Mancini: ”Am rupt cordonul Miliției, ne-am pus în genunchi în jurul autocarului și-am cântat: GICĂ POPESCU, DUMNEZEUL NOSTRU!”

Iulian Meianu este cunoscut printre fanii Craiovei drept Mancini. Născut în Vâlcea și rezident în Sibiu, Mancini nu se sfiește să recunoască faptul că iubește Știința mai mult decât orice pe lume. Trăiește (de fapt trăia) cu două mari temeri: că va sărăci mergând după Craiova în cupele europene și că Universitatea va dispărea, iar nepoții lui vor ține cu ”dușmanii”. Proiectul CS Universitatea i-a vindecat definitiv a doua teamă. În ceea ce privește primul motiv de îngrijorare, Mancini încă speră ca acel coșmar să se îndeplinească, dacă se poate cât mai curând. Când nu se uită la meciurile Craiovei, nu comentează despre Craiova sau nu vorbește despre Craiova, polițistul Mancini scrie cărți despre Craiova.

mancini 1Care e CV-ul lui Iulian Meianu, zis Mancini, polițistul-scriitor înnebunit după Craiova?
44 de ani. Copilărie frumoasă, în mediu rural, între școală și mers cu cu vacile în lunca Oltului. Băteam mingea toata ziua. Visul meu era să joc la Craiova și să-l înlocuiesc pe Balaci la Națională. Tata ura fotbalul și când mă prindea jucând mă bătea ca pe hoții de cai. Dar nu m-am lăsat. Am iubit și iubesc Ştiința Craiova mai mult decât orice pe lume.

Care-s originile pasiunii tale pentru Știința?
M-am născut oltean, în Băbeni, județul Vâlcea. Prima oară m-a dus pe un stadion un unchi care a decedat acum câteva zile, Nicu Crinu. Aveam 7 ani și meciul a fost Chimia Râmnicu Vâlcea – FC Argeș 1-2. Am fost decepționat că, la intrarea lui Dobrin, tot stadionul s-a ridicat în picioare și-a aplaudat. Mi-am dat seama chiar copil fiind că nu pot ține cu o echipă ai cărei suporteri își aplaudă dușmanul. Din fericire, în aceeași perioadă am avut doi verișori care s-au dus la Craiova la facultate. Veneau acasă transformați, parcă erau în transă când îmi povesteau despre ce se întâmplă la Craiova. Am început să țin cu Craiova fără s-o văd, doar de la radio, ascultând cu sufletul la gură transmisiunile Fotbal minut cu minut. Pe Central aveam să ajung abia mult mai târziu, în 1986. Până atunci mi-a fost practic imposibil, pentru că nu găseai bilete. În ziua meciului, indiferent de adversar, era moarte pentru un bilet.

Acum cinci ani dădeai un interviu în Adevărul în care spuneai că, peste cinci ani, adică în 2014, cum ar veni, crezi că echipa va fi în cupele europene. Nu prea ți-a ieșit previziunea.
Mda. Așa sunt eu, mai optimist, ce să zic…

Ți-ai păstrat optimismul, oare? Hai să mai încercăm o dată: unde vezi Universitatea în 2019?
O văd cu cel puțin un titlu de campioană la activ. Investițiile sunt prea mari pentru ca patronii să se mulțumească cu jumătăți de măsură.

În același interviu spuneai că într-un fel ți-a prins bine că nu ne-am calificat în cupele europene, pentru că ți-ai fi amanetat tot aurul din casă ca să mergi cu familia în deplasări. Mai ai aur în casă? Te simți pregătit pentru cupele europene?
La acel interviu treceam printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar, pare-mi-se că îmi tăiase Boc din salariu, aveam rate neplătite, copii la școală, chestii normale în România. Dar aurul îl am încă în patrimoniu și fără îndoială voi merge după echipa mea în toată Europa. Chiar de-ar fi să plec pe jos, cu o săptămână înainte de meci, tot o să ajung!

Care e cea mai frumoasă amintire a suporterului Mancini?
E din 1989, când am făcut o deplasare la Sibiu. Cu o săptămână înainte Gică Popescu învinsese Argeșul și ne dăduse speranțe. Barză era starostele de la Stemă, șef de galerie. Ne trebuiau cele două puncte pentru a prinde UEFA. Sibiul era conectat la sistem și juca pe viață și pe moarte, pentru Moreni. Am fost la meci cam o mie. Ne aduceau încolonați de la gară, cu amenințări, câini și tot tacâmul. Când am ajuns în fața magazinului Dumbrava, am văzut autocarul echipei noastre. N-am mai rezistat. Am rupt cordoanele, am înconjurat autocarul, ne-am pus în genunchi și am început să cântăm: ”Gică Popescu / Dumnezeul nostru!”. Ulterior ne-am luat-o rău de la Miliție. Dar ne-a răzbunat echipa din 1991, cu acel 5-1, cred, de pe Central. I-au rupt Cârțu, Badea, Cristescu și ceilalți. Și acum visează Lucian Cotora acel meci!

”Aloc Craiovei mai mult timp decât familiei, dar soția știa când m-a luat că mă ia cu tot cu Universitatea”

mancini 5Nu te-ai limitat doar la susținerea echipei. Ai și scris și cărți despre Universitatea Craiova.
Într-adevăr, în 2012 am publicat un fel de enciclopedie a Craiovei în două volume. Conține toate datele, rezultatele, evenimentele din 1948 până la dezafiliere. A doua carte pe care am publicat-o este despre echipa localității mele, Forestierul Băbeni, cu patru sezoane în divizia C. Ceva mai degrabă sentimental, cea despre Craiova este pură statistică. Nu mi-a fost ușor, am avut de lucru să identific foști jucători, antrenori, conducători… Datorită amintirilor lor, dar și a multelor vizite pe la biblioteci, am reușit să recreez istoria echipei.

Deci, dacă vrem să știm ceva despre Craiova, un marcator sau un număr de spectatori de la un meci, găsim în cartea ta?
Da. Echipe, marcatori, de obicei și numărul de suporteri. Mie mi se pare cartea perfectă pentru un microbist, cu atât mai mult pentru unul fan al Craiovei.

Și parcă mai scrii la niște cărți.
Da, am alte trei proiecte în derulare. Cel mai important este cel despre FC Craiova, campioana României în 1942-1943, echipa creată de Puiu Pleșa. E drept, acea competiție nu a fost recunoscută oficial de Federație și echipele ardelene și bănățene erau mult slăbite sau absente, dar competiția a avut loc pe sistem normal și presa vremii a consemnat că FC Craiova a fost campioana țării. A doua carte este despre istoria Chimiei Râmnicu Vâlcea, iar a treia este un fel de enciclopedie a Universității Craiova, unde mi-am propus să strâng toate biografiile jucătorilor care au jucat în decursul timpului la Știința, chiar și ale celor de la tineret sau ale juniorilor cu rezultate marcante. Acest ultim proiect, enciclopedia, e aproape gata.

Oau! Cât timp aloci zilnic Universității Craiova, cu tot cu scrisul la cărți, cititul de lucruri despre echipă, comentatul pe site-uri…?
Mult. În orice caz, mult mai mult decât aloc familiei.

Și familia ce zice?
Mă înțeleg. Soția mă cunoștea foarte bine când m-a luat, a știut că mă ia cu tot cu Universitatea! Pe cele două fete ale mele le-am dus de mici pe stadion, chiar în peluză. Au prins microbul și acum vor să vină la meciuri, eu chiar trebuie să le refuz pentru că stăm la ceva distanță de Craiova și ne costă prea mult. Să vin cu toată familia la un meci mă costă cel puțin 3 milioane.

Spune-ne puțin despre FC Craiova, echipa interbelică la istoria căreia lucrezi. Pare foarte interesant.
În Craiova interbelică existau două forțe locale: Griviţa Rovine şi Craiovan. Dar erau ambele în liga secundă, lipsite de forța necesară pentru a promova. Așa că în 1938 au fuzionat și au format FC Craiova, care a rămas în B. Încă nu veniseră comuniștii la putere, iar creatorul echipei, Puiu Pleșa – un fel de Rotaru de atunci, să zic -, a avut puterea financiară să adune tot ce era mai bun prin țară. Provenea dintr-o familie cu adânci rădăcini burgheze și a investit mult. Datorită influenței sale liberale, jucătorii FC Craiova au fost scutiți de încorporări sau erau cel mult încorporați pe plan local. Astfel, avea un atu în fața celorlalte echipe, mult slăbite de război. Au promovat inițial cu localnicii, dar în primii doi ani de primă divizie s-au făcut investiții majore și au reușit să iasă campioni, într-un campionat cu Ripensia, Rapid, Venus, Unirea Tricolor și alte nume mari. Dar pentru asta am transferat jucători de la Ripensia Timișoara, Venus București, Victoria Cluj, Chinezul sau Arad.

Deci înainte de Oblemenco, Balaci și Craioveanu au mai fost niște idoli ai Craiovei. Care a fost cel care merită să se alăture celor trei, pe lista jucătorilor reprezentativi pentru niște generații?
Lambru Dunăreanu era vedeta echipei, craiovean get beget, un înaintaș, număr 9.

Ce sistem se juca pe vremea aia?
1-2-3-5.

mancini 4Ahaaa, deci se juca sistemul lui Hagi și Jerry Gane!
(râde) Da, probabil extremele coborau foarte mult. Popescu – Albu, Felecan – Nistor, Mari, Niculescu – Bătrân, Covaci, Thierjung, Dunăreanu, George Alexandru. Cam asta a fost echipa standard, cea care a luat campionatul. După 1946, jucătorii proveniţi din Ardeal, care alcătuiau grosul echipei, au plecat la alte echipe. Lotul a fost subțiat, așa că am retrogradat în ediția 1946-47. Iar în 1948 echipa a dispărut odată cu naționalizarea.

Apropo de Balaci, ce spui de poziția lui recentă referitoare la club?
Balaci a vrut totdeauna să fie vedetă. Ca fotbalist, i-a reușit din plin. Uneori, i-a ieșit și ca antrenor, în străinătate… Ce să zic? Pentru mine Balaci rămâne Balaci, indiferent că-i treaz sau beat, normal sau nebun, frumos sau urât. E o legendă, la fel ca restul campionilor noștri, indiferent că vorbim de cei din Maxima, cei din ’90, sau de Oblemenco, Ciupitu sau Strâmbeanu. Nu pot să fac comparații valorice între ei. Cert este doar faptul că recunoștința noastră pentru fiecare dintre ei va fi veșnică

”Sunt anticomunist și nu voi vota cu PSD-ul, dar țin cu Știința până la moarte. Nu mă interesează din ce partid face parte Olguța, îi sunt recunoscător că a reînviat Universitatea”

Să facem un salt peste timp, taman până-n 2013. Cum de te-ai ”clonat”, cum zic mititeii?
Am prevăzut dezastrul lui Mititelu încă din 2005. Atunci, însă, încă mai avea puterea să ne farmece cu minciuni. Când Olguța i s-a alăturat, am crezut că înnebunesc. Mai ales că știam demersurile lui Pavel Badea de a reînființa secția de fotbal a Clubului Sportiv. În 2010 chiar am fost în birou la Badea, laolaltă cu câțiva suporteri, și ne-a povestit mai multe. Ne-a zis despre Andrici, ce background și potențial financiar are. Știam că Mititelu era o cauză pierdută, iar mișcarea lui Badea a fost una foarte ingenioasă. Nu ai ce să-i reproșezi, practic, dacă făcea o echipă cu alt nume și altă stemă bătălia era pierdută din start. Dar reînființarea secției de fotbal a fost o manevră genială și cu acoperire legală, putând demonstra cu documente o continuitate pe care Mititelu nu și-o poate proba.

Te identifici cu adevărat cu secția de fotbal reînființată sau e un pas obligatoriu, pe care consideri că trebuie să-l faci pentru a curăța de gunoaie fotbalul din Craiova?
Ar fi culmea să-mi cheltuiesc banii și energia pentru o echipă cu care nu mă identific. Iubesc Universitatea Craiova și sunt fericit când mă gândesc că peste ani și ani îmi voi putea duce copiii și nepoții pe stadion, la meciurile Științei, să cântăm împreună. Fără acest proiect, fotbalul craiovean se zbătea între Apă și Podari, iar copiii noștri ar fi crescut în spiritul altor echipe, echipe pe care noi le urâm. Pentru mine, acesta ar fi cel mai mare blestem în viață: să-mi văd urmașii susținând alte echipe.

De ce sunt încă mulți care au rămas fideli echipei lui Mititelu?
Aceia sunt suporterii care nu înțeleg ce înseamnă Universitatea, de obicei mai tineri, cei care se urcau pe garduri la meciuri ca să apară în poze și pentru care Mihai Dina e un mare fotbalist. Am încercat de nenumărate ori să le explic ce însemna Universitatea și cum locul 3 era considerat un eșec de către fanii ei. Le vorbeam despre vremurile bune, anii ’80, începuturile anilor ’90… Din păcate, mulți dintre ei n-au înțeles nimic. Ce să aștepți de la ei? Au fost obișnuiți să se bucure la salvări de la retrogradare. Unii țin la Mititelu din compătimire, pentru că ar fi băgat în echipă ”banii familiei”. O mare prostie. Mititelu a trăit de pe urma Universității, nicidecum invers. Să nu uităm că a preluat echipa în 2005, iar în 2006 a băgat-o în faliment.

Care-i cel mai important lucru din istoria Științei pe care suporterii despre care vorbești mai sus ar trebui să-l știe?
Că noi trebuie să ţinem capul sus. Universitatea Craiova s-a făcut iubită în ţară datorită spiritului de sacrificiu, a verticalităţii şi onoarei. Nu s-a îndoit la comunişti, iar noi din tribună am fost mereu alături de ei. Dacă nu eram noi, suporterii, ne retrogradau prin 1988.

Dar ei îți vor spune că tocmai asta îi face pe ei să rămână cu FC U – faptul că ei sunt anticomuniști, adică anti-PSD și anti-Olguța.
Asta e o altă prostie. Eu sunt anticomunist și nu votez cu PSD-ul, dar țin cu Știința până la moarte. Nu mă interesează din ce partid face Olguța; atâta timp cât a pus umărul la renașterea Universității Craiova, eu îi sunt recunoscător. Dacă ne face și stadion, o s-o venerez ca pe Adrian Păunescu, chiar dacă la prezidențiale voi vota cu Johannis, pentru că sunt din Sibiu și am văzut cum a schimbat acest oraș în ultimii 15 ani. Ce-are una cu alta?

Aflați din interviul complet din Maxima Sport care este marele vis neîmplinit al lui Mancini, de ce e foarte greu să ții cu Știința din Ardeal fiind și cum sunt împărțiți membrii Blue Angels între Universitatea Craiova și răposata firmă booveană.

Andrei Manțog

10 comentarii la articolul Mancini: ”Am rupt cordonul Miliției, ne-am pus în genunchi în jurul autocarului și-am cântat: GICĂ POPESCU, DUMNEZEUL NOSTRU!”

  1. Maximus spune:

    Un om care vede adevarul refuzat de altii slabi de minte sau de caracter! Echipa nu a fost niciodata a Booveanului! Hai Stiinta!

    Mitica Dragomir zice de bine despre Boovean, vorba aceea, gura pacatosului adevar graieste!!

    http://www.fanatik.ro/mititelu-16-304855?mobile=v4

  2. sorin merfu spune:

    Subscriu la cele spuse de tine Mancini, parca ma vad pe mine am aceeași vârstă, am doua fete la care microbul sa transmis.Eu am plecat în 1984,la liceu în Craiova numai pentru a fi alături de Universitatea. De fapt cred ca ne și cunoaștem.Mai auzit vorbind în trecut cu pasiune la radio Oltenia la emisiunile despre Craiova. Sorin Merfu. P. S. Și eu ca și tine am îmbrățișat noul proiect.

  3. tesio spune:

    Sa citeasca asta si martzafoii, maimutoii care plang si suspina dupa echipa lui marin de la booveni…Alooooo, redactia: trimite-i interviul asta lu` ala de se da doct pe aici,dar de fapt e prost de moare!!

  4. Daniel spune:

    Felicitari Mancini esti un suporter adevarat si un om deosebit!!! Respect

  5. Lazar Daniel spune:

    Mancini esti idolul meu!

  6. marius spune:

    Va salut domnule Mancini, ati relatat un fragment din mitul Craiova fotbalistica, un adevarat mod de viata pentru oltenii de pretutindeni.
    Fotbalul nu poate sa existe fara Universitatea Craiova

  7. mitica spune:

    Subscriu la cele relatate de domnul Mancini, desii sunt departe, atat eu cat si membrii familiei mele, sotia(ardeleanca) si cei trei copii(doi baieti si o fata)purtam in inimile noastre, pe viata, o iubire alb albastra.Hai CRAIOVAA!!!!!

  8. Dragos spune:

    Un interviu extraordinar. Respect, Felicitari, Doammne Ajuta !

  9. Pelendava spune:

    Amin coane Mancini! Bine lucrat. Oare cand o sa uitam definitiv de minciunelu?

  10. cunoscatorul spune:

    subscriu la ce spune mancini inclusiv ce spune despre olguta niciodata nu o sa votez psd dar o respect pentru ceea ce a facut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER