Popovici, antrenor SC Bacău: „Șansele sunt 60-40 în favoarea oltenilor”

Antrenorul Bacăului, Cristian Popovici, crede că Universitatea Craiova este favorită la calificarea în optimile Cupei României, însă ia în calcul și o supriză din partea echipei sale.

s560x316_Cristi_Popovici

Cu excepția echipei băcăuane, Cristi Popovici (în imagine) a mai antrenat Dinamo II și FC Botoșani, echipă alături de care a reușit promovarea în Liga I, în 2013.

„Aș spune că șansele sunt 60-40 în favoarea oltenilor. Să nu uităm însă că ne vom duela în Cupa României, adică în competiția surprizelor. Orice este posibil.

Pentru jucătorii mei, partida contra Craiovei ar trebui sa fie una pe viață și pe moarte. Grație unui astfel de meci iși pot schimba chiar destinul. Mă refer la faptul că o evoluție bună într-o astfel de confruntare le poate aduce un transfer în Liga I, poate chiar la Universitatea Craiova, de ce nu?”, a spus Cristian Popovici, antrenor la SC Bacău.

Popovici crede că Universitatea Craiova se va descurca la Bacău și fără Zlatinski, Ivan, Kay sau Bawab: „La ce lot au, nu se pune problema ca oltenii să nu alinieze o echipă foarte competitivă”.

Meciul dintre SC Bacău și Universitatea se va disputa miercuri, 23 septembrie, de la 16:30, în direct pe Digi și pe Dolce.

D.Ș.

Un comentariu la articolul Popovici, antrenor SC Bacău: „Șansele sunt 60-40 în favoarea oltenilor”

  1. Tarabostes spune:

    Se îmbată cu apă rece dacă el crede că au șanse…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER