Iubire oltenească

gica-cSlavă Domnului că ne e greu, pentru că niciodată nu ne-a fost ușor! Liniște nu a fost în Craiova nici în vremea când nu se punea problema dacă unul sau altul ține cu Universitatea sau cu jucăria personală a cuiva. Nu degeaba a fost Craiova imposibil de cucerit și de guvernat, indiferent de ”stăpânirea” care avea ghinionul să ajungă în zonă, în decursul istoriei.

Le avem pe ale noastre. Calități, defecte? Spuneți-le cum vreți. Depinde foarte mult din ce perspectivă privești. De la București sau din alte zone par defecte. Din interiorul celor cinci județe, însă… Eu citesc comentariile extrem de critice (multe dintre ele) la adresa echipei și mă bucur, drept să vă spun. Nemulțumirea perpetuă înseamnă implicare. Implicarea înseamnă atașament. Oltenii parcă s-au născut criticând, dar nu te vor critica decât atunci când le pasă. Și atunci e bine. Când nu te mai critică, atunci să te ții. Pentru că ai două variante: fie să fii ignorat total, fie să fii mai întâi înjurat urât și abia apoi ignorat total. Atenția și interesul oltenilor sunt dar de la Dumnezeu, dar trebuie acceptate așa cum sunt: nimeni nu o să te laude vreodată în Craiova, cel puțin nu pe deplin. Mereu vor găsi ceva ce n-ai făcut bine, o chichiță, o scăpare, o pasă greșită, o decizie pripită. Și, dacă nu vor găsi, vor mai căuta. Și tot vor găsi ceva. Totul e să știi cum să-i iei. Să-i asculți când te ceartă, să nu te superi, să le arăți că înțelegi și că speri ca data viitoare să nu le mai dai motive să te apostrofeze. Și atunci te vor iubi, cel puțin o vreme. Dar dragostea aia născută din scrâșnet și critică, aia nu se compară cu nimic. Pentru că e iubire oltenească, certăreață și lipsită de orice normă de politețe sau etichetă, dar care te face să te simți cel mai norocos om de pe pământ.

Ăștia suntem! Și, dacă nu cumva îi vom pune pe fugă pe toți cei care vor să ne ajute cu mofturile și pretențiile noastre imposibile, vom fi iarăși cei mai buni. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Gică Craioveanu

6 comentarii la articolul Iubire oltenească

  1. diacris spune:

    Bine spus Gica! Vorbe cu mult miez de la un oltean adevarat!
    Iubirea olteneasca se obtine mai greu, e adevarat, dar si atunci cand se intampla nu se aseamana cu altceva pe lumea asta. Cum zicea reclama aceea cu cardurile: priceless!

  2. celardar spune:

    si speechless!

  3. drag spune:

    „iubirea” de oltean este cea mai importanta.si da,se naste din pasiune.atunci cand criticam,uneori poate cu rautate,o facem pentru ca ne daruim si ne dorim sa fim deasupra tuturor,asemenea cerului.

  4. Daniel spune:

    Gica ai fost un mare jucator si esti un mare Om. Esti idolul meu dintre jucatorii Craiovei de dupa revolutie. Ti-am urmarit intrega activitate ca jucator.
    ma bucur foarte mult ca esti implicat la echipa. bafta in continuare. forza Stiinta!

  5. adrian spune:

    Multumim Gica pentru ceea ce ai facut pentru Stiinta noastra,dar mai ales pentru ce vei face!! Scrii din suflet, la fel si cumjucai,iar asta te face unic!! Stiinta are nevoie de un presedinte orofesionist,poate e timpul sa te inhami la munca de birou si sa salvezi echipa inca o data!! Hai Stiinta!!!

  6. ipsilante spune:

    Gica esti subtil… Si diplomat… Se spune ca celui care s-a nascut cu cocoase si nu are cum sa scape de ea, nu-i ramane ca alternativa, decit sa se resemneze si sa incerce sa-i descopere „avantajele”… Cam asa si tu acum, cu asa zisa „iubire” olteneasca… Stiu unde bati. Ultima fraza spune tot. Eu unul, sper sa fie mai multi fani intelepti decit cei bolovani, care incearca sa-i puna pe fuga pe finantatorii veniti sa readuca fotbalul in Craiova, doar pentru ca ei cred in altceva… FORZA STIINTA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER