Ivan debutează la Naționala mare. Felicitări!

aiDupă ce fundașul central Hreniuc a fost integralist în meciul Naționalei U-19, Andrei Ivan a fost introdus în minutul 85 al meciului cu Italia de la Bologna, la tricolorii mari. Mult prea puțin pentru un jucător cu forma și potențialul lui, dar mic cu mic se face mare.

La scurt timp după introducerea lui Ivan, România a egalat Italia după o lovitură liberă la care Sirigu a respins prost capul lui Chiricheș, iar Florin Andone a finalizat din apropiere. Ivan a jucat extremă stânga și a avut o singură acțiune notabilă, când aproape l-a găsit cu o diagonală decisivă pe Andone, în careul mic.

România nu a impresionat, ambele goluri ale noastre venind pe greșeli mari ale apărării Italiei. Săpunaru, Raț, Pintilii și Torje au făcut partide slabe, în special cele două flancuri părând foarte vulnerabile, într-o repriză a doua în care italienii au forțat și au revenit de la 0-1. La cum a arătat postul de fundaș stânga și cel de închizător azi, Vătăjelu și Mateiu nu este acceptabil să mai fie ignorați. Le dorim și lor, și celorlalți băieți, să demonstreze că merită să fie în Franța. Primul pas e vineri, la Chiajna.

Un comentariu la articolul Ivan debutează la Naționala mare. Felicitări!

  1. robert spune:

    Felicitari Andrei!
    Te urmarim de aici din Toronto!! Adu-ne bucurii la fiecare meci in tricoul Stiintei!
    Speram din toata inima sa te vedem la Euro si sa fluturam steagul Romaniei in cinstea ta!
    Hai Craiova!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER