Explicarea, pe puncte, a răspunsului dat de Universitatea lui Ovidiu Ioanițoaia

Clubul Universitatea Craiova a reacționat oficial la editorialul ”Nu Craiovei”, publicat de Ovidiu Ioanițoaia pe blogul personal.

”Stimate domnule Ioanițoaia,

Ne bucură interesul pe care-l manifestați față de Craiova, dar ne întristează modul tendențios în care prezentați lucrurile. Pentru că vrem să credem că dezinformările domniei voastre nu sunt urmarea unei rele voințe, ci a unei informări insuficiente, vom încerca să vă răspundem punctual la editorialul ”Nu Craiovei”, publicat vineri, 17 aprilie, pe blogul dumneavoastră. Precizăm că, în general, Universitatea Craiova se ferește să intre în contre cu mass media, păstrând linia de discreție și profesionalism care stă la baza politicii acestui club, dar pentru fanii declarați ai Universității din presă, ca dumneavoastră, facem o excepție”, așa începe scrisoarea oficială adresată de clubul Universitatea Craiova ziaristului.

În continuare, vă vom reda cu italic conținutul original al scrisorii deschise, încercând în același timp să rezumăm cele mai importante puncte de vedere conținute de aceasta.

1. Reînființarea secției de fotbal a clubului sportiv a precedat cu mult oferirea unui loc în liga secundă de către FRF.

”Prima afirmație falsă din textul dumneavoastră este aceea că reînființarea secției de fotbal din Clubului Sportiv Universitatea Craiova (dacă numele vi se pare cunoscut este pentru că sub această denumire s-au înregistrat cele mai mari performanțe ale Științei) are legătură cu acordarea unui loc în liga a doua de către FRF. De dragul memoriei domnului profesor Corneliu Andrei Stroe, vă rugăm să acceptați faptul că reînființarea secției de fotbal (al cărei artizan a fost chiar domnul profesor, alături de Pavel Badea) a precedat cu mult momentul acordării acelui loc în liga secundă, mugurii ideii de salvare a Științei prin revitalizarea Clubului Sportiv apărând când echipa care reprezenta pe atunci orașul se zbătea în promiscuitate și când adevărații suporteri ai Universității (ca dumneavoastră, sperăm) au simțit că umilirea lor de către conducătorii acelei societăți a atins apogeul. Sentimentul de dezgust era cu atât mai mare cu cât (ne-a asigurat același domn profesor Stroe, iar asta putem dovedi oricând cu acte), acea echipă nu avea nici o legătură cu Universitatea Craiova cea care a evoluat în prim-planul fotbalului românesc până la finalul sezonului 1993-1994. Deci nu actualii investitori de la Universitatea și cu atât mai puțin FRF-ul au redat Universitatea Craiova orașului și suporterilor, ci însuși ctitorul ei originar, profesorul Corneliu Andrei Stroe.”
 

2. Conducătorii Universității par să regrete faptul că au acceptat cadoul FRF, dar își scuză decizia prin dorința fanilor de a vedea cât mai repede fotbal de top în oraș. Mai mult, Universitatea își stabilește un obiectiv îndrăzneț: să câștige Liga II cu echipa secundă a clubului, moment când atât membrii clubului cât și fanii Științei se vor putea considera cu conștiința împăcată. Având în vedere situația dezastruoasă în care se află majoritatea cluburilor de primă ligă, ”Nu Craiovei” e sinonim, concluzionează comunicatul clubului, cu un ”Nu fotbalului românesc”.

”Referitor la locul primit în liga secundă, aici admitem că, poate, am greșit acceptând oferta venită de la FRF. Se impune, însă, o precizare esențială: Universitatea NU ȘI-A DORIT și NU A CERUT acel loc în liga secundă, drept dovadă faptul, că înainte de a beneficia de el, echipa fusese afiliată la AJF, urmând a evolua în liga a patra. Ulterior am acceptat, e adevărat, locul care ne-a fost oferit. Nu a fost o decizie ușoară, să știți, chiar și în acest moment ne întrebăm dacă a fost cea corectă. Dar dumneavoastră ce ați fi făcut? Dacă însuși organizatorul competiției, cel care stabilește regulile jocului, ne-a oferit acel loc, cum am fi motivat refuzarea lui în fața fanilor noștri atât de dornici să-și revadă echipa pe teren, aducând glorie orașului și istoriei lor? Vă dezvăluim acum, în premieră, și o dorință ascunsă a noastră: aceea că vom face tot posibilul ca echipa a doua a Universității, care acum se luptă pentru promovarea din liga a patra într-a treia, să ocupe, peste doi sau trei ani, primul loc în liga secundă. Când se va întâmpla asta, noi vom avea conștiința împăcată, iar dumneavoastră și ceilalți formatori de opinie sperăm că ne veți scuza nerăbdarea specific oltenească pe care am manifestat-o în vara lui 2013, necăutând la dinți calul de dar venit din partea FRF.”
 

3. Universitatea Craiova își ia singură deciziile, fără sprijinul sau consilierea FRF sau al altor organizații. Iar solicitarea dreptului de participare în Europa League a venit ca urmare a faptului că clubul consideră că, neîncălcând nici o reglementare UEFA și respectând competiția, are tot dreptul să facă uz de locul de cupe europene, în ciuda afilierii mai scurte de trei ani, care nu poate constitui o VINĂ în sine, deci nici nu poate atrage o pedeapsă.

”În ceea ce privește dreptul de a participa în cupele europene, nu înțelegem de unde v-a venit ideea că am fi fost ”încurajați intern” să solicităm aprobarea UEFA. Dacă vă referiți la FRF, putem spune chiar că acesta ne-a descurajat să o facem. Asta nu înseamnă că îl acuzăm de ceva pe domnul Duru, pe care îl considerăm un om onest și un bun profesionist, care nu a pus vreodată bețe în roate clubului nostru. În ceea ce privește cererea înaintată la UEFA, Universitatea Craiova este o entitate de sine stătătoare, care își ia propriile decizii, în consiliul de administrație, fără să se consulte sau să fie influențată de alți factori. Am solicitat pe cont propriu aprobarea UEFA pentru că am considerat (și sperăm că aici veți fi de acord) că ne-am câștigat pe teren dreptul de a reprezenta România în competiția continentală. Mai mult decât atât, clubul nostru nu s-a făcut vinovat de absolut nimic, respectând toate regulile competițiilor și ale statului, de aceea ni se pare absurd să fim pedepsiți fără a avea vreo vină (pentru că nu admitem faptul că timpul prea scurt scurs de la afiliere poate fi o vină în sine). Uitați-vă la cum arată fotbalul românesc, domnule Ioanițoaia! Petrolul, Astra și Dinamo nu au dreptul să ne reprezinte pentru că (spre deosebire de Craiova) chiar au încălcat reglementări ale UEFA, Steaua are mari probleme de legitimitate în fața propriilor fani și chiar a justiției, iar restul echipelor se zbat, majoritatea, pentru supraviețuire. În acest condiții, domnule Ioanițoaia, ”Nu Craiovei” este sinonim cu ”Nu fotbalului românesc”, pentru că Universitatea este una dintre puținele echipe din campionatul intern care are și forța, și profesionalismul necesar pentru a nu strica, iarăși, acel coeficient de țară.”
 

4. Activitatea vechii Universitatea Craiova s-a încheiat în anul 1994, când rectorul Univerisității din Craiova le-a spus fostelor glorii că nu mai poate asigura bugetul clubului. Clubul FC Universitatea Craiova afiliat Ministerului Educației a continuat să existe în registre, deși n-a mai fost reprezentat în liga întâi, până în anul 1998. În Liga I, însă, el a fost înlocuit de o echipă nouă, care avea la bază asociația fondată în 1994. Înșiși fondatorii acelei asociații admit faptul că nu s-a făcut nici un transfer de identitate sau palmares de la vechea echipă la cea nouă.

”Apoi intrați într-o discuție juridică pe care noi avem toată încrederea că o vom rezolva în instanță. Vă vom atașa toate actele care demonstrează evidența: aceea că în anul 1994 echipa de fotbal a Craiovei a luat-o de la zero, nepreluând nici palmaresul, nici istoria Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Nu contestăm decizia din 2005 a instanței care spune că societatea de la acea dată este continuatoarea asociației sportive înființate în 1994, spunem doar un fapt simplu și clar: că acea asociație nu era, din punct de vedere legal, continuatoarea Universității Craiova. O spun chiar fondatorii acelei asociații, în frunte cu președintele ei, Rodion Cămătaru, și cu vicepreședinții Gheorghiță Geolgău și Nicolae Zamfir. În 1994 clubul încă ținea de instituția de învățământ ”Universitatea din Craiova”, când marile glorii ale Științei au venit la rectorul Universității și au cerut un buget pe care acesta le-a spus că nu li-l poate acorda. Drept urmare, secția de fotbal FC Universitatea Craiova nu a mai fost reprezentată în prima ligă (deși a continuat să existe în registre, consemnându-se ca entitate până în 1998!), în locul ei apărând o formațiune nouă, care avea la bază vestita asociație, dar către care Universitatea din Craiova nu a făcut niciun transfer de identitate. Să nu uităm că 90% dintre acei membri fondatori ai asociației din 1994 au pus umărul la renașterea actuală a Științei.”
 

5. Dacă, prin absurd, se pierde procesul cu palmaresul, atunci înseamnă că acel palmares este în posesia lichidatorului societății falimentare, nu a lui Adrian Mititelu, și va fi recuperat cu prima ocazie, la licitația publică ce va trebui organizată:

”În ceea ce privește decizia nedefinitivă a instanței referitoare la palmaresul de până în 1994, vă atragem atenția că domnul Mititelu Adrian nu este parte a acelui proces și nu mai poate reintra în istoria Universității Craiova sub nici o formă, niciodată. La această oră, disputa este între CS Universitatea Craiova și societatea aflată în faliment ”Fotbal Club U Craiova S.A.”. Mai exact, lichidatorul societății falimentare a dispus identificarea eventualului palmares și evaluarea acestuia, în vederea scoaterii la licitație. Noi credem că, la momentul respectiv, instanța va constata că defuncta FC U deține doar palmaresul din 1994 până în februarie 2014. În cazul în care, prin absurd, se va dovedi contrariul, ne vom rezerva dreptul de a participa la respectiva licitație.”

10 comentarii la articolul Explicarea, pe puncte, a răspunsului dat de Universitatea lui Ovidiu Ioanițoaia

  1. FanaticU spune:

    Lichele ipocrite! In curand va va suna ceasul!

    • Redactia spune:

      Domnu Mititelu, n-aveti treaba pe Facebook?

    • Dragonul spune:

      M-am gandit daca sa intru in discutie cu un mititel sau nu. Neputinta si rautatea face parte din voi pe langa mediocritatea de care ati dat dovada pana la Faliment , mai aveti 2 lucruri care va uneste: Rautate si Frustrare fara limite. Dar noi mergem inainte, si va lasam in indobitocirea voastra fara leac. Nu incercam sa va convingem , nici nu avem nevoie de voi. Tribunele sunt mai frumoase si mai curate fara lichele si huliganinde 2 lei. Daca voi ati fii Stiinta s-ar zvarcoli si cei trecuti in nefinta. Sa fiti sanatosi cu mititelul vostru , si chiar va rog sa mai veniti la meciurile Craiovei din deplasare, asa cum ati fost si la Chiajna , si ati plecat cand ati vazut cum jumate din tribuna sa ridicat in picioare la golul lui Nuno Rocha.

  2. al batran spune:

    Ba ati facut ff bine voi clubul ca ati acceptat ,dar si FRF ca a oferit acel loc in divizia B. Ar trebui urmat si de alte exemple ca Arad,Timisoara,Oradea centre de mare traditie in footbal tinute in afara doar de niste aberatii venite de la straini. Profesionism nu inseamna ca daca muncesti la primarie sau stat nu stii sa-ti faci meseria( in orice domeniu inclusiv footbal). Regulamente, regulamente ,dar nu pana acolo sa-ti impuna si cand sa folosesti wc-eul. Mai bine s-ar discuta mai mult de regulamentul de joc acolo unde se dau prea usor pedepse duble sau chiar triple. Pedepsele din careul de 16m ar trebui regandite ca pre beneficiaza de multe ori de 11m din henturi involuntare sau obstructii minore(se pot da si lovituri directe si indirecte din careu din alte locuri de cat 11m).De asemenea punctajul ar trebui sa revina la 2 pcte pentru victorie si 1 pct pentru remiza.

  3. Pelendava spune:

    Chiar nu inteleg atitudinea lui Ioanitoaia. E drept ca-si fac articole pe seama cocalarului mititel, dar ar putea sa faca si pe partea cealalta publicitate acordand cezarului ce-i al cezarului.

    • Dragonul spune:

      Atitudinea lui ca si a altor mascarici din presa si de la Digi TV e plina de frustrare si neputinta . Si-au pierdut subiectele, nu mai avem cancan la Craiova, scandaluri si nici parte de umilinte. Si anunci cand se naste ceva frumos, astfel de oamenii isi dau arama pe fata. Nici nu dorim sa pronuntati numele echipei voastre, e prea curat si inaltator . Noi Renaste Impreuna, voi veti fii in continuare doar niste MITITEI

    • altul spune:

      Pai dc crezi ca nu mai vinde nik…decat vorbe electronice? De bn ce a gestionat subiectele. E mereu antiadevar si emite numai judecati induse de nestiintza si incompetentza. A dus gsp-ul la faliment. Asta e al doilea mititelu. Vede ca nu poate dar se tine tare de scaun in loc sa faca loc altuia mai competent. Mentalitate tipic comunista. Te asteptai la altceva?

  4. suporter spune:

    istoria si palmaresul se afla in sufletul fiecaruia dintre noi,asa ca suntem liberi sa alegem

  5. adrian muicelu spune:

    Contul de pe fb e al lui spanu zis si tiganul flocos nu al meu

  6. stresul spune:

    Domnilor de la redactie spuneti-i acestei fosile comuniste , ioanitoaia, ca stiintza a intrat in liga a doua conform art. 19 din ROAF, cel ce priveste completarea locurilor vacante in liga a doua. Mai spuneti-i ca marea lui dragoste FCSB cat si simpatizata ASA…. au o reala pb cu licentierea atat pt UEFA CAT SI PT CAMPIONATUL INTERN , din cauza schimbarii denumirii . Acelasi articol care incrimineaza afilierea a mai putin de trei ani interzice echipelor care si-au schimbat denumirea , sa participe in cupele europene timp de trei ani. Situatia lor e cu atat mai grava pt ca schimbarea de denumire s-a facut in timpul campionatului si nu intre campionate asa cum prevede regulamentul pt ca oricine ar face contestatie ar castiga la masa.verde.. Fosta FCM TG MURES a devenit ASA in timpul campionatului in liga a doua iar steaua a devenit FCSB in toamna anului trecut. Oare viorel duri stie? Daca nimeni nu face o sesizare ,macar voi cei de la maximasport sa le atrageti atentia. Tin sa mentionez ca alte comentarii similare au fost sterse de pe prosport sau gsp. Oare dc??????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

NEWSLETTER