Mai avem un singur of: fără moldoveni în playoff!

Deplasările la Iași și Botoșani au fost mereu grele pentru Universitatea, din toate punctele de vedere. Pornind de la distanță, continuând cu ura tembelă cu care a fost primită echipa și terminând (ca s-o spunem p-aia dreaptă) cu rezultatele neconvingătoare la Iași și Botoșani din ultimii ani, avem toate motivele să sperăm că primele șase locuri vor rămâne cele din prezent. Astfel, cu Cluj, FCSB și Craiova sigure de locul de playoff, rămâne ca 5 echipe să se lupte pentru restul de 3 locuri rămase. Și avem clasamentul actual:

4. Astra – 41p
5. Viitorul – 38p
6. Dinamo – 38p
____________________
7. Iași – 36p
8. Botoșani – 36p

Cele cinci implicate în această bătălie mai au de disputat câte două meciuri, după cum urmează:

Etapa 25:
Cluj – Astra
Timișoara – Iași
Dinamo – FCSB
Viitorul – Botoșani

Etapa 26:
Astra – Dinamo
Botoșani – Mediaș
Iași – Viitorul

Viitorul se află în cea mai complicată poziție pentru că e singura care întâlnește două echipe cu care se află în bătălie directă. Întâmplător, exact echipele din Moldova. Cu o victorie acasă cu Botoșani, însă, ar sta bine, mai ales că au rezultate directe mai bune decât Dinamo (în caz de egalitate cu bucureștenii).

Cu o victorie a Viitorului cu Botoșani, echipa lui Enache iese din cărți pentru playoff și rămân să se bată 4 formații pe 3 locuri.

Dinamo ar fi aproape sigură de locul de playoff dacă reușește măcar 4 puncte din partidele cu FCSB și Astra (la Giurgiu). Dar 4 puncte din aceste două meciuri sunt greu de obținut, mai ales la fotbalul arătat de Dinamo recent.

Pe de altă parte, Iașul pare să aibă șanse foarte mari de accedere în playoff cu condiția să învingă la Timișoara etapa viitoare. Ar face 39 de puncte, iar cu o victorie acasă cu Viitorul în ultima etapă și cu o înfrângere a Astrei la Cluj, etapa viitoare, i-ar obliga pe Dinamo și Astra să se lupte între ele pentru un loc de playoff în ultimul meci.

În orice caz, și Astra și Dinamo ar avea nevoie ca de aer de măcar un punct în partidele cu CFR și FCSB, ceea ce pentru noi este avantajos, deoarece eventuali pași greșiți al primelor două locuri ne-ar apropia de primul loc.

În concluzie, noi am paria că Botoșaniul va ieși din calcule etapa viitoare (slabe șanse să învingă la Viitorul, iar cu egal nu va mai fi la mâna ei în ultima etapă). Dintre celelalte patru, Iașul pare să aibă cele mai mari șanse, DIN PĂCATE (că doar am spus în titlu că nu ne dorim așa ceva în playoff).

Așadar, pronosticul nostru pentru cele trei echipe care vor însoți Știința, Clujul și FCSB în playoff: Iași, Astra și Viitorul.

Lăsați, că nici fără Dinamo nu e așa rău, nu?

40 comentarii la articolul Mai avem un singur of: fără moldoveni în playoff!

  1. Tarabostes spune:

    Cu Dinamo – deplasare mai scurtă pentru Știința până la București și recuperare mai ușoară; bani băgați de suporterii lor în biletele din Bănie – urmașii lui Eminescu se vor obosi să vină la Craiova, cu excepția suporterului îmbrăcat în Ștefan cel Mare? :); mai mulți impresari la meciurile cu cățeii.
    Dar știți care-i baiul? Nu ar trebui să ne intereseze care vor fi adversarii din playoff. Cine vrea să prindă un pui de urs intră în vizuina ursului. Cine vrea să câștige campionatul trebuie să-și învingă contracandidatele.

  2. Fan Stiinta dar nu oltean spune:

    Mai am un singur of: Mitrovic si Calancea, off!!!

  3. Bogdan spune:

    Eu nu vreau Botosaniul in play off. In rest ce o da Domnul.
    In schimb vreau neaparat un fundas central si un portar titular. Si cat mai repede pt a se obisnui cu echipa.
    Hai nea Marcel, se poate!

  4. olteanu_l spune:

    Ma poate ajuta cineva cu o informatie?
    Am observat ca Bancu nu a jucat nici cu Sepsi si nu joaca nici astazi, este accidentat? Daca da, aveti idee cat va sta pe banca si ce s-a intamplat cu el?

    Mulumesc!

  5. Fan Stiinta dar nu oltean spune:

    Cu Sepsi a fost suspendat iar azi cred ca joaca. Cei de la Digi pur si simplu au copiat echipa din meciul cu Sepsi…

    • olteanu_l spune:

      Am inteles. Multumesc!

      • Fan Stiinta dar nu oltean spune:

        Acum am inteles de ce erai ingrijorat ca nu joaca Bancu…Astazi a jucat extraordinar. De altfel, echipa s-a miscat foarte bine pana prin min 80. Pe mine m-au dezamagit „vedetele” Mitrita si Baluta si Marcovic care continuie cum a inceput(slab). Un castig clar este Popa, care, comparativ cu Screciu, care dadea pe meci cam 15 pase la propriul portar,el iese din aparare cu capul sus si paseaza bine. Chiar are alura lui Chivu.

  6. Bogdan spune:

    E foarte bine asa!sa crape inima în naum!!!!

  7. Tarabostes spune:

    Cât de afectați de orbul găinilor pot fi unii „specialiști” încât să susțină că ambii jucători au lovit mingea simultan ? 🙂
    Tot respectul pentru obiectivismul tușierului Mirică!
    Și, ca să moară de oftică toți cei care vroiau să ne marce gol maneliștii de la periferia Capitalei, să nu se uite că Știința a înscris când voluntarii se apărau cu 10 oameni în propriul careu.
    Mangia s-a obișnuit să joace la ruleta rusească, dar nu-i iese mereu – de ex. meciurile cu Astra și Dinamo…

  8. Njock spune:

    Atenție la portar, suntem descoperiți.Toate suturile spre poartă sunt cu adevărat periculoase, suntem permanent vulnerabili la acest capitol. Chiar nu se poate găsi o soluție? Băluța și Mitrită să își vadă de joc. Au început să joace foarte bine rolul fotbalistului român, când este apreciat, valorizat, când vorbește presa despre el, se bulucă de cap, devine interesant,cum să fie EL schimbat (după un joc mai mult decat modest ), EL care….vorba aia……ATENȚIE mare cu fenomenul ăsta balcanic, nuiaua alb albastra pe ei.Salutări,
    Hai știința.

    • Daniel Popescu spune:

      In locul lui Mangia, as incepe meciul urmator cu Gustavo, Barbut si Burlacu in fata, iar pe vedete le-as lasa pe banca si i-as baga in minutul 90.

  9. ghita dan spune:

    Speculă la Craiova! Biletele la meciul de Cupă cu Dinamo sunt mai scumpe şi se vând cu o condiţie-ProSport. Ba Staicule, tu cetatean al Caiovei ai ajuns un slugarnic jurnalist la ProSport prin critici false si denaturari.Cat de perfid esti in falsitatea ta! raportat la comentariile din cotidianul ,,CUVANTUL LIBERTATII” din Craiova in care nu esti la fel de penibil cu denaturarile tale.In Cuvantul Libertatii de ce nu scrii aceste aberatii?Caracterele nocive spiritului,invoca si promoveaza ipocrizia si falsitatea pentru virtutea de a fi diabolic,marsav.

  10. Fan Stiinta dar nu oltean spune:

    Pe site-ul clubului este un sondaj in care suporterii voteaza cel mai bun jucator din meciul cu Voluntari. Dupa 431 de voturi pe primul loc este Bancu cu 71%, pe locul 2 Razvan Popa cu 6%,Baluta are 2% iar Mitrita 1%. Eu cred ca rezultatele acestor sondaje ar trebui prezentate si jucatorilor ca sa vada si vedetele noastre ce parere avem noi despre ei atunci cand pacalesc fotbalul..

  11. florin spune:

    bun portar andrei vlad …cum a putut marcelica sa piarda o asemenea minune …are un singur defect nu prinde mingea decat cand se loveste de el …

    • Bogdan spune:

      Are 18 ani. Calancea e mai praf si are 32 de ani. Prefer sa mi greseasca unul ca Vlad decat Calancea.

      • florin spune:

        bun si gaman …fundas de fundas …l-a trimis torje si dupa tigari si dupa chibrite si dupa bere …s-a pisat pe el …lui asta trebuia sa-i dea csu 20 000 euro lunar …

  12. olteanu_l spune:

    Redactia, luminati-ma si pe mine va rog.

    Care este motivul pentru care nu sunt afisate comentariile mele? De ce sunt in moderare de vineri?

    Multumesc!

  13. olteanu_l spune:

    Noi anuntam ca vrem portar de 2 luni, azi se incheie perioada de transferuri si nimic…

    Becali, isi da seama ca nu are portar si poate pierde campionatul fara, azi are portar…

    Ce mai e de zis?

    Zicea un ins pe aici ca avem bani dar nu vrem sa destabilizam echipa. Oare daca echipa munceste si vede ca e trasa in jos de portar nu se frustreaza, asa nu o destabilizezi?

  14. M spune:

    Santos, Gardos. Urmeaza un portar sau un atacant?

  15. florin spune:

    ce liniste frumoasa este pe site …carcotasii de servici au gura inchisa …inchisa de bosorogul marcelica …liniste de inmormantare…sa vina bocitoarele de lux …

  16. Tarabostes spune:

    Bun…
    Dacă vor fi Felgueiras, Gardoș și Santos semnați – primii doi fără meciuri în picioare, dar, sper, că măcar fără a avea mult de recuperat la pregătirea fizică – putem spune că s-a rezolvat și problema defensivă.

  17. florin spune:

    felgueiras nu prea …adica nu cred ca se face …

  18. Fan Stiinta dar nu oltean spune:

    Sunt sanse sa vina si un portar?

  19. Cilly spune:

    Portar nu mai are cand sa vina numai daca e liber de contract …problema lui Calancea pe care eu il consider un portar de nota 7 adică bunicel (. 8 portar bun, 9 foarte bun , 10 exceptional ) este concentrarea si jocul de picior ..nu reuseste sa rămână concentrat 100% pe parcursul unui meci iar jocul cu piciorul este foarte slab , nu are precizie in degajari si cand încearcă sa trimită mingia catre mijlocași laterali greseste , cred ca ar trebui sa arunce cu mana cand e posibil iar degajarile sa le faca cat mai departe măcar sa nu mai surprindă apărarea noastra prin degajari scurte si neinspirate …sunt convins ca transferurile facute aduc un plus de valoare si de siguranță …iar Gardos este cireasa de pe tort si un răspuns ciobanului care se crede mare si tare …ciobanul in stilul lui megaloman si badaran a intrat in hora negocierilor cu Gaman plusand si luând un fost căpitan al Craiovei…felicitări conducerii si investitorilor pentru aducerea lui Gardos si lui Felipe Santos …Hai Stiinta !

  20. Bogdan spune:

    Felicitari. Campanie de nota 9! Daca aduceau si portar, era de nota 11!

  21. Njock spune:

    Da, felicitări pentru transferuri, nu mă așteptam la o asemenea surpriză plăcută. In poartă, totuși îl prefer pe Calancea, din păcate. Mitrovici parcă îi Moți la bulgari, butirile pentru el sunt o surpriză, când a fost achiziționat nu știu cum a fost pusă problema….în fine.
    Dar totusi, Felicitări nea Roti, personal sunt foarte mulțumit de actualul lot.Șansele spre visul din todeauna au crescut substanțial.Hai Știința.

  22. Fan Stiinta dar nu oltean spune:

    Mai stie cineva ceva despre Glavina? Am inteles ca a fost luat pentru 4 luni iar daca confirma i se va prelungi cobtractul. Au trecut 3 etape in care am intalnit echipe accesibile iar el nici nu a prins lotul.

  23. M spune:

    Glavina a intrat saptamana trecuta in programul echipei. E posibil sa fie in lot cu Poli. Forta Stiinta

  24. olteanu_l spune:

    Un lot foarte bun, mult peste ce am avut vreodata la Craiova in ultimii 20 de ani. Felicitari intregii conduceri pentru campanie.

    Ramanem cu un mic minus in poarta, insa sper sa compensam printr-o aparare buna.

    Mult succes noilor veniti, sper sa se integreze bine si sa nu se mai accidenteze, in special Gardos.

  25. Bogdan spune:

    A plecat si Spahija in sfarsit. Go Planet!

  26. Cilly spune:

    Go Planet in Kazakhstan ! .:)..ma gândeam az’dimineata in ce situație fericita suntem noi suporterii Stiintei si asta dupa ani de suferinta …avem un stadion superb , avem o echipa frumoasa probabil cea mai frumoasa din campionat cu jucatori tehnici si cu un joc de construcție foarte ofensiv , ma uitam la meciul cu Voluntari unde tribunele sunt cele mai apropiate de stadion si vezi un meci in asamblul lui cel mai bine …jocul nostru a fost incantator chiar daca am tremurat la faza cu penalty-ul , băieții noștri parca „pictau” , apărarea perfecta nu degajat mingia , construiau calm cu pase la mijlocași , in atac Baluta cu devieri din prima unele extraordinare , Mitrita oricând gata de un dribling sau de un sut catre poarta , Bancu si Martic adevărate „locomotive” pe stânga si pe dreapta .,.cred ca noi suporterii in momentul acesta trebuie sa lăsam multe alte lucruri pe planul doi, trei si sa fim langa echipa cel putin la toate meciurile de acasa daca nu si la cele din deplasare …clubul a mai adus doi jucatori clar valorosi arătând ca e momentul ca impreuna club si suporteri sa facem front comun si sa luptam pentru un nou titlu de Campioni ai României ..avem datoria sa fim langa echipa in următoarele trei luni si poate ( numai asa ) o sa realizam visul care la un moment dat credeam ca nu o sa-l mai trăim …Hai Stiinta !

  27. Bogdan spune:

    Boss..a revenit MazaGol la Craiova?

  28. florin spune:

    mazare a fost accidentat in decembrie …factura de tibie si peroneu…poate reveni dupa cel putin 6 luni …posibil sa faca recuperarea la craiova …

  29. Fan Stiinta dar nu oltean spune:

    Ne-a ars Grozav pe unde ne-a prins!

  30. florin spune:

    mai sunt si meciuri ca cel din seara asta…am intalnit o echipa care a tras de timp din min 1 pana la final …un singur sut pe poarta gol …noi ocazii multe dar nu a vrut sa intre sau a aparat straton …un dus rece binevenit …ne mai aduce cu picioarele pe pamant …multi spun ca ne da dinamo 3-0…nu deoarece dinamo in comparatie cu timisoara joaca fotbal nu face antijoc …va fi un meci de 1 2 ca x nu are cum …cel mai bun sa castige …sper ca vom fi noi …forza stiinta si la bine si la rau asa cum a cantat peluza nord la finalul meciului din seara asta …

  31. Fan Stiinta dar nu oltean spune:

    Personal, m-am saturat de Baluta care, in 4 etape nu a realizat nimic pentru echipa. Nu a dat nici un gol, nici o pasa de gol, numai figuri. De cand l-a ofertat ciobanul, nu mai joaca deloc pentru echipa. Nu asa se comporta un capitan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER