Ropotan lipsește în meciul cu Universitatea

Antrenorul Petrolului, Eusebiu Tudor, nu se va putea baza pe Adrian Ropotan în partida din etapa a 11-a, cu Universitatea Craiova. Mijlocașul „lupilor galbeni” este suspendat după ce, în ultima rundă, la Târgu Mureș, a primit două cartonașe galbene și, implicit, pe cel roșu.

502810_502810_rosu_ropotanContra celor de la ASA, Ropotan a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Petrolului. Mijlocașul închizător a dat singurul gol al oaspeților și a mai fost încă o dată cât pe ce să înscrie. Cele două cartonașe galbene le-a primit în repriza secundă, pe al doilea în urma unei simulări la marginea careului de 16 metri advers. ASA și Petrolul au remizat, 1-1.

În schimb, antrenorul Eusebiu Tudor va putea conta din nou pe Gevaro Nepomuceno. Acesta revenit după convocarea la naționala statului Curacao. Tot de la lotul național, s-a întors și moldoveanul Nicolae Milinceanu, însă el este de obicei rezervă.

Universitatea și Petrolul se vor întâlni duminică de la 18:30, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

D.Ș.

Un comentariu la articolul Ropotan lipsește în meciul cu Universitatea

  1. ipsilante spune:

    Am batut, cu ceva noroc, ultima clasata, Voluntari; am batut, relativ clar, pe Extensiv, o echipa in cadere libera, CSMS Iasi. Normal ar fi sa batem si Petrolul, o echipa in degringolada, financiara si organizatirica, si ea in cadere libera, fata de sezonul trecut. Chiar credeti ca am putea invinge la Ploiesti? Eu nu cred desi sper intr-un miracol… Daca echipa ar juca fotbal, mi-as permite sa sper. Asa, bazindu-ne doar pe sansa, noroc, soarta si ce mai invoca Cartu, va fi foarte greu… Sandoi nu a schimbat nimic din „ingramadeala” practicata de echipa, pentru ca altceva nu stie. Sa speram in posibile sclipiri ale lui Ivan, Vatajelu, Bawab sau Mateiu… Doar asa avem sanse… FORZA STIINZA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER