm (că ce te costă să visezi, în fond?), am ales să-i trântim ușa în nas.

Și un mesaj pentru jucătorii Științei, care poate citesc aceste rânduri: avem suficientă realitate în jur, băieți. Nu intrăm în detalii, dar majoritatea suporterilor acestei echipe nu trăiesc în realități extraordinar de plăcute. Măcar voi nu le cereți să fie realiști. Și, data viitoare când intrați pe teren, fie că e meci sau un simplu antrenament, întrebați-vă pe voi înșivă: astăzi am chef să fiu realist și să accept că sunt atâția mai buni decât mine sau fac ca atâția alții care au îmbrăcat acest tricou înaintea mea, adică mă autodepășesc și îi râd realității în nas?

PS – e normal ca obiectivele unui club, ale conducerii adică, să fie realiste. Și ale clubului nostru chiar au fost, în toți anii aceștia, și aproape toate au fost îndeplinite tocmai pentru că au fost realiste: mai întâi s-a cerut promovarea, apoi un loc de playoff, acum unul pe podium. Dar antrenorii și mai ales fotbaliștii ar trebui să știe mai bine decât să se mulțumească cu atât. Pentru că da, conducerea unui club trebuie să fie realistă. Dar ei, cei din iarbă, trebuie să joace mai puțin pentru acea conducere ancorată în realitate și mai mult pentru noi, cei care o luăm razna complet la fiecare meci, în tribune. Iar noi avem an de an obiectivele noastre complet nerealiste și explicația pentru că simțim așa este simplă: asta înseamnă să iubești fotbalul și, mai ales, o echipă cu o istorie care, la un moment dat, părea total ireală și complet imposibilă.

3 comentarii la articolul A fi sau a nu fi realist, un paradox al suporterului oltean

  1. Tesio spune:

    de acord intrutotul cu voi !!

  2. Gabi spune:

    vreau sa punctez un singur lucru ! vad ca tot dati exemplul lui Napoli ?! cum au plecat jucatorii lui Napoli la meciul cu Juve ?! cam asta este diferenta ! aia au crezut si suporterii au aratat asta ! am blocat cumva si noi autocarul si am cantat ?!

  3. Tavi spune:

    Excelent comentariul! A fi realist în fotbal este ca si cum ai face dragoste si, în cel mai fierbinte moment, „iubita” te întreabă:
    – dragule, dar noi cand zugrăvim apartamentul?

    Cam așa este cu realismul staff-ului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER