Scrisoare deschisă domnului Costin Ștucan de la fanii Universității Craiova

A sosit timpul ca suporterii Științei să aibă o voce. A sosit timpul ca presa centrală să înțeleagă că, în proporție covârșitoare, oltenii știu că proiectul CS Universitatea are și legea și istoria de partea sa (vezi decizia instanței), dar și pasiunea, flerul și profesionalismul specifice unor conducători precum Corneliu Andrei Stroe (artizanul renașterii, chiar înainte de propria moarte), nicidecum tupeul găunos al unora dintre patronii de după 1994. Textele ADEVĂRATE și CORECTE (nicidecum favorabile) despre Universitatea Craiova fac mii de share-uri și sute de mii de afișări, pe site-ul oficial și pe cele ale suporterilor. Oltenii vor să știe despre Știința lor, iar presa centrală nu le dă asta, ba din contră, preferă să servească minciuna și manipularea unei mâini de analfabeți, în frunte cu Mititelu. Să plecăm de la presupunerea că presa sportivă de la București e mânată de intenții bune și n-o face din ticăloșie. Această scrisoare este de la noi, suporterii Universității, pentru unul dintre oamenii importanți care reprezintă această presă. Dar ar putea fi pentru toți. Haideți s-o sharuim, pentru că a sosit momentul ca vocea noastră să fie auzită.

Redactorului-șef al Prosport.ro

”Stimate domnule Costin Ștucan,

Ne adresăm dumneavoastră în speranța că publicația pe care o conduceți nu alunecă pe panta în care concurența dumneavoastră de la GSP și din alte zone a alunecat, din păcate, de mult. Motivul mâhnirii noastre este tratamentul absolut neprofesionist și nedeontologic cu care angajați ai ProSport tratează Universitatea Craiova și, implicit, pe noi, suporterii acesteia.

Recent, pe site-ul dvs, a apărut un articol preluat de pe site-ul de anunțuri OLX în care se afirma că noi, fanii Universității, am fi plătiți de conducerea clubului pentru a merge în deplasarea de la FCSB (observați că noi folosim numele celor două cluburi așa cum a stabilit instanța că sunt ele, nu așa cum o faceți dumneavoastră, adică greșit în ambele cazuri). Dincolo de faptul că sursa citată este una pe care oricine poate posta (de alftel, autorul anunțului respectiv este un cunoscut acolit și fost angajat al domnului Adrian Mititelu), ținem să precizăm că, încă din 2013, când băteau tot vestul țării în Liga a II-a, de la Mioveni la Satu Mare și de la Reșița la Bistrița, suporterii Științei au plătit singuri pentru deplasări, clubul neimplicându-se nici un moment în aceste demersuri. De alftel, domnule Ștucan, câteva click-uri pe paginile oficiale ale facțiunilor galeriei noastre (aici, aici sau aici) vă vor lămuri faptul că suporterii se organizează și ÎȘI PLĂTESC singuri ceea ce vrem să fie o deplasare istorică: aceea în care vom domina la București echipa pe care dumneavoastră o numiți (prefăcându-vă că nu înțelegeți de ce nu mai vine nimeni la meciurile ei, de ce și-au schimbat sigla și de ce nu mai pot folosi ei înșiși acest nume) ”Steaua București”.

Ne surprinde atitudinea nedreaptă pe care angajații publicației dumneavoastră o manifestă față de o echipă care, la ora actuală, pare singura capabilă să se bată cu formația lui Becali pentru titlul de campioană. Nu doar pe teren, ci și în tribune și la nivel de imagine. O scurtă navigare pe site-ul oficial al clubului nostru precum și pe site-urile afiliate suporterilor (precum acesta de pe care citiți, sperăm, această scrisoare) v-ar oferi o imagine completă asupra emulației create în Craiova în jurul echipei de fotbal. Universitatea joacă frecvent cu cel puțin 4000 de oameni în tribune, pe teren propriu, iar articolele despre ea sunt share-uite de mii de oameni și citite de alte sute de mii.

Universitatea Craiova rămâne un brand, ba chiar unul care a luat un avânt nou, odată cu decizia definitivă a instanței care a stabilit că siglele și palmaresul Universității se află în posesia Clubului Sportiv, deci implicit în posesia noastră, a suporterilor lui. Acest fapt este cunoscut de către fanii olteni, care susțin proiectul renașterii ”Științei” cu o majoritate covârșitoare. Vă rugăm să nu-i priviți de sus și nici să nu vi-i transformați în dușmani. Oltenii au fost mereu oameni corecți și înfocați, iar o publicație din presa centrală care să prezinte faptele și știrile despre Universitatea cu onestitate și profesionalism ar fi cu siguranță una foarte citită în zona Olteniei. Nu vă cerem să ne favorizați în nici un fel. Vă cerem să vă faceți meseria și să favorizați adevărul și dreptatea. De altfel, însăși frumoasa dumneavoastră meserie și deontologia profesională ar trebui să vă ceară asta, zi de zi. Făcând asta, vă veți câștiga niște admiratori și cititori fideli nu doar în noi, ci în toți românii care încă au un set de valori morale în care onestitatea, corectitudinea, cinstea și onoarea sunt pe primele locuri.

În final, ne permitem să vă atragem atenția că aveți chiar între angajații dvs de la Prosport și Mediafax olteni talentați, cu condei și dragoste de adevăr, care au fost sau sunt apropiați ai noștri sau ai clubului nostru și care vă pot lămuri în privința oricăror aspecte legate de Universitatea. De asemenea, vă asigurăm că și conducerea clubului este mereu deschisă și cooperantă în relația cu presa, ba chiar bucuroasă să vă dea informații REALE și nealterate. Din păcate, pare că pe site-ul dvs nu au acces acești jurnaliști onești despre care vorbeam mai sus, ci unii de ”școală nouă”, care iau informații de pe OLX, de pe pagini personale de Facebook sau din comentarii la unele articole. Nu considerăm că este nevoie să vă spunem cât de mult greșiți practicând un asemenea tip de jurnalism, nici să vă explicăm care sunt oamenii pe care îi îndepărtați astfel și care este genul de cititori pe care îl atrageți, în loc.

Binele și adevărul înving întotdeauna, domnule Ștucan. Nu vă cerem să fiți alături de noi în susținerea Universității Craiova, n-am îndrăzni asta. Vă cerem, însă, să fiți alături de noi în susținerea adevărului!

Vă mulțumim,
suporterii Universității Craiova”

18 comentarii la articolul Scrisoare deschisă domnului Costin Ștucan de la fanii Universității Craiova

  1. sorialis spune:

    Foarte buna scrisoarea!

    Eu zic asa:

    1. articolul trebuie share-uit de cat mai multi suporteri in mediul inline

    2. Fiecare sa COPIEZE (nu doar link) intreaga scrisoare si sa o posteze pe pagina principala!

    Cred ca veti fi de acord cu aceasta abordare, pentru a face cat mai public acest demers!

  2. sorialis spune:

    am postat si pe pagina la prosport, astept moderarea, sunt curios daca vor permite afisarea

  3. sorialis spune:

    se poate posta si pe urmatoarele pagini (eu am postat, sper sa accepte afisarea):

    https://www.facebook.com/prosport.ro/?fref=ts

    https://www.facebook.com/CostinStucanoficial/?fref=ts

  4. DRAGOS spune:

    DA, reactie foarte buna. Din pacate e atat de mult Rahat in presa de miroase de la distanta. Sclavii lui Jiji si Mititelu platesc fel si fel de retardati mintal ca sa denigreze si sa spele creierul la necunsocatori, prosti si credului. Din pacate PROSTI dar MULTI. In ultima perioada, o data cu rezultatele bune ale echipei, au crescut si atacurile murdare de laDIGITV, PROSPORT si GSP. LE E FRICA DOMNILOR, asta E. Dar de ce tie Frica de aia nu SCAPI !
    Forza Stiinta !

  5. Tarabostes spune:

    S-a pus punctul pe i, însă presa centrala vrea sa poarte ochelari de cal. 😉

  6. Zamfir Viorel spune:

    Foarte mult adevăr in aceasta scrisoare,felicitări.Din păcate presa din București nu promovează acest adevar,din contra baga strâmbe.Dar tot ȘTIINȚA va ieși in față. FORȚA ȘTIINȚA

  7. dan spune:

    Mie mi se pare milogeala.

  8. luca spune:

    🙂 online, offline, facebook, twiter, presa centrală, tv și digital, comunism, capitalism și precedentele… Like&share… Știința e INLINE. 🙂

  9. luca spune:

    🙂 P.S. ȘI viitoarele…

  10. Cilly spune:

    In momentul acesta pentru mine nu mai exista nici Stucan nici Moraru si nici un alt pupincurist fcsb-ist , nu cred ca scrisorile mai contează trebuie sa fim 1000-2000 de alb-albaștrii duminica seara pe stadion si sa răsune Arena de strigătele si încurajările noastre sa incremeneasca si digi si gsp la auzul unui „Forța Stiinta oleee …lumea ne întreaba de ce …noi pentru tine am face or’ce !” .. duminica este momentul sa arătăm ca suntem multi si uniti , ca suntem uniti in aceasta dragoste pentru Stiinta indiferent de vârsta iar de duminica sa nu mai existe discuția ca este sa nu aceasta echipa Universitatea Craiova , sa recucerim respectul tuturor noi in tribune iar echipa pe teren , mai da-le dracu de scrisori, e timpul sa fim auziti chiar in Bucuresti pe cea mai mare Arena a țării …Hai Stiinta !

    • ipsilante spune:

      Subscriu la opinia lui Cilly. Cel mai categoric si vehement raspuns il putem administra noi, suporterii Stiintei, duminica, impostorilor din media, din tribunenele Arenei Nationale, scandand SIINTA e numai una-CS Universitatea Ctaiova, si fotbalistii Stiintei, pe gazon, unde sa-i execute, cu sange rece, pe FCSB-istri. Scrisoarea e buna dar prea politicoasa si, dupa parerea mea, va fi ignorata total de jegurile: DIGI, GSP si Prosport. Este important sa luam cu asalt Arena Nationala, duminica, dar fara incidente, pentru ca „pandarii’ BuCUResteni vor fi la posturi inarmati cu de toate”, sa ne vaneze. Trebuie se margem la VICTORIE, si noi, fanii, si fotbalistii Stiintei! FORZA STIINTA!

  11. alin spune:

    Până acum, cati ne-au lătrat toti au turbat. Nu sunt de acord cu astfel de „scrisori”. Noi suntem un club serios si nu trebuie să ne obosim să răspundem la astfel de articole teribiliste si lipsite de profesionalism. Trebuie să le privim cu îngăduință si compasiune, asa cum face un club puternic, si să nu avem nicio reactie. Această scrisoare, care este valoroasă doar din punct de vedere estetic, are un iz pronunțat de atitudine inferioară fată de „marele” Stucan. Repet,nu sunt de acord cu astfel de reacții la oamenii atât de nesemnificativi. Fortza STIINTA!!!!

  12. dan spune:

    Cu certitudine trebuie sa mergem la Bucuresti! Asta e cel mai bun raspuns.

  13. m spune:

    Nu mai sint bilete. Maine dupa 10.Forta Stiinta!

  14. Bogdan spune:

    Va astept la Bucuresti! Hai Stiinta! Trebuie sa facem un joc bun, fantastic, ca sa invingem o echipa formata din 14! Hai Stiinta

  15. Bogdan spune:

    Sunt foarte suparat pe Redactie, deoarece in tot ce a scris pana acum si a reprosar rautatile scrise de toti, l-au sarit pe scarba de Decebal Radulescu. Va rog o postare si dwspre acest personaj jegos. Sau poate nu chiar o postare, ca ii se acorda prea multa atentie..cateva randuri despre caracterul lui. App..am inteles ca Fl. Costea tot declara ca asta nu e Craiova… Tiganu’ tot tigan..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER