Juniorii A au început Campionatul Republican cu 13 goluri

Juniorii A de la Universitatea au câștigat, scor 13-0, partida cu LPS (Liceul cu Program Sportiv) Slatina. Meciul s-a jucat pe Stadionul „Petre Deselnicu” și face parte din prima etapă a Campionatului Republican.

Dan BuzărnescuÎn primul sfert de oră, jucătorii celor două echipe au jucat de la egal la egal cu pase repetate la mijlocul terenului. Primul gol l-a dat fundașul Luică. Acesta a primit mingea în partea stângă și a înscris în colțul scurt. La următoarea fază, Armășelu a ridicat mingea peste apărarea oaspeților, iar Manea a preluat-o și a trimis-o cu latul peste portarul advers. Au urmat două penalty-uri pentru „alb-albaștri”, din care au înscris Armășelu și Iuga. Scorul la pauză a fost stabilit de Căpățînă, care a dat gol pentru 5-0.

Juniorii craioveni au mai marcat de încă opt ori în repriza a doua. Atacantul Buzărnescu a dat jumătate dintre goluri. Au mai marcat încă o dată: Armășelu, Iuga și Luică. Manea a înscris și el, dar a privit din tribună ultimele 20 de minute ale partidei. A primit două cartonașe galbene și a fost eliminat.

La juniorii B, Craiova a învins Slatina cu 9-0. Săptămâna viitoare, cele două grupe de juniori ale CS Universității vor juca în deplasare împotriva celor de la CSJ Știința U Craiova.

 

Denis Șchiopu

Un comentariu la articolul Juniorii A au început Campionatul Republican cu 13 goluri

  1. ssst spune:

    Toate ziarele scriu ca waterboy si gane sint in pericol . Nu e adevarat , Stiinta e in pericol , ea si dragostea noastra pt ea ! Solutii : de venit la stadion cind e meci si huiduiti toti inafara de Maximi ! Nu vom cumpara bilete ci doar sa fim acolo inainte de meci .Scrieti toti peadresele clubului ca poate s-or satura . Daca mai stie careva alte adrese de contact ale lui felix , gane ,Andrici sau rotaru scrieti-le pe situri sa le aflam ca numai asa putem scapa de niste nesimtiti plini de tupeu si nonvaloare ! Hai Stiinta !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER