Cea mai bună clasare a Craiovei din 2004 încoace

După eşecul lui Dinamo contra Astrei, Universitatea Craiova este sigură de prezenţa în prima treime a clasamentului la finalul primei stagiuni de la revenirea în Liga I. Alb-albaştrii au certitudinea poziţiei a şasea, indiferent de rezultatul din meciul cu CFR Cluj, dar pot urca pe 5 în cazul unei victorii deseară.

O performanţă mai bună într-un campionat n-a mai fost reuşită de alb-albaştri din sezonul 2003-2004, când au obţinut locul 4, într-un sezon în care antrenori au fost, pe rând, Sorin Cârţu, Pavel Badea, Nicolo Napoli şi Mircea Rednic. Iar înainte de 2005, o clasare mai bună decât cea de anul acesta a mai fost realizată de Ştiinţa abia în campionatul 1995-1996, când tot Sorin Cârţu a fost antrenorul alb-albaştrilor.

 

Locurile ocupate de Universitatea de la câştigarea campionatului, în 1991.

 

1992 – locul 4

1993 – locul 3 (Cupa Cupelor – după ce a câştigat Cupa României)

1994 – locul 2 (Cupa UEFA)

1995 – locul 2 (Cupa UEFA)

1996 – locul 4 (Cupa Intertoto)

1997 – locul 11

1998 – locul 8

1999 – locul 13

2000 – locul 14 (Cupa UEFA, după ce a fost finalistă a Cupei României)

2001 – locul 8

2002 – locul 7

2003 – locul 7

2004 – locul 4

2005 – locul 18 (a retrogradat)

2006 (Divizia B) – locul 1

2007 – locul 9

2008 – locul 9

2009 – locul 7

2010 – locul 12

2011 – locul 15 (a retrogradat)

2012 – fără participare

2013 – fără participare

2014 (Divizia B) – locul 1

2015 – locul 5 sau 6loc

8 comentarii la articolul Cea mai bună clasare a Craiovei din 2004 încoace

  1. al batran spune:

    Daca n-ar fi fost inceputul de campionat si sfarsitul lui am fi zis:,,bate tu marginile(Gruia),ca bat eu mijloacele(Baba Novac) ca le stiu soroacele(Cârțu și Săndoi)” Hai cu impresia de la urma,dar mai cu seama viitorul campionat. Apropo,chiar nu s-a dat verdictul de la TAS cu participarea in EL ? Poate-i facem o bucurie lui De Ce Bal suparaciosul!

  2. Maximus spune:

    Trista statistica! Ne arata cat de crunt ne-au lovit anii de boovenizare, dinelizare si sprancenizare! Stiinta a devenit in ultimii 20 de ani una din echipele mici ale fotbalului romanesc, foarte mici. Pana si foste echipe satesti, gen Vaslui, Urziceni, Botosani, au prin o Cupa Europeana, au avut continuitate! Fac un apel catre actuala conducere: Booveanul trebuie dus in justitie pentru distrugerea brandului si pentru folosirea ilegala (chiar si astazi) a numelui Universitatea! Trebuie sa ne lepadam de interlop, de orice afiliere, chiar si prin asociere!
    Pe de alta parte, numai un trofeu in sezonul urmator este un pas acceptabil in renasterea echipei! Stiinta trebuie sa redevina echipa mare, sa uite acesti 20 de ani de miticizare, sub conducatori interlopi, care au distrus un feni en social, nu numai o echipa de fotbal!

  3. Maximus spune:

    Ca de obicei, nu ne-am miscat rapid, iar Danuel Stanciu a ajuns la Timisoara. Noi ramanem cu alde Felix, sa jucam in playout! Deja Stanciu aduce jucatori buni la Timisoara, pregatind inca o nou promovata sa faca performanta. Muresan de la Cluj e un manager bun, a reusit sa termine pe 3 cu echipa in faliment. Ar mai fi Narcis Raducanu. Si cam atat, restul sunt grobieni pontici, cu burti si miros de mici…Orice asemenate cu Felix este o pura coincidenta!::))

  4. djmihai spune:

    Nu prea le aveti cu statisticile . In cazul FC Univ Craiova 2000 – locul 13 , 2010 locul 13!

  5. Biziche Marin spune:

    CS U Craiova este imposibil sa aibe cea mai buna clasare din 2004 echipa de fotbal CS U Craiova sa înfintat în 2013

    • craiovean spune:

      :)))) Nu ai nici o treaba cu limba romana! Scrii anapoda si ne impartasesti din prostia ta gratuit!

    • craiovan spune:

      Asta chiar e Booveanul, dupa cum chinueste limba romana! La abecedar, la Booveni, la grajduri!

  6. Biziche Marin spune:

    „Sînteti într-o mare eroare este imposibil ca CS U Craiova sa aibe ce a mai buna clasare din 2004” echipa CS U Craiova sa înfintat în iulie 2013 si are o Istorie si Palmares de 2 anii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER