De ce este FOARTE IMPORTANT să fim mâine la Severin, la meci

cdCraiova este pe locul 2 înaintea etapei a 12-a și un suflu nou a fost dat de jucători și suporteri deopotrivă, la partida din etapa trecută cu FCSB, unde oltenii au dominat, ca niciodată și ca nici o altă echipă din provincie, fondul sonor de pe Arena Națională. Dar nu de asta e important să fim cu toții mâine la Severin.

La jocurile recente de la Severin, cele împotriva gazdelor de la Pandurii, Știința a avut 90% dintre suporterii prezenți de partea ei. La ultimul meci acasă cu Dinamo, pe Extensiv, un stadion plin a purtat campioana unei mari iubiri înspre o victorie cu 3-0 care a intrat, prin spectaculozitatea meciului și atmosfera superbă din tribune, direct în cărțile de istorie a fotbalului. Dar nici acestea nu sunt motive suficiente pentru care să vă deplasați într-o zi de luni, seara pe-ntunecătură, vorba cântecului, înspre orașul de la granița cu sârbii.

Știți care e cel mai bun motiv? FOTBALUL! Universitatea joacă fotbal, iar asta ar trebui să fie suficient. Suntem o țară măcinată de sărăcie, de răutate, de disperare în multe situații, de ură în anumite cazuri. Se golesc stadioanele și se umplu ospiciile de nebuni, iar cele două nu sunt chiar lipsite de legătură, cum ați putea crede. La primele trei meciuri ale acestei etape, abia dacă s-au adunat, cu indulgență, 200 de spectatori în total, pe cele trei stadioane. În acest peisaj dezolant, cu tribune goale pe care doar noi, oltenii, le mai umplem din când în când, cu toții trebuie să ne amintim un lucru foarte important: că încă suntem liberi, iar fotbalul este una dintre cele mai glorioase expresii ale libertății.

În teritoriile controlate de ISIS, de pildă, fotbalul este interzis, la fel și mingile, la fel și muzica. Vă mirați că oamenii fug din acele zone, rupându-se de tot ce aveau pe lume, și devin refugiați? Nu ar trebui. Dacă ați merge în câteva tabere de astfel de refugiați (eu am fost), ați vedea că acest sport simplu este una dintre puținele bucurii ale adulților care nu mai au nimic nici în spate, și aparent nici în față. În toate taberele am văzut meciuri de fotbal jucate oriunde, pe pământ, pe holuri, în camere, la porți făcute din sticle sau cărămizi, de obicei între ”naționale” convocate ad-hoc, prin adunarea tuturor refugiaților dintr-o anumită țară în aceeași echipă. Oamenii aceia și-au vândut casele și pământurile, plecând spre un viitor nesigur, doar ca să se poată bucura de lucruri pe care noi le luăm de-a gata, ca muzica, plimbările cu fete prin parc sau, DA, ca fotbalul. Dacă vreți să vedeți cum arată fotbalul în locurile unde este interzis, uitați-vă la această scenă memorabilă din filmul Timbuktu.

Noi nu suntem în Mali, din fericire, nici în Siria. Suntem în România și, deși avem multe probleme, suntem liberi. Suntem în România și avem o echipă în care ne regăsim și care s-a dovedit capabilă să se ia la trântă cu bucureștenii din frunte. Suntem în România și (așa cum am demonstrat-o acum două săptămâni, chiar la București) suntem acasă peste tot, cu atât mai mult într-un oraș cu tradiție în ale spiritului alb-albastru ca Drobeta Turnu-Severin. Să ne strângem din nou, chiar și la depărtare de casă, în jurul a ceea ce ne definește, așadar. Să ne strângem în jurul echipei pe care o iubim egal, de oriunde am fi și oriunde ar juca. Echipa care fără noi nu e la fel, așa cum fotbalul fără spectatori nu își are, în multe locuri din țară, sensul. Noi avem, încă, un sens. Noi știm ce trebuie să facem. Noi știm cum să ne bucurăm. Sensul nostru e Știința.

8 comentarii la articolul De ce este FOARTE IMPORTANT să fim mâine la Severin, la meci

  1. Doctorm spune:

    Viața unei echipe este împlinită de suporteri! Iar suporterii sunt împlinici de cântecele închinate istoriei echipei! Noi , craiovenii, avem norocul să iubim si echipa renăscută dar si , slavă Domnului, cântecele închinate ei de-a lungul istoriei. Nu trebuie sa uitam insa de frații nostri rapdisti , care au cantece superbe dar nu mai au evhipa. Propun ca suporterii alb albastri sa adopte o parte din aceste cantece si sa le fredoneze la meciurile noastre in semn de respect pentru fanii rapidisti , si poate unele din ele ( cel cu 1923 ) sa le adapteze si pentru Craiova ( 1948) . Cred ca ar fi un gest frumos de Normalitate!

    • sts spune:

      Eu zic sa imprumutati si cantee de la Real madrid. peste vreo doi ani chiar o sa credeti ca sunteti detinatori multipli ai Cupei Campionilor :))) Imbecililor.

  2. luca spune:

    @sts tu ai o dreptate… Eu nu știu care… Mă dor frigul, întunericul din lumina nocturnei și fularele care, chipueile. ar fi Știința.

  3. luca spune:

    @sts Drumul meu la severin e străin de fulare și durere-n sts. :)

  4. luca spune:

    GOOL IVAN! E de “turbincă”, nu? În rest, prostia rămâne mare… GOOLBDINAMO$!!

  5. luca spune:

    GOOL BRICEAG!!! Iote așa, din spirit Dumnezeiesc de Știința!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

NEWSLETTER