Pentru istorie, pentru cei de acasă, pentru un vis care azi va deveni realitate: Știința e iar mare

Milano e sub cod roșu de căldură. E o atmosferă în oraș, meteorologic vorbind, cum n-am văzut în România niciodată. Nu doar extrem de cald, ci și o umiditate ucigătoare. Din punct de vedere al condițiilor de meci, va fi un test suprem în primul rând pentru condiția fizică a jucătorilor, ținând cont că am arătat foarte rău în a doua repriză cu FCSB sub acest aspect.

Meciul va începe cu două ore înainte de primul fluier, când Milanul își va prezenta noile vedete într-o gală, probabil impresionantă. S-au vândut 70.000 de bilete, iar localnicii nu-și amintesc când a fost San Siro atât de plin, în istoria recentă. Românii sunt și ei, însă, împrăștiați în tot stadionul, nu doar în peluza în care le-au fost rezervate locuri.

Din informațiile noastre, vom începe curajos, cu Bancu în locul lui Briceag, în aceeași formulă elastică (5-4-1 pe faza defensivă și 3-4-3 când suntem în posesie) pe care Mangia a folosit-o în ultimele două partide. Cel mai probabil, Știința va arăta astfel:

Calancea – Spahia, Kelic, Barthe – Dimitrov, Rossi, Zlatinski, Bancu – Gustavo, Băluță, Mitriță

Așa cum se zicea și-n avancronica de pe site-ul oficial, astă-seară vom coborî în iad. Nu doar porecla milanezilor și atmosfera incendiară va crea această impresie, ci și temperatura extrem de ridicată care va fi la nivelul gazonului. Ieri, la ora la care astăzi va începe partida, abia se putea respira în Milano.

Va fi greu să ne oxigenăm creierele astăzi, dar nu doar cu creierele vom juca. Inimile vor fi mult mai importante. Și, cu alte 5000 de inimi alb-albastre bătând la unison, viitorul ne este deja prezis: vom câștiga, indiferent de rezultatul care se va înregistra pe teren astă-seară. Bine ai revenit printre granzii Europei, Universitatea Craiova!

9 comentarii la articolul Pentru istorie, pentru cei de acasă, pentru un vis care azi va deveni realitate: Știința e iar mare

  1. Tarabostes spune:

    Umiditate ucigatoare este în toată Italia, însă leii au declarat ca vor juca „de placere” .

  2. valumi spune:

    :))) Ăia de pe site-ul oficial… Știința e iar pitică… E simpatic Mangia: „Nu banii joacă pe teren.” Dar nici manga, că n-are de unde.

  3. ipsilante spune:

    Un meci cat o istorie! Multi considera, ca si mine, ca aceasta confruntare cu Milan, un titan al fotbalului de club mondial, a venit cam devreme. Personal, nu m-ar fi deranjat deloc, daca Stiinta ar fi jucat cu adversari mai facili si astfel sa avem sansa de a avansa ceva mai in profunzimea acestei competitii europene. Altii sunt de parere ca, mai bine sa cazi de pe un armasar de rasa, decat de pe o martoaga. Incorigibilii optimisti sustin si chiar cred ca „buturuga mica”, cu sansa ei minuscula, ar putea rasturna „carul mare”, readucand astfel in prim plan European, comentariile laudative la adresa Universitatii Craiova. In seara asta, Stiinta ar putea creste enorm, ca incredere si forta a grupului, in cazul unei prestatii bune, cu sau fara calificare. Daca totusi vom pierde, macar s-o facem luptand aprig 90 de minute, JUCAND FOTBAL. Doar asa, moralul echipei nu va avea de suferit, in perspectiva meciului de duminica cu Astra si a confruntarilor dure, ulterioare, din campionat. Sa fim alaturi de baieti si sa le tinem pumnii, cei care n-am reusit sa fim prezenti pe San Siro. Bafta! FORZA STIINTA!

  4. Juventin spune:

    Sa nu ne mintim singuri. Am fost penibili la ambele goluri, cat si in toata evolutia. Calancea penibil,respinge aiurea, dimitrov nu ajunge la contra si gol. La al doilea, spuneti-mi voi ce face mateiu? Voi aia fani mateiu care urlati pe aici ca dc nu joaca mateiu..??????? Nu am alergat, nu pressing, nu pase, chiar nik nik nik dar ne laudam cu o ratare. Mitrita nu face 70 bani. Dar 700 mii? Atat a facut, o ratare. Gustavo in plus ca de obicei si…..chiar nimeni nu a vrut sa arate ceva. Mai bn stateam acasa.

  5. Nicu spune:

    Trebuie sa avem înțelepciunea de a recunoaște superioritatea celor de la AC MILAN. A fost un privilegiu sa jucăm cu un asemenea adversar.
    De data asta, răutățile nu își au rostul.
    Mi-a plăcut cum ne-am prezentat. Aşa-zisa „oportunitate de a ne califica” nu s-a pierdut nici la Severin, nici la Milano. Nici nu stiu dacă a existat. De fapt, noi am jucat cât ne-au lăsat ei. A da vina pe: Calancea, Mitriță, „cele 3 faze fixe din care am primit golurile”, vreme, vremuri etc. mi se pare foarte la îndemână și foarte pagubitor.
    In fine, să lasăm „specialiștii” sa analizeze aceste cazuri

    Mi-au plăcut: Kelici, Bancu, parțial, Gustavo, dar, mai ales, SUPORTERII ADEVARATI, care s-au deplasat la Milano.
    Sunt convins ca Redacția le va dedica un articol special. Merită!
    Mai am o mențiune și pentru „blamatul” Mitriță, deși n-a finalizat ocaziile avute. Mi-a arătat că are acea calitate a jucătorilor de rasă: dribling în regim de viteză.

    La capitolul dezamăgiri: Zlatinski („valoarea” lui ar fi ieșit la suprafață, prin fructificarea acelei lovituri din preajma careului, un fel de penalty, dar n-a fost așa) și Rossi (a jucat la alibi, fără implicare, formal, desi are calitate).
    Chiar și „bezmeticul” Dimitrov m-a dezamăgit, în sensul că a jucat mai bine decât credeam.😀

    PS. Schimbarea prematură a capitanului, Baluță, atrage aceeași intrebare, ca in cazul Andrei Ivan: oare, unde v-a pleca?

    Noapte buna, prieteni, oriunde v-ați afla! Drumuri bune pentru cei care s-au deplasat in Italia si FELICITARI!😀
    Forza ȘTIINȚA!

  6. valumi spune:

    ::))) Un meci cât o felicitare de la mare! „Noapte bună, români, vă salută diaspora!” :))))

  7. ipsilante spune:

    Imi place! Hai sa ne suparam ca nu am batut Milan, pe San Siro! Ridicolul uneori nu are limite. Sunt de acord ca Stiinta nu a facut cel mai bun joc al ei. Sunt de acord ca au fost emotii si greseli in tabara noastra. Dar, imaginati-va, sa joci pe San Siro, cu 70.000 de fani urland in tribune, intalnind o echipa cu jucatori de talie mondiala! Aseara eram pregatit pentru orice. Chiar si pentru un scor astronomic. Stiinta a renascut din cenusa acum putini ani si saptamana trecuta am redebutat in Europa, nu? Si cu cine? Cu Milan! Ce ati fi vrut nemultumitilor? Sa-i umilim? David l-a invins pe Goliat o singura data. Daca ar fi REGULA, viata, probabil, s-ar derula cu totul altfel. Eu spun asa: Stiinta a facut doua meciuri bune, la bugetul, la lotul, la antrenorul, la conducerea pe care le are in prezent. Putea fi ceva mai bine dar, putea fi si mult mai rau! Deci, din punctul meu de vedere, ESTE OK! In alta ordine de idei, pentru mine, personal, orice echipa se alcatuieste incepand cu BAZA: PORTARUL! Pe el se construieste restul. La noi Clancea, cu greseli FATALE, meci de meci, NU MAI E PORTAR! Cate goluri sa mai incaseze si cate meciuri sa mai ingroape pentru ca cei din conducere, antrenorul, sa inteleaga ca omul are nevoie de o PAUZA? Mai gresesc si altii, greseala de portar afecteaza insa REZULTATUL si implicit MORALUL ECHIPEI! Alooo! Conducerea! Se aude? Trezirea! Ce mai asteptati? FORZA STIINTA!

  8. daniel spune:

    Într-adevăr, se putea obține mai mult, dar eu sunt mulțumit cum ne-am prezentat.
    Bărbuț trebuia introdus mai devreme, în locul lui Mitrita, afectat de acea ratare, iar Baluță trebuia păstrat în teren. A fost o greșeală schimbarea lui.

    În același timp, aceste meciuri ne-au aratat, încă o dată, carentele la fazele fixe, o problemă pe care Mangia trebuie sa o remedieze urgent.

    Kelic a fost imperial, iar Mateiu trebuia introdus din primul minut, chiar daca a gresit la golul doi, marcat din offside. Personal, mi se pare mai bun Barthé decât noul „Puyol”. Sper sa ma înșel.

    Oricum, și dacă ne-am fi calificat, nu aveam logistica și resursele de a gestiona acea situatie: fără stadion si fără un lot valoros ar fi fost foarte greu.

    În concluzie, va invit sa privim partea pozitivă: am avut noroc ca am picat cu Milan.

    Hai ȘTIINȚA!

    PS. Ah, uitasem! Felicitari tuturor suporterilor care s-au deplasat la Milano!
    Au fost superbi!

  9. Tei spune:

    Cel mai mult m-a deranjat miserupismul lui Faust. Pot să înțeleg emoțiile și stângăciile făcute de ceilalți pentru că nici nu sunt obișnuiți cu meciuri de asemenea anvergură și apoi asta ne e valoarea pană la urmă, dar lor nu pot să le reproșez că n-au încercat…că n-au putut e altceva.
    Faust a jucat însă în dorul lelii de parcă partida l-ar fi deranjat din vacanță. Și pe mine nici pasele înapoi din meciurile cu fcsb și chiajna nu m-au convins până acum…sper să se schimbe pe viitor.

    M-a dezamăgit într-o oarecare măsură și Mitriță.
    În primul rând era singurul de acolo obișnuit cu serie A…mă așteptam ca el să-i tragă pe ceilalți după el…dar era mai timorat decât unii care nici n-au ieșit din România…de ocaziile ratate nici nu mai zic…
    Și mi s-a părut un pic prea amorezat de driblingurile sale încât uita să mai paseze și murea cu mingea la picior.

    Dimitrov – o catastrofă consecventă… la fel ca în jocurile amicale, în meciurile cu chiajna și fcsb…are lumea timp și spațiu berechet să dea gol de lângă el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER