Meci în trei pentru locul 3

teixe budescuVictoria ASA-ului împotriva Universității a consfințit nu doar lupta pentru titlul de ”Revelația sezonului”, ci și pe aceea pentru onoarea de-a arunca mănușa Stelei pentru prima poziție. Fără handicapul unui început dezastruos de sezon, Târgu Mureșul a fost echipa mai constantă și, per total, mai bună dinte nou-promovate, în acest an.

De partea cealaltă, Craiova mai are 8 pași de făcut și multe obiective pentru care să lupte. Un loc 3, de pildă, ar fi o performanță mai mult decât onorantă, cu atât mai mult cu cât situarea în fața Astrei în campionat ar însemna un tur mai puțin jucat în Europa League (reamintim că Petrolul, Dinamo și U Cluj nu au drept de participare în cupele europene anul viitor, în timp ce Craiova încă speră la un răspuns pozitiv din partea forului continental). Pe lângă rezonanța prestigioasă, locul 3 ar aduce și simțitor mai mulți bani din drepturile TV.

Presupunând că Știința nu va pierde cu Dinamo, etapa viitoare, putem afirma deja că lupta pentru locul 3 se dă, în aceste ultime 8 etape, între Craiova, Petrolul și Astra. Din această triadă, Craiova pleacă nu doar cu avantajul siguranței financiare și-al atmosferei net superioare din lot, ci și cu acela al programului aparent mai ușor. E drept, dezavantajul s-ar putea să fie cel de punctaj propriu-zis, având în vedere că Petrolul și Astra mai au de jucat în această etapă. Iată meciurile pe care le mai are de disputat Universitatea, alături de principalele sale contracandidate, până la final, notate cu valori între 1 și 5, în funcție de dificultate, unde 1 e meci foarte ușor și 5 foarte complicat.

Etapa 26
Petrolul – Viitorul / grad de dificultate pentru Petrolul 3. Echipa lui Hagi e una dintre revelațiile returului, în timp ce Ploieștiul are deja trei înfrângeri pe teren propriu numai în această primăvară.
Astra – FCSB / gdd 5. Echipa din Giurgiu are un meci infernal cu campioana, în condițiile în care oștenii lui Gigi simt răsuflarea rece a Mureșului în ceafă.
Craiova a jucat deja în această etapă, fiind învinsă la Târgu Mureș.

Etapa 27
Gaz Metan – Petrolul / gdd 3. O echipă de temut pe teren propriu, Mediașul își va juca una dintre ultimele ei șanse pentru rămânerea în prima ligă.
Viitorul – Astra / gdd 3.
Craiova – Dinamo / gdd 3. Dinamo și-a mai revenit din vrie prin victoria cu Rapid și va veni motivată în Bănie, dar oltenii pleacă, totuși, cu prima șansă. (meciul se va juca duminică, 19 aprilie, ora 17:30)

Etapa 28
Ceahlăul – Petrolul / gdd 2. Ceahlăul nu este o echipă rea a campionatului, mai degrabă ghinionistă. Totuși, e posibil ca până la acea dată nemțenii să fie resemnați.
Astra – Gaz Metan / gdd 2.
Concordia – Craiova / gdd 2. Universitatea merge pe terenul unei echipe care i-a pus probleme și în tur, dar disputarea lângă București a partidei va face ca 90% din asistența prezentă să fie de partea Științei. (vineri, 24 aprilie, ora 18:30)

Etapa 29
Petrolul – Astra / Craiova are șansa fie să profite de un egal, fie să se îndepărteze de una dintre cele două.
Craiova – Brașov / gdd 2. Neplătiți și cu multe probleme în lot, brașovenii seamănă mai degrabă cu U Cluj decât cu o echipă care ar putea pune probleme Craiovei acasă. (miercuri, 29 aprilie, ora 17:00)

Etapa 30(
Oțelul – Petrolul / gdd 1. Gălățenii pun din ce în ce mai puține probleme, indiferent de adversar.
Ceahlăul – Astra / gdd 2. E puțin probabil ca nemțenii să mai aibă pentru ce lupta în etapa 30.
Botoșani – Craiova / gdd 4. Încă o deplasare infernală pentru Știința, pe un teren de unde puțini pleacă cu puncte, în ciuda perioadei mai slăbuțe a moldovenilor.  (sâmbătă, 2 mai, ora 21:00)

Etapa 31
Petrolul – U Cluj / gdd 2. Deși clujenii vor lupta cu disperare pentru salvare, au totuși unul dintre cele mai subțiri loturi din campionat.
Astra – Oțelul / gdd 1. Meci fără emoții pentru giurgiuveni.
Craiova – Iași / gdd 3. Ieșenii au pornit returul ca din pușcă, dar nu sunt o echipă chiar solidă pe terenuri străine.

Etapa 32
ASA – Petrolul / gdd 5. Craiova a simțit pe pielea ei ce înseamnă o deplasare în Ardeal, iar ASA-ul abia a simțit gust de sânge în lupta pentru titlu.
U Cluj – Astra / gdd 3. Pe teren propriu, finaliștii cupei ar putea lansa un ultim asalt pentru menținerea în prima ligă.
Rapid – Craiova / gdd 3. Deși este foarte probabil ca giuleștenii să fie retrogradați matematic la ora meciului, nici o deplasare sub Grant nu poate fi considerată dinainte câștigată, iar meciul din cupa ligii e grăitor în acest sens.

Etapa 33
Petrolul – Dinamo / gdd 3. E greu de estimat ce se va întâmpla în tabăra dinamovistă până atunci, dar există șanse ca Stoican să readucă pe linia de plutire corabia.
Astra – Târgu Mureș / gdd 4. Avantajul terenului propriu contează mult în fața Mureșului, dar Astra nu mai e nici ea echipa de care să se sperie oaspeții.
Ceahlăul – Craiova / gdd 2. Ceahlăul nu este Oțelul, meciul se va juca.

Etapa 34
Concordia – Petrolul / gdd 3. Depinde mult de situația Chiajnei din acel moment.
Dinamo – Astra / gdd 4. În ultima etapă în fața propriilor stăpâni, câinii nu se pot face de râs.
Craiova – CFR Cluj / gdd 1. Probabil că numai la fotbal nu le va sta mintea ceferiștilor în ultima etapă.

Concluzii

Judecând după gradul de dificultate al partidelor rămase, clasamentul locurilor 3-5 va arăta așa, la finalul sezonului:

3. Universitatea Craiova – 2.5 grad de dificultate al programului
4. Petrolul – 2,75 gdd
5. Astra – 3 gdd

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER