Baschet

Revine spectacolul în Polivalentă, “Mister slam-dunk” se întoarce

Cele trei eşecuri la rând ale echipei de baschet a Băniei i-a determinat pe conducători să ia măsuri în privinţa lotului. Cea mai importantă veste pentru fanii craioveni este revenirea lui Travis Bureau. Cel supranumit “Mister slam-dunk” a jucat trei ani la rând la SCMU Craiova, iar în vară nu I s-a mai prelungit contractul,

Cinci minute de coşmar în ultimul sfert au dus la eşecul cu Mureşul

Baschetbaliştii de la SCMU Craiova au pierdut meciul cu BC Mureş fiindcă în prima jumătate a ultimului sfert n-au existat pe teren. Time-out-urile în serie cerute de Oliver Popovic n-au avut efect, fiindcă jucătorii Craiovei au fost inerţi, asistând cum Mureşul se desprinde decisiv. Era 61 egal după trei reprize şi cei 2.500 de spectatori

Craiova infatuată şi nervoasă pierde la Sibiu

În duelul primelor două clasate din Liga Naţională, SCMU Craiova a fost învinsă în Sala „Transilvania” din Sibiu de gazda CSU Atlassib, scor 85-78, pe sferturi: 19-16, 23-16, 20-14, 21-22. Cătălin Burlacu a fost ţinta fanilor sibieni din startul meciului, care pe final l-au înjurat în cor, iar în ultimul sfert căpitanul Craiovei a cedat,

SCMU Craiova bate Oradea şi trece pe primul loc în Liga Naţională

SCMU Craiova a învins cu 73-68 de Municipal Oradea în ultimul joc din etapa a şaptea a Ligii Naţionale masculine de baschet, disputat în Sala Polivalentă. A fost un duel de mare luptă şi echilibrat până spre final, scorul sferturilor fiind sugestiv: 16-15, 20-20, 11-11, 26-22. Desprinderea alb-albaştrilor a început de la căpitanul Cătălin Burlacu,

Baschetbaliştii pierd derby-ul cu Dinamo după o prestaţie suspect de slabă în repriza secundă

SCMU Craiova a fost zdrobită în sfertul al treilea de Dinamo, în derby-ul din Sala „Dinamo” care a închis etapa a 6-a a Ligii Naţionale. Craiovenii conduceau la pauză cu 11 puncte, dar au pierdut meciul practic în parţialul al treilea, pe care l-au cedat cu 29-10, după ce nu au marcat niciun punct în

Rade Dzambic se retrage din baschet mâine, la derby-ul cu Steaua

Fostul baschetbalist al celor de la SCM Universitatea, Rade Dzambic, a decis oficial să se retragă din activitatea de sportiv profesionist chiar în Sala Polivalentă, cu prilejul derby-ului dintre Craiova şi Steaua din LNBM. Cel care a reuşit să ridice de atâtea ori publicul oltean în picioare a făcut anunţul pe contul său de Facebook:

Baschetul și voleiul vin în liceele din Craiova

S.C.M. „U” Craiova continuă seria acţiunilor de promovare în rândul tinerilor din licee

Craiova învinge la Timişoara şi urcă pe primul loc

SCMU Craiova își continuă marșul în Liga I de baschet, aflându-se la a treia victorie din trei etape. Doar CSM Oradea și Dinamo mai sunt neînvinse în acest început de campionat, acestea urmând însă să joace în etapa a 3-a, la Târgu Mureș, respectiv Pitești.

Un nou final incendiar în derby de Oltenia, Craiova câştigă la un punct

Derby de Oltenia la panou a fost mult mai spectaculos şi mai echilibrat decât cel de la fotbal,  Pe „Extensiv” a atacat doar Craiova şi n-a fost niciun gol, pe când în Polivalentă s-a jucat alert, cu faze şi coşuri spectaculoase de ambele părţi. Gorjenii au condus permanent în prima repriză, în special datorită începuturilor

SCMU Craiova se impune la Piteşti după over time

SCMU Craiova a debutat cu dreptul în campionatul de baschet, câştigând după prelungiri meciul disputat în deplasare contra lui BCMU Piteşti, scor 64-58. La finalul celor 40 de minute scorul era 52-52. Alb-albaştrii au fost încurajaţi de 50 de fani veniţi din Bănie, Sala „Trivale” fiind plină la primul meci al sezonului. Bogdan Popescu a

SCMU Craiova profită de criza Timişoarei şi îl readuce pe Bogdan Popescu

Ultimul transfer de la SCMU Craiova înaintea startului de campionat este cel al lui Bogdan Popescu, de la BC Timişoara. Formaţia de pe Bega este afectată de decizia Consiliului Local Timiş de a bloca fondurile destinate baschetului şi s-a despărţit de cei mai importanţi jucători, printre care şi Popescu. „Am ales Craiova fiindcă am mai

Egal cu Steaua în ultima secundă

Echipa de baschet masculin SCM Craiova n-a învins Steaua nici la București, dar păstrează șanse de calificare în faza următoare a Cupei României. Cele două echipe au remizat în această seară, scor 81-81.

Ne-a bătut Steaua din nou, dar…de ce l-aţi dat afară pe Jovanovic?

Craiova nu bate nici Steaua şi nici FCSB, nici la fotbal, nici la baschet, nici în actualul sezon, nici anul trecut şi nici de mulţi ani încoace. FCSB n-a avut galerie pe „Extensiv”, dar nici Steaua n-a adus vreun suporter în Polivalentă, chiar dacă fanii care l-au abandonat pe Becali anunţau prin diverse forumuri că

SCMU Craiova începe sezonul cu un derby. Vine galeria Stelei în Polivalentă?

Primul meci oficial al echipei masculine de baschet SCMU Craiova este unul special, fiindcă adversarul este CSA Steaua Eximbank Bucureşti. Bănia se aprinde la un meci cu Steaua indiferent de sport, dar partida aceasta este una aparte şi pentru ultraşii stelişti, care s-au dezis de FCSB, clubul lui Gigi Becali şi încurajează echipele care afişează

Jovanovic și americanul Peters părăsesc Craiova

Baschetbaliștii Zlatko Jovanovic și Brandon Peters și-au încheiat, azi, pe cale amiabilă, contractele cu SCM Universitatea Craiova. Amândoi veniseră în această vară în Bănie.

Eşec al baschetbaliştilor craioveni în primul amical

Primul meci amical al echipei de baschet masculin a Craiovei s-a disputat într-o sală plină, la Târgu Jiu şi s-a soldat cu un eşec în faţa celeilalte echipe din Oltenia prezentă în Liga Naţională, Energia Rovinari, scor 65-50, pe sferturi: 18-19, 18-10, 16-9, 13-12. Zlatko Jovanovic a început meciul pe bancă, el fiind substituit de

SCM Universitatea, amicale cu Energia Târgu Jiu și Zenit Sankt Petersburg

Echipa de baschet masculin a Craiovei va debuta în noul sezon pe 22 septembrie, în Cupa României, cu Steaua. Până atunci, însă, SCM Universitatea are de disputat opt partide amicale, iar printre viitoarele adversare se regăsesc Energia Târgu Jiu sau Zenit Sankt Petersburg.

Travis Bureau, înlocuit la SCMU Craiova cu un „dunker” şi mai spectaculos

Achiziţiile continuă la echipa de baschet a Craiovei, care a înrolat şi un jucător american. După plecarea idolului fanilor din Bănie, Travis Bureau, SCMU Craiova l-a transferat pe Brandon Peters, un jucător de 24 de ani şi 1,82 m, care poate evolua pe poziţiile 2-3 şi care este se anunţă a fi un cel puţin

SCMU Craiova şi-a adus pivot titular

Echipa de baschet SCMU Craiova l-a readus în Liga Naţională pe pivotul sârb Marko Djurkovic, care evoluase în sezoanele precedente pentru BCMU Piteşti şi Gaz Metan Mediaş. El a semnat pe un an şi spune că a ales Craiova pentru performanţă şi fani. Marko Djurkovic are 28 de ani, 2,06 metri şi a mai jucat

Cătălin Burlacu: “Vrem să le oferim craiovenilor şi spectacol şi performanţă”

După o carieră în care trofeele au abundat, Cătălin Burlacu a găsit o nouă provocare în Bănie, unde se încearcă formarea unei echipe puternice, care aibă un cuvânt greu de spus în Liga Naţională – Mulţi din lumea baschetului au fost surprinşi să te vadă la Craiova, un oraş fără mare tradiţie în baschet, bugetul

Baschetbaliștii craioveni, debut la Pitești în noul sezon

Echipa de baschet masculin SCM-U Craiova și-a aflat, în această după-amiază, programul din sezonul 2015-2016 al Ligii Naționale. În prima etapă, SCM se va confrunta cu BCMU Pitești, pe 3 octombrie, în Sala Sporturilor din Trivale.

Cu Jovanovic şi Burlacu, echipa de baschet a Craiovei se conturează frumos

Perioada de transferuri a început destul de târziu, dar a început în forţă pentru echipa de baschet a Craiovei, care va fi pregătită din sezonul viitor de sârbul Oliver Popovic. Oficialii din Bănie au reuşit două transferuri răsunătoare pentru campionatul de la noi: sârbo-bosniacul Zlatko Jovanovic, convins de olteni să părăsească după 4 sezoane pe

SCM Craiova și-a adus din nou antrenor sârb

Sârbul Olliver Popovic este, de astăzi, noul antrenor al echipei de baschet masculin SCM Craiova. Popovic este al patrulea sârb care antrenează echipa Craiovei, după Zeljko Zecevic, Andjelko Mandic și Milan Nisic.

Sfârșit de sezon cu înfrângere  

SCM Craiova a pierdut meciul din ultima etapă a Ligii Naționale, scor 85-90, pe teren propriu, împotriva Energiei Târgu-Jiu. În tribunele Sălii Polivalente au fost în jur de 600 de spectatori, printre care și un grup de 20 de târgujieni.

SCM Craiova a fost eliminată din Liga Balcanică

Baschetbaliștii Craiovei au ratat, miercuri seară, calificarea în semifinalele Ligii Balcanice. SCM Craiova a fost învinsă de Sigal Prishtina atât în tur, scor 73-77 la Craiova, cât și în retur, la Prishtina, scor 98-70.

Micic aduce victoria Craiovei la ultimul atac

Echipa de baschet masculin SCM Craiova s-a impus, scor 98-95, împotriva celei din Oradea. La ultima fază a meciului, când cele două echipe erau la egalitate, Djordje Micic a reușit să înscrie un coș victorios de trei puncte.

Marius Toma a demisionat de la SCM Craiova

Marius Toma a anunțat în această dimineață că și-a depus demisia din funcția de manager al secției de baschet de la SCM Craiova. Acesta a dat vestea într-o conferință de presă.

SCM Craiova a fost învinsă pentru a treia oară la rând

Echipa de baschet masculin SCM Craiova a pierdut cu 75-61 pe terenul celor de la CSU Sibiu. Partida s-a jucat aseară în Sala Transilvania din Sibiu.

Hard cu Asesoft

SCMU Craiova n-a obţinut în faţa campioanei una dintre cele două victorii propuse până la finalul turului.

Krstanovic este în continuare coșgheterul Ligii Naționale

Baschetbalistul sârb al Craiovei, Zoran Krstanovic, se menține pe primul loc în topul celor mai buni marcatori din Liga Națională. În partida din etapa a 8-a, cu cei de la Asesoft Ploiești, acesta a înscris 24 de puncte.

SCM Craiova a pierdut pe teren propriu cu Asesoft

Echipa de baschet masculin SCM Craiova a fost învinsă, scor 77-87, de Asesoft Ploiești. Partida s-a jucat în Sala Polivalentă din Craiova și face parte din etapa a 9-a a Ligii Naționale.

Baschetbalistele craiovence au încheiat turul pe ultimul loc

Echipa de baschet feminin SCM-CSS Craiova a pierdut cu scorul de 101-56 partida cu CSU Alba-Iulia. Meciul s-a jucat sâmbătă, de la 18:00, la Alba-Iulia.

Baschetbaliștii craioveni, la prima victorie în Liga Balcanică

SCM Craiova a câștigat, scor 75-72, meciul din deplasare cu echipa albaneză KS Vllaznia.

BCM-U Pitești, victorioasă în Polivalenta craioveană

SCM Craiova a pierdut meciul din etapa a V-a, scor 81-92, cu BCM-U Pitești. În tribune au fost aproximativ 3000 de spectatori.

Baschetbaliștii Craiovei, înfrânți în Kosovo

SCM Craiova a pierdut și cel de-al doilea meci din Liga Balcanică.

SCM Craiova a învins U-BT Cluj în Polivalentă

Echipa de baschet masculin SCM Craiova s-a impus, scor 90-86, în meciul cu U-BT Cluj.

Patru meciuri de sală în aceeași zi

Vor fi patru partide, dintre care trei în Polivalentă și una în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“.

Înfrângere în ultimul minut în debutul din Liga Balcanică

SCM a fost învinsă cu scorul de 87-84 de echipa macedoneană KK Kozuv. Partida a fost în această seară în Polivalenta din Craiova.

„Legionarii” încep meciurile din Liga Balcanică

SCM Craiova va juca în prima etapă a Ligii Balcanice cu KK Kozuv din Macedonia. Meciul va fi mâine, la 19:00, în Sala Polivalentă.

Încă un baschetbalist sârb, la Craiova

Ivan Bosnjak va juca în acest tur de campionat la SCM Craiova.

Baschetbalistele craiovence au pierdut și la Târgu Mureș

Echipa de baschet feminin SCM-CSS Craiova a pierdut, scor 50-91, meciul din deplasare cu CS Nova Vita.

„Legionarii” au câștigat în ultima secundă la Târgu Jiu

SCM Craiova s-a impus în derby-ul cu Energia Târgu Jiu, scor 73-72.

Baschetbaliștii craioveni au fost eliminați din Cupă

SCM Craiova a pierdut și returul optimilor de finală din Cupa României.

Andelko Mandic: „Putem să recuperăm cele șase puncte în returul cu Asesoft”

Baschetbaliștii craioveni vor juca joi returul optimilor de finală din Cupa României. SCM o va întâlni pe Asesoft Ploiești în Polivalenta din Craiova, la 19:00.

Baschetbalistele craiovence au fost eliminate din Cupă

SCM-CSS Craiova a pierdut și returul din optimile Cupei României cu „U” Cluj.

SCM-CSS, meci decisiv pentru sferturile Cupei României

Echipa de baschet feminin a Craiovei va juca în returul optimilor de finală din Cupa României.

Baschetbaliștii craioveni, înfrânți la debutul în Cupa României

SCM Craiova a fost învinsă de Asesoft Ploiești în meciul tur din optimile Cupei României. Prahovenii au câștigat pe teren propriu cu scorul de 70-64.

SCM și-a luat revanșa cu Balkan  

Baschetbaliștii craioveni au câștigat primul meci din dubla amicală cu bulgarii de la Balkan Botevgrad. Oltenii s-au impus, în Sala Polivalentă, cu scorul de 76-68.

Kam Belin: „Cineva a văzut filmulețele cu mine de pe YouTube și mi-a oferit șansa să vin la Craiova”

Kamren Belin are 22 de ani și s-a născut în Connecticut, SUA. Kam este unul dintre jucătorii nou veniți la echipa de baschet a Craiovei. Americanul este la primul contract de profesionist. Înainte să vină la SCM, acesta a jucat doar în Campionatul Universitar din Statele Unite. Când a aflat că i se oferă șansa

SCM va debuta în mai puțin de o lună în Cupa României

Echipa de baschet masculin a Craiovei va juca, la mijlocul lunii viitoare, primul meci din Cupa României cu Asesoft Ploiești. Partida se va disputa în 18 septembrie în Sala Olimpia din Ploiești.

Marius Toma: „Obiectivul este să atingem play-off-ul”

SCM Craiova se pregătește pentru un nou sezon în Liga Națională. Obiectivul baschetbaliștilor este să reușească ceea ce au făcut și în ultimii doi ani, să intre în play-off.

„Dragostea pentru baschet nu a fost uitată”

Baschetbaliștii de la SCM Craiova au făcut, în această seară, antrenament cu public. Mai bine de 200 de suporteri au venit în Sala Polivalentă.

Baschetbaliștii craioveni, la Memorialul „Elemer Tordai”

Echipa de baschet masculin a Craiovei SCM va participa la Memorialul „Elemer Tordai”. Meciurile se vor juca la sfârșitul acestei luni în Sala „Transilvania” din Sibiu.

Kovac, al cincilea jucător pierdut de SCM

Baschetbalistul sârb Mirko Kovac a fost transferat de BCMU Pitești. În sezonul trecut, sportivul a jucat la SCM Craiova, unde a avut o medie de 12,3 puncte/meci, 2,3 pase decisive și 3,5 recuperări.

Mister Slam-Dunk, încă un an la Craiova

Baschetbalistul american, Travis Bureau și-a prelungit contractul cu SCM Craiova și va juca în Sala Polivalentă și în sezonul viitor. Managerul echipei, Marius Toma, a spus că Bureau este „cel mai iubit baschetbalist al SCM-ului, cel mai spectaculos din Liga Națională și cel mai valoros din sezonul trecut“. În sezonul precedent americanul a jucat în

Andelko Mandic va conduce din nou „Legiunea“

Echipa de baschet a Craiovei va fi pregătită din nou de Andelko Mandic. Sârbul a trecut şi prin perioade de „restrişte“ în Bănie, când echipa se lupta pentru evitarea retrogradării şi juca în sala mică din Valea Vlăicii, în care încăpeau câteva sute de fani, dar a fost pe bancă şi în momentele cele mai

Baschetbaliștii craioveni încheie sezonul pe locul 7

SCM „U” Craiova a fost eliminată din play-off, după ce a pierdut cu scorul de 53-85 și cel de-al treilea meci cu CSM Oradea. Partida s-a jucat în Polivalenta din Craiova și a făcut parte din primul tur al play-off-ului Ligii Naționale de baschet masculin.

Oltenii, peste bănățeni în Liga Națională de Baschet

Baschetbaliștii craioveni au câștigat, 75-60, partida jucată în Sala Polivalentă cu BC Timișoara. Pentru SCM este a 16-a victorie din acest sezon, în urma căreia acumulează 41 de puncte și rămâne pe locul 5 în clasament.

Baschetbaliștii craioveni, învinși la Pitești sub ochii propriilor suporteri

SCM „U” Craiova a pierdut, scor 82-61, meciul jucat în deplasare cu BCM Piteşti.

Baschetbaliștii craioveni și-au asigurat calificarea în play-off-ul Ligii Naţionale

„Legionarii” craioveni s-au impus cu scorul de 106-78 în fața celor de la Gaz Metan Mediaș. Pentru jucătorii de la SCM este cea de-a 15-a victorie din acest sezon, succes care le asigură calificarea, a doua oară consecutiv, în play-off-ul Ligii Naționale.

NEWSLETTER