După trei ani, ADEVĂRUL despre Universitatea încă nu e clar pentru toți. Va fi!

E greu să te pui cu adevărul, vericule! Greu tare e, îți zic!

Acu’ trei ani pe vremea asta, nu ne credea aproape nimeni. ”N-are nimic Mititelu, mă!”, le ziceam! ”Fugi de-aici, nu puteam să ținem cu o altă echipă în tot timpul ăsta”, ziceau ei. ”Nu puteam, dracu să ne ia, dar uite c-am putut! Acu ce să facem? Să ținem cu o clonă moartă, aia a lu Mititelu, în loc să ținem cu aia adevărată care a revenit, doar pentru c-am fost proști pân-acu?!”. ”Da, bă, noi avem MÂNDRIE!”. Mai dă-vă-n Doamne iartă-mă cu mândria voastră, atunci! Păi, asta e mândrie, să persiști în prostie și minciună?

Au trecut trei ani și adevărul a ieșit la iveală încet-încet. Mulți s-au întors, măcar de le-ar fi un pic rușine. Măcar dacă ar scrie sau ne-ar suna să ne spună: ”Da, bă, ați avut dreptate și noi am fost proști, ia de-aici o bere!”. Alții au rămas mândri și proști, de partea lui Mititelu. Acum nici măcar nu mai pot să spună c-au rămas de partea ”echipei”. Nu, tati. Voi sunteți de partea lui Mititelu și a firmei lui falimentare care nu are voie să folosească numele ”Universitatea Craiova”, nici stema cu leul, nici nimic. De ce? Simplu: pentru că nu are legătură cu Universitatea Craiova. Dacă nu ne credeți, întrebați instanțele. Doar pe voi vă mai are, felicitări! Ați rămas ultimele bunuri ale unui escroc mitoman și nociv. Nu sunteți doar sclavii lui, sunteți mai rău. Sunteți LUCRURILE lui. Dacă vă pierde pe voi, se va sinucide, în sfârșit. Și oricum nu e departe să-și taie venele, că voi, proștilor, ați rămas o mână de oameni, iar bani de la FRF sau LPF vă garantăm noi că n-o să primească în veci (dar despre asta într-un episod viitor).

mitiDigisport și Gazeta Sporturilor sunt două cazuri speciale de ticăloși. Credem că și alde copilul lui Mititelu o să recunoască mai repede decât șpăgarii de doi lei de la Digi și GSP că ta-su n-are nimic în comun cu Știința . Măcar pe ăia de la GSP îi înțelegem, că a luat șefu’ lor un teren de la Mititelu și-acuma îl are șmecherul la mână pe bietul broscoi. Dar p-ăia de la Digi încă nu i-am mirosit. De ce dracu o minți cineva cu atât de multă pasiune? Nu doar împotriva bunului simț, nu doar împotriva suporterilor din Oltenia, ci, mai nou, și împotriva justiției. De ce?! De proști ne-am cam convins că nu. Ei știu că mint. E ceva mai putred acolo. Dar o să aflăm. Pentru că picioarele minciunii se tocesc repede, de-ajunge minciuna să se târâie în curul gol pe stradă. Și când te târăști cu curul pe asfalt îți dă sângele repede, o dai în infecții, în alte alea.

Nu e nici o grabă. Timpul acționează implacabil în slujba adevărului. Adevărul încă iese, încă urcă, încă mai are mult până să devină clar pentru tot omu’, pentru omu’ ăla simplu pe care nici justiția țării sau a lumii nu-l poate convinge, la ora asta. Dar va ieși. Oho, și cum va ieși! Și, atunci când va ieși, noi vom fi aici. Și n-o să uităm nici GSP-ul, nici Digi-ul. Nici pe Andrieș, nici pe Rădulescu, nici comentatorii și slugile alea de doi lei care, cu bună știință, au sabotat pe toate căile renașterea unei mari echipe. Adevărul iese la iveală în cele din urmă, iar istoria e nemiloasă cu mincinoșii și cu ăia care slujesc cauza răului, în general. Țineți minte asta, dragi așa-ziși jurnaliști, data viitoare când vă pică o tastatură în față.

32 comentarii la articolul După trei ani, ADEVĂRUL despre Universitatea încă nu e clar pentru toți. Va fi!

  1. Juventin spune:

    Decat pe gsp ii banuiesc de rea intentie , dar decebal e pur si simplu prost.

  2. luca spune:

    Ei, DA! Așa, cât de cât, mai DA!

  3. Bogdan spune:

    Foarte bine scris. Felicitari! Oricum pe Domnisoara de pension Andries si pe libidinosul de Radulescu nu o sa-i convingi niciodata! Daca esti prost, ramai prost si mori prost! Hai Stiinta!!!

  4. craioveanul spune:

    Sant bucuros ca in sfarsit am inceput sa luam atitudine mult mai pregnant ca pana acum! Cand ma uit la nespalatul si idiotul de radulescu imi vine sa vomit ! De gsp stie toata lumea ca este un ziar de nimic dar despre digi aveam alta impresie !

  5. mititelu GROPARUL CRAIOVEI spune:

    ar fi interesante mai multe detalii despre afacerea dintre escrocul mititelu si matroana ioanitoaia. “Redactia”, daca stii mai multe chestii, te rugam sa faci un articol pe tema asta. FORZA STIINTA!

  6. ipsilante spune:

    “mititelu” este un capitol urat, hidos, umilitor al fotbalului craiovean, mort si ingropat. Gargara si fumigenele pe care le mai fasaie, in disperare, booveanul si goarnele lui, GSP si Digi(candva ciubucarite, acum doar cu speranta ca borfasul lor va deveni miliardar si vor primi, din nou, “recunostinta”), nu mai sunt crezute decat de catre fanaticii lui, personali. In nici un caz de catre suporterii Stiintei. Dupa cuvantul clar pronuntat de justitie, orice dezbatere si abureala, pe tema “adevaratei” Universitati Craiova, o consider inutila si pura pierdere de timp. Stiinta e numai una: CS Universitatea Craiova. Forza Stiinta!

  7. Platon și Aristotel, fără șmenul Mititel spune:

    Ar fi foarte misto sa aflăm ceva detalii despre tranzactia cu terenuri dintre nea Adi și nea Ovi.
    Noi ca noi, dar și ANAF-ul :D

  8. Dan spune:

    Foarte bună această inițiativă a clubului de a pune la punct publicațiile bucureștene și chiar as dori sa se țină de cuvânt și să nu ierte nimic acționând în instanță pe toți cei care pătează numele Universității. În altă ordine de idei bine ați revenit și voi cei din Redacție și sper că ne veți da cât mai curând vești bune și despre lotul Universității, dacă a revenit Rocha, primul jucător cu adevărat valoros adus de domnul Marcel Popescu, etc.

  9. Bogdan spune:

    Dar, transferuri facem si noi? Parca vad filmul de anul trecut, cand toata lumea cerea transferuri si nu ne auzea nimeni..

    • Florin spune:

      acum am văzut echipa de start cu zenit…eu zic că arată bine…bogdane stii cum se spune… ăștia sunt oamenii și cu ei defilăm…sunt convins ca vor veni jucători…îmi pare rău că nu pot urmări pe net meciul… aștept comentariul tău …toate cele bune …

    • Florin spune:

      acum 5 minute interviu pe digi cu Marcel Popescu…așa da…

  10. DINU spune:

    Eu cred ca nu transferam nimic pina nu se termina Campionatul European din Franta . Vor fi adusi doar finalisti de acolo si restul tot finalisti de la Copa America . Se va alege in functie si de citi bani aduc clubului nostru la semnatura noii veniti . Hai Stiinta !!!

  11. Dan spune:

    Bravo băieți, joc foarte bun, iar domnul Marcel Popescu te încântă când vorbește, profesionist adevărat. Mazarache gol superb, iar domnul Multescu se vede ca este antrenor, în sfârșit văd și eu că, construim și noi ceva, legăm pasele, nu mai le bubuim la întâmplare.

  12. M spune:

    Echipa se exprima foarte bine are idee de joc. Forța Stiinta

    • suporter alb albastru spune:

      Cred ca de vreo cincispe ani n-am vazut Craiova jucand asa . Nea Gigi, ce le-ai facut, bre, astora de joaca asa? Sa dea Domnu’ si-n oficiale tot asa!

  13. Dan spune:

    Asemenea presing numai Steaua făcea când era neamțul ăla la ei! Bravo băieți, să o țineți tot așa și în campionat și stadionul va fi garantat plin meci de meci! O victorie fantastica chiar dacă într-un meci amical, dar echipele românești, nu au mai avut de mult timp privilegiul să învingă o astfel de echipa.

    • Florin spune:

      nu am văzut asemenea joc de pase precise de mult …joc ofensiv … aceiași jucători alt antrenor…aproape 3-0… bravo copii…hai știința…

  14. Bogdan spune:

    Un joc foarte bun. Felicitari! Dar nu trebuue sa ne imbatam cu apa rece. Chiar si cu majoritatea rezerve, Zenit era mai valoroasa decat echipa tip a Craiovei. Din pacate ne mai trebuie jucatori…iar conducerea nu face nimic in aceasta masura. Acum 3 saptamani Multescu zicea ca obiectivul e podiumul, acum ca e calificarea in play-off. De ce dupa 10 zile de cantonament au mai fost chemati 2 juniori (Draghici si Burlacu) in Austria? Daca nu aducem cativa jucatori, o sa vedem acelasi film anul acesta.. Hai Stiinta!! Felicitari pentru determinarea de astazi!

  15. Van Craiovenen spune:

    Prima victoroe a Stiintei in fata unei echipe rusesti, sau din spatiul sovietic! Am avut mereu un complex cu sovieticii, chiar si Maximii au clacat de fiecare data! Cu atat mai dilce victoria, stiind ca pe banca a fost Lucescu, unul din groparii Craiovei Maxima, cu a sa Cooperativa!

    Cu cei 5 super jucatori promisi de Nea Marcel, luam titlul la pas!

  16. ipsilante spune:

    Bravo Multescu! Bravo Marcel Popescu! Si, de ce nu, bravo Mihai Rotaru, pentru ca ai avut inspiratia sa-i aduci la Stiinta pe cei doi! Daca dupa jocul cu Salzburg spuneam ca Stiinta joaca altceva, pasele fiind mult mai precise iar jocul, mai rapid, mai legat si mai ofensiv, vazandu-se deja conceptia de joc orientat pe atac, a lui Multescu, acum, im meciul cu Zenit, aceste caracteristici au iesit in evidenta si mai pregnant. Presigul agresiv incepe inca din terenul advers, urmarindu-se permanent recuperarea mingii si declansarea imediata a atacului. Inflatia de pase inapoi este deja amintire. Baietii alearaga mult si o fac cu folos. Determinarea si ambitia par a fi luat locul blazarii si neputintei etalate in sezonul trecut. Atacul cu trei, patru si chiar cinci jucatori devine normalitate. Sa fi “explodat” Mazarache cu Zenit sau a fost doar un “accident” placut? In verva de ieri, ar putea deveni nu numai titular dar si indispensabil echipei. Stiu, sunt doar jocuri scoala, de pregatire. Stiu, Salzburg si Zenit n-au aliniat multi titulari. Totusi, daca nu rezultatele, JOCUL in ansamblu al Stiintei trebuie remarcat si apreciata METAMORFOZA, in bine. Sistemul 1-4-2-3-1, in alcatuirea aleasa de Multescu ieri, a functionat excelent si se poate perfectiona in continuare. Potential aveam, deci. Ne lipseau doar profesionistii pe banca tehnica si in conducere. Acum ii avem si se vede. Spor la pregatiri! FORZA STIINTA!

  17. Dan spune:

    Sa nu mai aud că Zenit a jucat cu rezervare, oricare din rezervele lor valorează cel puțin un milion de euro, la ce bancă au la noi ar fi campioni detașați. Să ne bucuram de jocul echipei, care la meciul cu Salzburg am zis ca a fost o întâmplare, dar ieri băieții chiar au confirmat, se vede clar altceva.

  18. Sovi spune:

    Ma intreb cat de prost poate fi statul roman:
    Pai vine un analfabet si cumpara un club de la Dinel Staicu in schimbul unei statii PECO, nu platesti jucatori, antrenori, hoteluri etc, il baga in insolventa, ulterior in faliment si apoi statul roman ii da 200 mil. euro.
    Ne meritam soarta ca neam.

  19. Tarabostes spune:

    Omul milionar pe hârtie este practic falimentar în gestionarea oricărui proiect, îmbinând indolenta, ignoranta și fudulia. Din cauza asta gropar este puțin spus…
    *
    …de ce sa nu fie și la Știința o Gașca nebuna, asa cum a fost în Regie, formata din jucători crescuți în propria pepiniera ? ;)

    • Stefan.. spune:

      Sunt semne bune. Ca de la descultii nostri de antrenori, gen Gane, Cartu, Sandoi, Mogosanu, “patrioti” de-ai nostri, nu aveam ce astepta. Doamne-ajuta! Ca avem multe talente.

  20. luca spune:

    :) țara galilor – belgia 1-1. Indiferent de rezultatul final, respect țara galilor vs little great britain@vs mUE belgia… Și îmi doresc să pot să scriu Țara Oltenilor :)

  21. ipsilante spune:

    A plecat si Straton. Dupa Herghelegiu, Iliev, Achim, Curelea, Ferfelea si, in sfarsit, Dananae, lotul Stiintei este cam cat al unei echipe de handbal, 20, daca punem la socoteala si pustii adusi de la echipa a doua. Achizitii, deocamdata, nu. Am vazut ca nici Calancea nu figureaza pe site, ca transferat. Staff-ul cuprinde 12 insi. Silviu Lung nu mai apare printre ei. O fi plecat, o fi primit alte atributii? Ceata totala. Nuno Rocha, prea obosit si mandru de valoarea lui “inestimabila”, si-a prelungit concediul cu vreo doua saptamani, asa, de la el, fiind sigur ca il vom reprimi cu urale si tarandu-ne la picioarele lui. (Oare?) Cu toate aceste probleme, traiesc o senzatie de optimism, greu de motivat si explicat. Am mare increde (poate mult prea mare!) in Multescu si Marcel Popescu. Mi-a placut ce-am vazut in aceste trei meciuri de verificare si, desi au plecat jucatori, nu au venit, ECHIPA pare mai echilibrata si mai inchegata ca oricand. Jocul a fost bun si datator de sperante. Sa credem in profesionalismul celor doi si sa speram ca vor fi, totusi, aduse si cateva plombe de valoare, absolut necesare, pentru a avea sanse sa ne atingem obiectivele propuse. Nu va fi usor. Vremurile sunt aspre. FORZA STIINTA!

    • Tarabostes spune:

      …Silvică nu mai este antrenor cu portarii la Șiința.

    • Bogdan spune:

      Ipsi, si eu ma rog sa fie bine. Si imi doreac din tot sufletul sa fie bine, dar nu am optimismul tau sau al altor frati de suferinta de pe acest site. Fara achizitii nu facem nimic. Nu avem nimic in plus fata de anul trecut. Poate sa vina si Murinho, din Mazarache si Baluta nu va face fotbalisti. Sunt tare curios de calitatea centrarilor de pe partea dreapta ale lui Briceag, sau de pozitionarea acestuia pentru deposedare..ne trebuie jucatori. Parca vad acelasi film de anul trecut. Hai Stiinta! Doamne ajuta!

  22. Stefanica.Marian spune:

    Bravo.băieți.ne.mai.trebuie.2.3.jucatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

NEWSLETTER