Tag Archives: campioana

La 34 de ani de la cel mai frumos an, a sosit săptămâna în care vom scrie un nou an pentru istorie

Depinde doar de noi unde ne va găsi ziua de duminică. De noi toți, dar mai ales de suporteri și de jucători.

Astra – Craiova: o analiză la rece a unui meci IMENS al Universității

Am fost foarte buni cu Astra și abia așteptăm derby-ul cu Dinamo!

Îndrăzneala de a visa

Când domini 10 dintre cele 13 adversare, adică pe toate cele pe care le-ai întâlnit până în acest moment, candidatura la titlu nici măcar nu mai poate fi considerată un vis. Este aproape o obligație.

Campioana a fost bătută acasă de o ECHIPĂ. Și nu de orice echipă – de Universitatea Craiova

La finalul unui meci cu emoții cât pentru trei meciuri, Știința pleacă victorioasă de pe terenul Astrei, grație unei prestații excelente a echipei, pe de-a întregul.

Craioveanca Ioana Roşca, dublă campioană la Târgu Jiu

Tenismena de la CSM Craiova, Ioana Roșca, a câștigat în acest sfârșit de săptămână două trofee la turneul futures de la Târgu Jiu. Craioveanca s-a impus și la simplu, și la dublu.

40 de ani de la primul titlu

De-a lungul deceniilor, anii terminaţi în cifra 4 au fost rodnici pentru Ştiinţa: în 1954 a intrat pentru prima oară în B, în 1964 a ajuns în premieră în A. 1974 a fost şi mai generos, aducând primul titlu de campioană în Craiova. Ultimul an terminat în 4, cel curent, 2014, consemnează revenirea Universităţii în

Dora Mustățea, campioana noastră la box: ”Nu am avut niciodată ochii negri de la box”

Dora Mustățea are 22 de ani și este singura fată din Craiova care face box. În urmă cu o lună, a devenit campioana României la senioare.

NEWSLETTER