E greu cu Steaua

 

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a reda culorile, numele și stema Stelei MApN-ului a născut un val de discuții în care s-a băgat și cetățeanul Adrian Mititelu. „Este o situație inversă față de cea de la Universitatea Craiova”, a zis el la Sport.ro. Oare chiar așa o fi?

Intențiile dubioase ale MApN-ului și neimplicarea lui atâția ani în viața echipei de fotbal nu îl face pe Becali un deținător legitim al stemei și al culorilor Stelei. Războinicul Luminii a preluat echipa în momente tulburi și a profitat din plin de haosul legislativ al vremii.  Exact ca Mititelu.

Faptul că ai recondiționat o mașină furată, ai îngrijit-o și ai câștigat raliuri cu ea nu înseamnă că ea îți și aparține. Atât Becali, cât și Mititelu au știut foarte bine, de la început, pe ce drum pornesc. Au cunoscut faptul că  se aflau cu ambele picioare în afara legii. Dar pe vremea aceea justiția nici nu se zărea din spatele teancurilor cu bani.  Ce om foarte bogat își imagina, pe la începutul anilor 2000, că într-o zi va veni nota de plată pentru faulturile lui juridice?

Pentru fanii Stelei e cam greu să înțeleagă că au fost păcăliți în toată această eră „privată”. Unii au știut, dar au acceptat un compromis „din dragoste”. Alții au încercat să găsească drumul spre lumină, dar au fost repede striviți de marea masă a susținătorilor sedusă de „gălăgia” patronului. Din nefericire pentru suporterii roș-albaștri, alternativă onorabilă nu prea există dacă MapN-ul și Becali nu se înțeleg asupra sumei corecte pentru stemă, culori și nume. Steaua pe care o știm acum s-ar putea numi altfel, ar putea să aibă alte culori și alte însemne. Și alt stadion pentru meciurile fără miză, căci Ghencea aparține statului. Pe de altă parte, nu-l văd pe generalul de izmene reci Gabriel Oprea adunând sponsori pentru o echipă cu care va trebui s-o pornească de jos. Îl văd mai degrabă încercând o coaliție cu Chiajna, pe model politic, sau o încrucișare cu Rapid. Dacă alianțele împotriva firii merg în Parlament, de ce n-ar merge și la fotbal?

Unii or să zică Universitatea de astăzi nu luat-o din Liga a 4-a, ci direct din a 2-a. Din fericire pentru olteni, nedreptățile la care au fost martori în ultimul deceniu le-au oferit o șansă pe care Steaua s-ar putea să nu o aibă. Poate că norocul lor a fost să le șterpelească echipa un om ca Mititelu, care a omorât fotbalul cu nepriceperea sa.  Spre deosebire de el, Becali a avut mai mulți bani și, implicit, mai mult timp ca să supraviețuiască propriilor greșeli. Poate și o mai mare susținere pe la foruri. Neștiința lui Ajică a dus până la urmă la o situație favorabilă Universității, de care orașul a știut să profite. Amândoi au luat câte un trofeu din magazia nepăzită și l-au dus acasă. Numai că unul l-a șters de praf și l-a scos în lume, iar celălalt a fugit cu el la amanet.

„Mihai Viteazu din Pipera” este susținut și acum de „Întâiul fiu al Booveniului”. Este un fel de solidaritate de breaslă. Ambii se cred victime. Ambii pot aduce ca argumente ale bunei lor credințe abuzurile comise împotriva lor. Dar nici cinismul și viclenia MapN-ului, nici nedreptățile făcute Craiovei de FRF în anii trecuți nu le pot șterge cazierele acestor oameni.

În această seară, pe „Ion Oblemenco„ vor veni, după mult timp, peste 20.000 de oameni. Se pare că suporterii Universității și-au găsit echipa. Cei ai Stelei de-abia acum încep s-o caute.

Marian Turosu

4 comentarii la articolul E greu cu Steaua

  1. ipsilante spune:

    Suporterii stelisti, pro-Becali, poate au un avantaj. Idolul lor tocmai ispaseste parnaia, pentru „afacerile” lui frauduloase, de bisnitzar, in timp ce borfasul interlop, mititelu, idolul fanilor FC Booveni, isi asteapta in trepidatii „notele de plata” ale matrapazlacurilor si ingineriilor imobiliare, derulate peste ani. Doamne ajuta ca am scapat de CIUMA BOOVEANA! FORZA STIINTA!

  2. ssst spune:

    Arlauski , Chipciu , Szukala sint rezerve . Trebuie sa fim prea impiedI cati sa nu batem . Sigur cistigam ! HAI STIINTA !!!

  3. DRAGOS spune:

    CRAIOVA – TUDOR 0-1

    Tremur si acum, daca l-as vedea pe Tudor, sper sa ma intalnesc cu el o data l-as scuipa pe Jigodia asta. Trebuie sa fie pedepsit, doar asa vor intelege nenorocitii astia ca la CRAIOVA nu te poate fura. Altfel vor continua la fel.

    Pacat, pacat ca un astfel de personaj cu fata the killer cu sange rece poate si I se permite sa-si bata joc de noi, de istoria noastra, de eroii nostril. A vrut sa devina personajul principal si a reusit. Unul de trista amintire. Dar nimic nu ramane pedepsit.

    Imi vine sa plang si acum. Dar trebuie sa mergem mai departe. sper din suflet ca echipa sa se mobilizeze pentru ultimul meci si doar asa ne mai puteti alina suferinta.

    Toata tara a vazut ca ASTA E CRAIOVA
    Istoria noastra a fost scrisa de EROI, si TOTI au fost aici cu NOI !

  4. sorin spune:

    Penalty nu prea a fost..practic stelistul s-a aruncat peste Balgradean, insa existand un contact intre jucatori, tUDOR poate fi acoperit de regulament.. Sunt insa ferm convins ca pentru noi nu ar fi dat penalty in aceleasi conditii.
    In alta ordine de idei trebuie sa recunoastem ca am jucat prost cu o echipa a stelei care a folosit mai multe rezerve, ne-a fost frica sa atacam, ne-a fost teama de ei, poate ca asta a fost si tactica antrenorilor..am jucat la ciupeala, ca o echipa mica. Repriza a doua am mai echilibarat balanta dar am cazut dupa gol. Trebuie facute 2-3 transferuri cu cap in iarna, adica jucatori foarte buni daca vrem sa aratam ca o echipa mare.
    Atmosfera pe stadion a fost fantastica. Forza Stiinta!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER