Felix Grigore: „Vom vedea dacă este propice o colaborare cu Udinese”

Reprezentanții Universității s-au întâlnit, joi dimineață, la Craiova, cu cei ai clubului italian Udinese. Craiovenilor le-a fost prezentat proiectul Udinese Academy. Săptămâna viitoare vor primi din partea italienilor și o ofertă de colaborare la nivel de copii și juniori.

felix grigore

Managerul general Felix Grigore, alături de managerul Centrului de Copii și Juniori, Silviu Bogdan, și reprezentanții departamentului de scouting, Gheorghiță Geolgău și Nae Ungureanu, au reprezentat Universitatea la această întâlnire.

„O întâlnire benefică, sunt multe idei comune”
Felix Grigore a spus că „a fost o întâlnire benefică. Sunt multe idei comune pe care cele două părți le au. În zilele următoare o să vină o ofertă scrisă din partea lor pe care o vom analiza și vom vedea dacă pentru Universitatea este propice o colaborare cu Udinese”.

Pozitive au fost și concluziile lui Silviu Bogdan: „A fost un schimb de idei foarte util, în care fiecare club a expus modul în care decurge activitatea la copii și juniori. Tot timpul ai de învățat în ceea ce privește sectorul juvenil. Rămâne de văzut dacă această colaborare se va concretiza”.

Udinese Calcio este o echipă fondată în urmă cu aproape 119 ani. La sfârșitul sezonului trecut, echipa din Udine a terminat pe locul 14 în Serie A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER