Maxima acasă, media și chiar minima în deplasări

Ne petrecem copilăria cu părinții spunându-ne: ”Nu există nu pot, există nu vreau!”. Sigur, e o modalitate frumoasă de a ne face să credem că totul e posibil, atâta timp cât ne-o dorim suficient. Dar e o minciună. Un semn important al maturizării are loc atunci când realizezi că ”nu pot” este deseori foarte real. Că, dacă n-ar fi, am fi toți niște Messi.

maneaCraiova nu poate să joace în deplasare cum o face acasă. Încă ne străduim să găsim explicații pentru asta. Suntem ca niște musafiri exagerat de politicoși, care stăm cuminți cu mâinile în poală atunci când venim într-o vizită, ba ne mai vărsăm și cafeaua și șerbetul în poală, imediat ce ni s-au servit. Dacă pe teren propriu am obținut 9 puncte din 9 posibile și am făcut-o pe deplin meritat, în deplasările de până acum mai degrabă ne-am chinuit, cu excepția partidei cu Astra. La Severin cu Pandurii, la Timișoara și de două ori la Cluj, Craiova a arătat rău: dezlânată la mijloc, fără idei în atac, ușor de pus în dificultate și indisciplinată, mai degrabă ca o adunătură de jucători decât ca o echipă. Pe terenuri străine pare că ne lipsește încrederea pe care echipele mari o au indiferent de locul de desfășurare a partidelor.

Aseară, după un cartonaș roșu primit meritat, CFR-ul s-a baricadat în defensivă și a obținut cu ușurință exact ce și-a propus: un punct, împotriva unei formații care i-a pus foarte puține probleme unei defensive coordonate impecabil de căpitanul Camora. Cu excepția unui călcâi al lui Madson și-a unui voleu al lui Acka, și acelea venite mai degrabă de nicăieri, Craiova nu a avut ocazii cu o echipă în inferioritate numerică. Ba mai mult, scorul la ocazii a fost egal, pentru că CFR-ul l-a pus în două rânduri la grea încercare pe Calancea (deși s-ar cuveni să spunem că a doua ocazie a clujenilor, cea a lui Rus din a doua repriză, a fost creată – a câta oară? – mai degrabă de Vătăjelu decât de o acțiune sclipitoare a adversarilor).

Deși s-au împlinit 7 etape, Rambe și Gustavo încă nu au reușit să ne convingă de ce am făcut eforturi (probabil și financiare) să-i aducem, când tot jucători ca Măzărache sau Manea au jucat fotbal mai mult decât ei, când li s-a dat ocazia. Îi numim pe ei pentru că, ieri mai mult decât oricând, am părut dezgoliți și neputincioși în atac. De câte ori să ne mai salveze și bietul Rocha (care și el a avut o prestație foarte modestă ieri)?

Anul trecut, cam pe vremea asta, Cârțu încă se ferea să-l bage în primul 11 pe Ivan, așa că scriam acest text. Acum, reluăm așteptarea Godot-iană. Într-adevăr, nouarul nostru trebuie să-și amintească și mai ales să NE amintească faptul că este poate cel mai talentat atacand din România. Și s-o facă pe teren, desigur. De azi într-o săptămână jucăm acasă cu Chiajna, echipă care nu a mai pierdut de trei etape. Va urma o intermediară unde ne deplasăm la Voluntari, apoi încă un meci acasă, cu Botoșani, înainte să revenim în București pentru partida cu FCSB. Cu mici ajustări, în special ofensive, avem motive să credem că putem să obținem 9 puncte până la meciul cu ”fosta” Steaua, așadar. Dar, desigur, pe teren va fi mult mai greu decât aici. Din fericire, în două rânduri din trei îi vom avea pe propriii fani alături, în încercarea de a aborda derby-urile cu bucureștencele de tristă amintire de pe podium.

35 comentarii la articolul Maxima acasă, media și chiar minima în deplasări

  1. Fan Stiinta dar nu oltean spune:

    Eu cred ca ar trebui sa revenim la moda cu 2 antrenori: Cartu sa antreneze in deplasare iar Multescu pe teren propriu. In rest, de cate ori il laudati pe Mazarache, tot de atatea ori va faceti de ras si va discreditati.

    • Redactia spune:

      Ne discreditaaaaam? Vaaaai, ce grav, ne discreditam. Gresit. De „descreditat” o fac doar aceia care isi injura propriii jucatori. In special daca jucatorii aia mor pe teren pentru Stiinta. Si in special daca mai dau si trei goluri in trei victorii cu 2-1, in timp ce o fac. Acelora ar trebui sa le fie foarte rusine, aia nu sunt suporteri. Deci speram ca nu esti printre ei, pentru ca inseamna ca nu esti nici fan Stiita, cum pretinzi.

      • Fan Stiinta dar nu oltean spune:

        Sensul jocului de cuvinte pe care incercati sa-l faceti i-mi scapa. Am spus ca va discreditati adica va pierdeti creditul, consideratia, increderea altora sau, mai concret spus, va compromiteti. Eu nu injur jucatorii dar pur si simplu Mazarache este un jucator de mijlocul clasamentului in divizia B si nu inteleg de ce Multescu insista cu el iar voi nu mai conteniti cu laudele la adresa lui. In rest, va multumesc ca existati ca sa avem unde sa ne exprimam opiniile!

  2. dan spune:

    Eu cred ca aseara a fost gresala lui Multescu. Am inceput cu doi inchizatori, cu intentia clara de a obtine un punct.Dupa ce ei au ramas in 10, a facut ceva ce nu se face. A demoralizat un jucator nou-venit, Kelic. De ce nu l-a schimbat pe Popov?ce a gandit facand schimbarea cu 2 min. inainte de pauza????!!!!De data asta, socotea lui Gigi Multescu de acasa, s-a potrivit cu cea din teren!

  3. Lake spune:

    Pertinent comentariul redactiei. Se intampla ceva cu echipa asta in deplasare, sa nu uitam ca am schimbat vreo 4 antrenori si joaca la fel de prost.e posibil sa fie si valoarea jucatorilor, faptul ca au anumite lacune cum ar fi vatajelu pe faza defensiva. Daca vrei sa faci echipa buna trebuie sa gasesti verigile slabe si sa le elimini. Personal nu inteleg cum un jucator ca popov joaca titular si mai ales la mijloc, e de liga b in cel mai fericit caz. Rambe si gustavo sunt foarte slabi, trebuie facute schimbari in iarna pentru ca altfel echipa se va plafona

  4. alin spune:

    Este bun si un punct. Eu cred că ar trebui sa fim un pic mai realisti. In urma cu 3 luni ne-au surclasat cu 4-0. Haideți sa fim mai pozitivi si sa vedem partea plina a paharului. Personal, mi-a plăcut atitudinea chiar dacă efortul este mult mai lăudabil decât rezultatul final. Cand adversarul se apară pe doua linii este greu sa iti creezi ocazii. Hai Stiinta!

    • Juventin spune:

      Pai acum trei luni ne-am aparat pe doua linii dar ei ne-au dat patru. Deci nu conteaza pe cate linii te aperi. Daca adversarul are valoare iei 4. Concluzia: nu avem valoare.

    • Tarabostes spune:

      Dacă nu-si vindeau trei jucători, din motive de insolventa, și acum o furam… 🙂

      • Juventin spune:

        Si ce repede le gasesc inlo uitori ! Numai noi ne c….. pe noi o luna sa-l aducem pe rambo si gustatu. Gustavo ar avea ceva , dar trebuie sa traga tare la sala sa puna niste masa musculara pe el ca e sfrjit rau de tot. Nu are forta nici cat un junior.

  5. Stefan.. spune:

    Un joc mai putin reusit, primul din acest campionat. Cu Pandurii si Timisoara, jocul a mers, dar, din nesansa sau arbitraj, ne-am intors fara nici un punct. Sa vedem si partea buna a lucrurilor: aseara am luat un punct.

  6. Merlin spune:

    De ce nu jucam? Fiindca altii (in faliment) aduc internationali, iar la noi se pripasesc baieti de liga a 3-a. Vatajelu este dezastru pe stanga!
    Noroc cu Nea Gigi, face minuni cu assa lot subtire!!

  7. vic spune:

    S. Draghici cel mai bun jucator in Clinceni- Valcea.

    • Daniel Popescu spune:

      Stii cumva pe ce post a jucat? Pa stanga sau in mijloc, ca nr.10? E foarte interesant pustiul, mai ales daca ar putea juca in viitor rolul de playmaker. Viitorul suna bine cu un mijloc format din Petre,Screciu,Draghici si Manea, asta in ideea ca „veteranii” Bancu,Ivan,Baluta vor fi vanduti, iar pe Mazarache il va lua Barcelona.

  8. gogu spune:

    nu au jucat rau, de fapt le-au dat cu terenu-n cap. n-a fost sa fie.

  9. Dan spune:

    Draghici a jucat cu nr 10,in mijloc si a fost cel mai bun de pe teren.Tineri avem si cu siguranta asa va fi tot timpul,dar ce facem cu prezentul unde suntem descoperiti total,avand mari probleme cu fundasii laterali,Vatajelu nu stiu ce se intampla cu el dar parca vrea sa greseasca la fiecare meci,coordonator de joc nu avem,atacant stam in Maza,deci e grav,Rambe si Gustavo probabil au fost adusi sa ne umpla gura ca fac si ei transferuri,si ma uit la CFR,vandura jucatori,adusera imediat jucatori liberi de contract,cu CV foarte bun si care probabil se vor integra imediat,Dinamo aduse iar atacant foarte bun pentru campionatu nostru,si exemplele pot continua.

  10. ipsilante spune:

    S-au consumat 7 etape; mai mult de 25% din campiontul regulat. Bilantul? Contradictoriu. Punctaj, sa zicem, multumitor. Fotbalul propus de Multescu, prin jucatorii sai, inca modest. De la reprezentatiile rusinoase de la Timisoara, Cluj si Severin, la cele satisfacatoare, de acasa. Jocul super-ofensiv, promis de Multescu, nu este, probabil, din motive de lot, infrastructura, etc, decat un surogat, fara veleitati. Explicatiie lui Multescu, de dupa esecurile de la Timisoara si acum, dupa Cluj, aduc din ce in ce mai mult, cu cele ale lui Sandoi. Ne-am cam saturat: LEI la comferintele dinaintea meciurilor, rapciugi jenante, dupa jocurile penibile, prestate la Timisoara, Cluj, Severin, cu echipe modeste, chinuite, neplatite, in semi-coma. La Cluj, aproape o ora, cu om in plus… P E N I B I L I ! Cele doua achizitii, cu pompa, Rambe si piticul, CHIFLE veritabile, marca waterboy! Poate ne arata ce pot, dupa ce pleaca… Jocul echipei este un ghiveci, care se vrea ofensiv, dar ghiveci! Joc la intamplare, cu gafe enorme in aparare, meci de meci, cu ocazii clare ratate ca in curtea scolii, de niste baieti care se cred mari fotbalisti dar habar nu au cum sa loveasca o minge. Am spera si inca mai sper dar, ce vad va fi greu sa ne plaseze in primele 5 echipe, in acest sezon, daca nu se va umbla, apasat, la lot. Multescu are idei si povesteste frumos. Din pacate, ce vedem pe teren, indeosebi in deplasari, arata rau. Daca atat putem cu junghiurile de B, Timisoara si Cluj, ce ne facem cu Steaua si Dinamo? Ne facem iar de ras? Dar cu Botosani, care joaca fotbal si da si multe goluri? Poate sunt prea acid, dar intelegeti-ma. Accept infrangerile, ma omoara insa, umilintele! Dupa epoca trista „mititelu”, toti ne dorim FAPTE, nu doar povesti si promisiuni. FORZA STIINTA!

  11. alin spune:

    Eu cred ca o analiza trebuie făcută fără patimă. Stiu ca este dureros, dar niciun antrenor din lume nu ar facut cu mult mai mult decât Multescu. Este ușor sa critici.
    Așadar, va invit sa avem mai mult echilibru si sa susținem intens echipa.
    Avem frustrări, dar nu trebuie sa ne comportăm ca niște frustati. Toti suntem constienti ca au fost transferuri ratate dar trebuie sa-i susținem. Poate că si ei si-ar fi dorit mai mult. Dar numai împreună putem fi puternici. Hai Stiinta!!!

  12. gogu spune:

    manea a fost mana moarta, am jucat in 10 si dupa ce a intrat tentativa cealalalta, gustavo, in 9. am dominat totusi.

  13. florin spune:

    bai suporteri albi albastri …cine dracu v-a spus voua la conferinta de presa de la inceperea campionatului ca echipa v-a castiga campionatul si v-a avea numai victorii? …sunteti nebuni ?…eu am auzit ceva de play-off…suntem pe locul 2-3dupa un sfert de campionat …daca erati suporterii barcelonei ce faceati?…suntem in grafic …comentariile astea sa le faceti cand suntem in afara play-off…

    • ipsilante spune:

      Florine! Ai auzit de mentalitate? Cand iti propui putin, realizezi si mai putin sau nimic. Cu ce am fost noi, in ultimii 2 ani, mai saraci sau inferiori echipei, falimentare si ingropata in datorii, Dinamo? Dar, acolo s-a putut locul 4 in sezonul trecut, iar acum, aduc FOTBALISTI si se bat la titlu (zic ei!) dar, la ce lot, antrenor si joc au, se pot BATE, cu sanse mari, la podium. N-am citit pe nici un forum dinamovist, ce zici tu. Adica, sa ne multumim ca suntem unde suntem pentru ca nu ne-a promis nimeni, nimic!? Deci, FARA PRETENTII! Asta da mentalitate de invingator, de echipa care se doreste lider si campioana. Daca pe drumul asta, cu conceptia asta de mediocri, ne-am propune sa redevenim Craiova Maxima, atunci acest obiectiv ar fi irealizabil. Sper sa nu gandeasca toti ca tine! FORZA STIINTA! PS. Reciteste declaratiile lui Marcel Popescu si Multescu de la inceputul campionatului. Promisiuni au fost dar ti-au scapat!

      • sts spune:

        Medicamentele … nu uita de ele.

        • ipsilante spune:

          Ma, amaratule! Stiu ca te plictisesti asteptand sa-ti faca stapanu-tau, mititelu, echipa si… n-ai nici o sansa! Daca singura placere care ti-a mai ramas este sa repeti ca un papagal, „medicamente”, atunci fa-o in continuare. Si batutii de soarta trebuie sa-si gaseasca o supapa de refulare… Hai, mai repeta o data! Ma distreaza deja! FORZA STIINTA!

          • sts spune:

            Este evident ca esti in faza de negare, dar crede-ma: ai nevoie de ele.Ia-ti medicamentele.

      • florin spune:

        ai si tu dreptate …dar intre ce propui si ce realizezi intervine imprevizibilul adica mingea si atunci mentalitate de invingator nu mai are nici-o valoare …fotbalul nu este matematica sau statistica …nu tine cont de nici-o regula …de multe ori david invinge pe goliat…atunci noi suporterii dam cu pietre …crezi ca eu nu vrea sa fim cei mai buni dintre romani?…sper sa traiesc acele momente pe care le-am trait cu maxima …sa stii ca nici eu nu ma multumesc cu putin …dar traiesc cu speranta ca vom fi ce am fost …in rest …forza stiinta si sa auzim numai de bine …

        • ipsilante spune:

          Florine, ai gasit exact motivarea „a la Sandoi” pe care o asteptam. Totdeauna exista CEVA! Din patru deplasari, trei au fost MODESTE RAU, ca joc si rezultate. Mai mult, pentru ultima, lotul s-a pregatit la Brasov sa joace la VICTORIE, a avut timp berechet, iar CFR-ul tocmai pierduse trei jucatori de baza si a jucat si 70 de minute cu om in minus. Ce face Multescu? Alcatuieste o echipa DEFENSIVA, pentru ca sa nu piarda! Adica, PREMEDITAT, „lupta” pentru un egal… El care declara, sus si tare, ca TOATE meciurile le va juca la VICTORIE! Nu e aiurea? Stiu! Sa dam cu palaria in sus ca am luat un punct! Stiu, sa ne bucuram ca suntem pe 3, in fundul Botosaniului, care JOACA FOTBAL si STIE SA DEA SI GOLURI! Dar, totusi, puteam EFECTIV sa fim macar cateva ore pe primul loc, daca Multescu… Daca echipa… Daca… Asta e! „Merege si asa…” FORZA STIINTA!

          • Juventin spune:

            CFR a avut in plus inca 120 minute jucate cu intensitate maxima cu cateva zile inainte in cupa ligii.

      • florin spune:

        daca ai fi suporter dinamovist ce ai zice de asa- dinamo 2-1?

        • ipsilante spune:

          Din fericire, sunt suporter STIINTA, m-am bucurat ca nebulul si sper sa-i batem si noi, daca Multescu nu va alcatui o echipa „a la Cluj”! FORZA STIINTA!

  14. VB spune:

    In acest articol se scrie „Deși s-au împlinit 7 etape, Rambe și Gustavo încă nu au reușit să ne convingă de ce am făcut eforturi (probabil și financiare) să-i aducem”. In Maxima Sport s-a facut multa zarva pe tema aducerii lui Gustavo, baiat care si-a facut veacul prin liga 3 italiana : „incepe spectacolul”, noul numar zece a venit etc. N-are nici un rost sa laudati jucatori sau antrenori pina nu se vad rezultatele de pe teren. Mie imi e greu sa cred ca Rambe (pierdut de ani buni in liga 2 portugheza) sau Gustavo (pierdut de ani buni in liga 3 italiana) pot fi jucatori care sa faca diferenta. Pina la urma Mazarache, venit din liga 3 din Romania, a marcat 3 goluri in acest campionat. Si Surugiu, venit din liga 3 din Romania, a contribuit la un gol la Craiovei (la Severin), in timp ce Rambe si Gustavo n-au contribuit cu nimic. Chiar, de ce Dumitras, Surugiu si Mateiu nu mai joaca la Craiova ?

  15. Tarabostes spune:

    Pozitiv: castigaram un punct.
    De meditat: în deplasare scartaim.

  16. Juventin spune:

    Al doilea golgeter al norvegiei , Agdestein , in varsta de 24 ani
    ramane liber in decembrie. CSU stie? Nu cred.

  17. DINU spune:

    NU . Noi cautam jucatori doar din liga a 3-a si rar liga a 2-a . dar proritar e sa aiba salarii mici . Daca au ceva valoare si din ligi care stiu ceva fotbal nu-s de noi si din cauza salariilor dar nici nu mai ai cum sa-i inveti fotbal pt ca deja stiu . De Maza , chiar imi e mila . Il impiedica mingea , dar se zbate si munceste . Pt atit merita un loc de rezerva . In rest , Multescu vrea sa-si surprinda si adversarii dar nu prea are un lot care sa-i ofere prea multe variante . Tinind cond de asta , merita felicitari cu rezuultatele de pina acum cu mici exceptii . HAI STIINTA !!!

Lasă un răspuns la sts Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER