Laurențiu Lică: ”Cine crede că voleiul e sport de fete să vină să stea în apărare când atacăm noi”

Laurențiu Lică sau „Lolo”, așa cum era poreclit în Franța, este cel mai bun jucător de volei de la SCM „U” Craiova. Anul acesta, Laurențiu și colegii lui au ratat calificarea în finala Campionatului Național, dar antrenamentele continuă. Au de câștigat medalia de bronz. Laurențiu s-a născut în Galați, are 34 de ani, 2 metri înălțime și 100 de kilograme. Are peste 100 de selecții în Naționala României și vorbește foarte bine. La echipa olteană a ajuns, prima oară, la 17 ani și jumătate. De-a lungul carierei, a mai jucat pentru Ploiești, Constanța, iar în Franța pentru Ajaccio, Montpellier, Beauvais, Chaumont și Martigues. Acum, este din nou la echipa craioveană.

licaAi venit la începutul sezonului la Craiova. Cum te-ai reacomodat cu orașul și cu echipa?
După ce am trăit 7 ani în Franța, a fost relativ ușor. Nu a fost greu, pentru că eram acasă și, mai ales, pentru că mai jucasem la Craiova. Știam, în mare, oamenii care lucrează pentru echipă. A fost un lucru foarte plăcut pentru mine să fiu acasă, să joc pentru echipa care m-a propulsat în cariera de profesionist. M-a încurajat foarte mult și faptul că, anul trecut, echipa terminase pe locul II.

S-a spus că ești piesa de care are nevoie Craiova pentru a reuși să câștige campionatul. Ce v-a împiedicat să ajungeți în finală?
Anul trecut, Craiova a fost o surpriză a campionatului. Cred că nu a luat nimeni în serios această echipă, dar cu seriozitate și multă muncă, jucătorii au reușit să obțină un rezultat extraordinar. Tot anul trecut, Zalăul s-a lovit de multe probleme financiare și, din iarnă, s-a cam rupt echipa în două. Nu au mai putut să meargă spre titlu, iar Craiova a profitat de ocazie și a reușit să o bată în trei meciuri. Anul acesta, însă, VCM Zalău este o echipă mult mai omogenă, cu un buget foarte mare și cu mulți stranieri. Din păcate, după două victorii la Craiova, nu am reușit să menținem evoluțiile bune și la Zalău. A venit meciul decisiv aici, iar noi nu am reușit să facem un meci foarte bun de echipă. Ei au fost mai cu picioarele pe pământ, mai stăpâni pe joc și au reușit să câștige. În volei există un singur câștigător. Acum, trebuie să nu ne mai gândim la acest eșec și să fim foarte atenți pentru că cei de la Dinamo vor veni cu „colții scoși” să ne ia medalia de bronz.

Comentatorul de la Digisport spunea, în setul 2, că Lică face un joc de nota 11. De vină pentru înfrângere a fost poate și o cădere a ta în setul decisiv?
Nu neapărat o cădere. Am jucat 4 seturi în aceeași formulă, și automat, toate acțiunile importante s-au axat pe zona mea de atac. Așa că, nu le-a fost greu adversarilor să contracareze și, din păcate, finalul le-a aparținut. Au reușit să mă blocheze de două ori și cred că aici s-a rupt această partidă. Au luat 2-3 puncte în față, iar în setul decisiv, acest lucru este fatal.

Vă revanșați la anul?
Mi-e greu să mă gândesc acum la anul viitor. Trebuie să așteptăm să vedem cum ne reconstruim echipa, cum vom reuși să rămânem acolo sus. Craiova are nevoie de o echipă de volei cu performanță și cred că o putem realiza. La anul va trebui să fim și mai puternici pentru că este deja al doilea an când avem performanțe la Craiova.

Ce detentă ai?
Nu mi-am mai măsurat-o de foarte mult timp. Acum, nu ne mai bazăm așa mult pe calcule. Cel mai important este să fii la momentul potrivit, să fii în forma bună. Cred că este cam 70-80 de cm, așa preconizez.

Pe ce post te simți cel mai bine, secund, centru sau fals?
Fals. Pe acest post am început să joc volei, aici mă simt cel mai bine. Sunt un atacant și atunci când un jucător se simte cel mai bine în atac, este clar că nu trebuie să încerce alte posturi.

Poți să dai „tavan”? Poate le explici și cititorilor ce înseamnă acest termen.
(râde) „Tavan” se dădea demult. Mă surprinzi cu întrebarea pentru că „a da tavane” este o vorbă voleibalistică. Înseamnă să lovești atât de puternic mingea încât, din podea, să sară până atinge tavanul sălii. Din fericire, am început să jucăm în săli foarte mari și tavanul a devenit aproape imposibil. Aș vrea să le spun celor tineri că nu este cel mai important să dai tavan, cel mai important este să lovești mingea de sus, să cauți fundul terenului, așa vei fi mai greu contracarat de adversar. Nu cred că am fost niciodată bun la „tavane”, dar mi-a plăcut mult întrebarea (râde din nou).

Cum te-ai apucat de volei?
Nu a fost o întâmplare, tatăl meu a jucat și el volei. Am două surori, una mai mare, una mai mică, care și ele au cochetat cu voleiul. M-am apucat la 12-13 ani, când profesorii de educație fizică selectau cei mai dezvoltați copii și le arătau drumul spre sportul de performanță. Eu, când am fost selectat, am știut clar că pe acest drum voi merge.

Ai o fetiță. Te-ai gândit să o îndrumi spre volei?
Emeea deja a început, vara trecută a făcut niște antrenamente aici, la Nicolae Titulescu. Problema este că la volei vârsta copilului trebuie să fie puțin mai mare decât la alte sporturi ca el să înțeleagă ceva. Voleiul este un sport mai greu, iar ea are doar 5 ani și 6 luni. Dar da, bineînțeles că mi-ar plăcea să o văd cândva sportivă, nu știu dacă neapărat voleibalistă.

„Nu mă consider bătrân, doar mai experimentat”

CSC_1258Ai mai jucat patru sezoane la Craiova, la începutul carierei. Cum ai regăsit voleiul românesc la întoarcerea din străinătate?
Este schimbat în bine. Sunt foarte mulți ani de atunci. Între timp, au ieșit la iveală două-trei cluburi puternice. Pe lângă Constanța și Zalău, acum a apărut și Craiova în elita voleiului național.

Ai jucat multă vreme în Franța. Cum de te te-ai întors în țară?
Nu am avut niciun gând să mă stabilesc în Franța. Gândul meu a fost doar să merg, să fac performanță. Când m-am reîntors în România, tocmai bine, a venit și această ofertă de la Craiova, ofertă care m-a onorat. Nu mi-a fost ușor pentru că am venit dintr-un campionat puternic și toți ochii erau ațintiți asupra mea. Am avut o presiune în plus, dar acest lucru m-a motivat.

În decursul timpului, au fost mulți români care au jucat în Franța. Cum sunt văzuți voleibaliștii români în Franța, în general?
Bănuiesc că bați puțin spre această problemă a românilor din străinătate. Cred că toate aceste lucruri sunt puțin accentuate de presă. Eu nu am avut nicio problemă, nu am fost numit în vreun fel sau altul pentru că eram din România. Dacă ești respectuos, primești respect. Sunt convins că și ceilalți jucători care au fost în străinătate, pot spune același lucru.

Este bătrân un voleibalist la 34 de ani?
Nu aș vrea să cred asta, atâta timp cât sunt în formă și nu păcălesc voleiul. Nu mă consider bătrân, doar mai experimentat. Mai am câțiva ani buni de jucat la nivel înalt.

Cât câștigă un voleibalist bun de la noi?
Câștigă suficient cât să aibă un trai normal. Nu îmi place să vorbesc despre partea financiară. Sunt mulțumit cu ceea ce am și este exact cât să îmi ajungă mie și familiei mele să avem o viață normală în România.

Te-ai gândit ce vei face după ce vei încheia cariera de voleibalist?
Da, bineînțeles că m-am gândit. Sunt înscris la un doctorat în educație fizică și sport. Acest lucru ar trebui să mă ajute la sfârșitul carierei să mă pot îndrepta spre o activitate sau o meserie care se bazează tot pe sport. Mi-aș dori să fiu antrenor, poate manager.

Cât contează psihicul în volei, la serviciu e importantă încrederea în tine, de pildă?
Da, este foarte important psihicul, nu numai în volei, în orice sport. Psihicul te face de două ori mai puternic. Mai ales la serviciu, când ești doar tu, mingea și adversarul în fața ta. Execuția depinde numai de tine și de psihicul tău. Trebuie să ți-l pregătești, în așa fel încât să ai o gândire clară să vezi dacă poți forța serviciul.

„Antrenorii de copii și juniori trebuie să procedeze plăcut și inteligent pentru a atrage copiii spre volei”

Ce crezi că îi lipsește voleiului ca să devină un sport mai iubit în România?
Trebuie să fie promovat mai mult. Antrenorii de copii și juniori trebuie să procedeze plăcut și inteligent pentru a atrage copiii spre sport. Automat, dacă un copil merge la volei, și părinții vor fi din ce în ce mai atrași de acest sport, apoi prietenii, colegii. Încă un lucru important ar fi rezultatele pozitive din volei, care ar trebui să fie unele mai bune. Spre exemplu, Constanța, anul acesta, a jucat o semifinală de cupă CEV, cupă care este a doua ca valoare după Champions League.

Ești prieten bun cu Bogdan Olteanu, poate cel mai bun voleibalist român și, spun unii, în primii 20 din lume. De ce crezi că numele lui nu este la fel de cunoscut ca cel al lui Hagi, spre exemplu?
Așa cum am spus și mai devreme, voleiul nu este la fel de mediatizat ca fotbalul. Este o comparație mult prea mare între un jucător de volei și unul de fotbal. Olteanu a plecat de mult din România și sunt foarte puține ziare care mai scriu despre performanțele lui. Este într-adevăr un jucător de mare calitate, plus un caracter foarte frumos.

Mai vorbește lumea la Craiova despre Olteanu?
Da. Din păcate, doar din amintiri. L-am avut aici, în echipă. A fost o echipă de excepție pe vremea aceea, în 2000-2001, unde erau toți concurenții lotului de tineret din România. Olteanu rămâne în mintea oamnilor de sport și jucătorilor de volei de aici.

Voleibaliste rusoaice sau brazilience?
(zâmbește) Cele brazilience pentru că sunt mult mai finuțe și mai drăguțe. Mai mult de atât, joacă și un volei de mare calitate, un volei pe viteză și au o apărare excepțională.

Apropo, spun unii răutăcioși că voleiul este sport de fete. Ce le-ai răspunde?
Le-aș spune să vină să stea în apărare atunci când noi atacăm, să vadă dacă mingea aia provoacă dureri sau nu.

Denis Șchiopu
Andrei Manțog

Un comentariu la articolul Laurențiu Lică: ”Cine crede că voleiul e sport de fete să vină să stea în apărare când atacăm noi”

  1. Adina spune:

    Lasa ba Lica ca ai atacat cu Zalau de te-ai …. pe tine. Putea sa stea si fete de 12 ani in aparare pentru ca nu ai fost capabil sa treci mingea de block

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER