Adevărat au înviat!

plesanÎn Vinerea Mare, la prânz, pe o ploaie deasă și un frig care te ducea mai degrabă cu gândul la tăiatul porcului decât la cel al mielului, lumea s-a înghesuit mai degrabă în piețe și supermarketuri decât pe stadion. Playoff-ul a început, așadar, cu una dintre cele mai mici asistențe ale Universității din acest sezon: aproximativ 1.000 de spectatori.

Încă de la începutul meciului cu Slatina, Gabi Balint a arătat că e important și ce antrenor folosește un anumit sistem. Deși a continuat să rămână fidel 4-1-4-1-ului folosit și de Stângă, cei patru mijlocași ofensivi ai lui Balint (Ganea, Pleșan, Ferfelea și Varga, în acest meci) stau mult mai sus în terenul advers, fac presing la fundași și apar des la finalizare. Prima dovadă în acest sens a dat-o chiar căpitanul Pleșan, care s-a desprins excelent din marcaj la o ”liberă” a lui Ferfelea și a catapultat mingea cu capul în bara lui Mogoșanu; din bară, aceasta l-a lovit pe portar, după care s-a întors în poartă. Ca și în meciul cu Motru, la faza reușită de Ferfelea, unul dintre cele mai frumoase goluri ale Științei din acest campionat a fost, așadar, un autogol. Craiova a continuat repriza în nota sa din partidele precedente, anost și din nou cu niște extreme neinspirate, în special Varga părând defazat la fiecare fază de atac.

A doua repriză a adus însă pe teren o nouă Craiovă și un nou Varga. După ce Ferfelea și-a descătușat colegii dând o pasă de geniu pentru golul lui Pleșan, Varga a centrat de două ori pentru golurile cu capul ale lui Izvoranu și Curelea. Au urmat alte ocazii ale gazdelor, care au culminat cu bara lui Valskis dintr-o poziție de unu la unu cu portarul în care îl lăsase o nouă pasă de neînțeles pentru linia de fundași a Slatinei a lui Ferfelea. În loc de 5-0 a fost imediat 4-1, Quist profitând de una dintre puținele erori ale axului central din defensiva craioveană din acest retur.

Per total, în jocul echipei s-a văzut un progres important, pentru prima oară după multă vreme jucătorii părând o echipă, cu triunghiuri de pase inspirate și probabil lucrate la antrenament și sincronizări mult mai bune între pasator și omul care se demarcă. Înainte de meciul cu vajnica reprezentantă a Cooperativei, Craiova are câteva certitudini: Vătăjelu și Curelea sunt jucători de Națională, echipa este, chiar și când joacă prost, cu mult peste nivelul a cel puțin patru dintre cele cinci competitoare din playoff, iar fotbalul arată rău și la 4-1, în lipsa spectatorilor.

A.M.

Caseta tehnică

CS Universitatea Craiova – FC Olt Slatina 4-1

Stadion: Ion Oblemenco
Spectatori: 1000

Universitatea: Brac – Patriche, Pătrașcu, Izvoranu, Vătăjelu – Vandelannoite (’15 Ionescu) – Ganea (’74 Șerban), Pleșan (’66 Valskis), Ferfelea, Varga – Curelea, Antrenor: Gabi Balint

FC Olt: Mogoșanu – Anghelina (’57 Giurcă), Marincău, Gligor, Siminic – Bardu (’49 Huțanu), Quist, Ignea, Pavel, Bancu – Ionescu (’69 Dobrescu), Antrenor: Daniel Oprescu

Cartonașe galbene: Izvoranu, Ionescu, Curelea / Anghelina, Pavel
Au marcat: Mogoșanu (autogol, ’14), Pleșan (’48), Izvoranu (’58), Curelea (’65) / Quist (’88)
Jucătorul meciului: Mihăiță Pleșan

Rezumat:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER