Tag Archives: mititelu

Moartea unui infractor analfabet, consfințită de justiție

Mititelu nu doar că a pierdut procesul, dar trebuie să plătească și cheltuielile de judecată.

Azi, plec pe Jupiter. Iarăși. Ne vedem acolo!

Până la un punct, am ținut cu Craiova lui Mititelu cu toată ființa mea, așa cum am crezut în Venus cu toată ființa mea. Doar că atunci a venit cineva și mi-a spus că greșesc. Aia nu era Venus, iar Craiova nu era la Mititelu.

Renașterea Științei se repetă aproape identic la Steaua

Odată cu reînființarea adevăratei Steaua București, rugăm, pe această cale, clubul Universitatea Craiova să nu se mai refere la echipa lui Gigi Becali altfel decât cu apelativul FCSB. Din respect nu doar pentru adevăr, ci și pentru însăși Universitatea Craiova, care a trecut prin aceleași chinuri ale (re)facerii prin care va trece cu siguranță și Steaua, în lupta cu niște suporteri orbiți de ignoranță și interese și cu o presă mizerabilă.

Mititelianismul: religia imbecililor

E adevărat, unele dintre aceste cazuri se întâlnesc în redacțiile GSP și Prosport. Nu este încă foarte clar CINE de la aceste publicații preia orice bășină trage Mititelu pe Facebook și o transformă în știre, ba chiar folosește (cum a făcut GSP-ul într-un nou act de jurnalism jegos, ieri) un citat din Mititelu ca să ilustreze un parteneriat între clubul de fotbal Universitatea Craiova și instituția de învățământ cu același nume care, desigur, NU ARE NICI O LEGĂTURĂ cu Mititelu.

Să râdem cu mititeii! Top 10 comentarii fabuloase de pe pagina Booveanului

Am citit cele mai cretine comentarii de pe pagina lui Mititelu ca să nu fie nevoie să le citiți voi.

Mititelu a pierdut ce nu avea*, Universitatea a recâștigat ce a avut mereu

Disperat, văzând că nu mai are nimic, Mititelu a ajuns să lovească până și în Balaci. Să spui despre singurul membru al Craiovei Maxima care ți-a mai luat apărarea, pe alocuri, că ”este un bețiv fără caracter”, că ”a murit”, că ”e de ani de zile îmbibat în alcool” este o tâmpenie atât de mare încât nu înțelegi de ce ar face-o până și Mititelu. O face din două motive: pentru că este bolnav psihic și pentru că nu mai are nimic, dar absolut nimic din pierdut.

Universitatea Craiova vs. GSP, un episod glorios din istoria Științei și unul penibil din istoria presei

La Beharca, o mare de suporteri iese în fața autocarului Științei, direct în stradă, blocând drumul. Se cântă pe E70. Jucătorii se ridică și vor să iasă din mașină, pentru a cânta alături de suporteri, în stradă. ”Băi, sunteți nebuni?! Nu iese nimeni! O să facă ăștia horă în stradă și ne spulberă, dracu, vreun tir!”.

Marcel Popescu, președintele Științei: ”Vă spun ca între prieteni: vom fi campioni!” (PARTEA I)

Acești formidabili suporteri realizează că au fost manipulați timp de două decenii și sunt înfometați nu doar de performanțe, ci și de adevăr. Suntem furioși și suntem fericiți în același timp. Vrem să trăim, să știm, să ne bucurăm. Spiritul tânăr bântuie iarăși pe străzile celui mai frumos oraș din România.

Scrisoare deschisă domnului Costin Ștucan de la fanii Universității Craiova

Binele și adevărul înving întotdeauna, domnule Ștucan. Nu vă cerem să fiți alături de noi în susținerea Universității Craiova, n-am îndrăzni asta. Vă cerem, însă, să fiți alături de noi în susținerea adevărului!

Scrisoare de la ne-a Ady, fostul brutar, viitorul pușcăriaș, actualul nimic

Cât despre jucători, îi vrem pe cei mai buni 300 din țară. Vom începe ekipa cu Florin Costea și o vom kontinua cu Adițu Mititelu Jr., Medelin Ciucă, Jacky Nicolae, Donnie Brasco, Mimi Brănescu, Tony Braxton, Valy Vijelie, Kimi Raiconen, Maraia Carey, Kity Cepraga, Scully și Mulder, Sandy Bel, Dany de Vito, Dory din Finding Nemo și Siri de la Aifon!

Eu sunt Universitatea Craiova și vă iert pe toți, fie că mă iubiți sau nu

Pentru că eu voi fi mereu o parte integrantă a clubului odată cu care m-am născut. Sunt parte din Clubul Sportiv înființat în 1948 așa cum mâna ta, dragă omule, e parte din tine.

Mititelu la BRUTĂRIE! Logic, nu? Doar e brutar…

Ați văzut, domnilor procurori și judecători? Cam atât de ușor e să bagi un hoț prost la pușcărie.

Zbaterea între FCU și Universitatea Craiova, o dramă reală a foștilor (sau poate actualilor) suporteri ai Științei

3 din 10 suporteri de ieri de la Severin țineau încă cu FCU, dar voiau să creadă. Voiau să simtă iarăși pentru Craiova. Voiau să fie convinși.

Galați, elixir al iubirii noastre

Echipa noastră a fost cu noi tot timpul. Iar, mâine, după 12 ani de la după-amiaza aceea frumoasă de primăvară, echipa noastră merge iarăși la Galați. De data asta nu din postură de codașă, ci de candidată cu șanse foarte mari la locurile de cupe europene.

Mititelu: ”Vă aflați într-o gravă eroare! […] Ești sclavul camarilei, asta ești!”

- Alo, domnule Mititelu? De la Maxima Sport vă deranjăm... - Care Maxima Sport? Poate clona lu' Ediție Specială!!!

E greu cu Steaua

  Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a reda culorile, numele și stema Stelei MApN-ului a născut un val de discuții în care s-a băgat și cetățeanul Adrian Mititelu. „Este o situație inversă față de cea de la Universitatea Craiova”, a zis el la Sport.ro. Oare chiar așa o fi? Intențiile dubioase ale

Etern surprinzătoarea dragoste pentru Craiova

Cine sunt cei care au făcut posibile toate acestea? Noi toți. Suporteri și patroni, antrenori și autorități locale, magazioneri și maseori, fotbaliști și șoferi, PSD-iști sau anti-PSD-iști, grași și slabi, tineri și bătrâni, părinți și copii, băsiști și pontiști, idealiști și orientați, iubitori de pisici sau de câini nedinamoviști, olteni sau ardeleni.

Sorin Cârțu: ”După 40 de ani, încă mă arde când îmbrac tricoul Științei”

Fie că a fost pe teren sau pe bancă, Cârțu a fost elementul de stabilitate care nu doar că a înțeles spiritul Științei, ci i-a adus și cele mai de preț succese. De altfel, ultima mare echipă a Craiovei a fost opera tânărului antrenor Cârțu, la începutul anilor '90. La 20 de ani de atunci, Sorin Cârțu revine pe banca Științei și omul care ”a înțeles cel mai bine spiritul Craiovei” nici nu se gândește să dea greș.

Procesomanul Mititelu nu are nici un proces intentat Clubului Sportiv Universitatea

Mititelu și Moise cred că pot spune orice minciună atâta timp cât le convine lor, pentru că ei știu că ultimii rămași de partea lor sunt niște oameni cu intelect bovin

Mititelu nu are stema cu leul înregistrată la OSIM

Faptul că firma lui Mititelu (celebra deja FC U Craiova) nu deține nici stema cu leul, nici palmaresul Științei, este confirmat de către însuși lichidatorul judiciar

Clubul anunță că are ”leul”, fanii vor ambele steme pe tricou

Conducerea clubului ne-a asigurat că va face tot posibilul ca în primul meci de campionat, cu Pandurii, pe tricourile Științei să apară atât vechea stemă a Clubului Sportiv, cea în dungi, cât și cea folosită în paralel începând din 1983, cea cu leul.

Craioveanul care câștigă bani din jucat FIFA

La începutul acestei luni, „Ovvy”, așa cum este cunoscut în lumea virtuală, a participat la Campionatul Mondial de FIFA din Brazilia (FIFA Interactive World Cup). Chiar dacă nu a depășit faza grupelor, Ovidiu rămâne unul dintre cei mai buni jucători de FIFA din lume.

Minciunile presei perinițiste: Mititelu și Moise, sursele de încredere Mediafax

Deocamdată, singura reacție oficială a venit din partea departamentului juridic al FRF: "FRF a depus toată documentaţia necesară pentru obţinerea avizului. Noi nu am primit un răspuns negativ, ci am primit avizul".

Odihnește-te în pace, leule gras! Forza Știința!

Singura șansă a Craiovei este tăierea răului de la rădăcină. Se taie și un pic din tradiția clubului cu această ocazie? Posibil. Dar doar stârpind vlăstarul bolnav iremediabil îi dai șansa celui sănătos să crească.

Acka: ”Nu am câștigat nici un ban în România, am trecut iarna fără o geacă!”

Istoria recentă a lui Acka e aceeași a tuturor colegilor săi: o perioadă de umilințe și suferință girată de niște suporteri cărora nu pare să le pese

Primul transfer-bombă: l-am luat pe A. CRAIOVEANU!

FC U Booveni NU MAI EXISTĂ pentru că a dat FALIMENT, iar încercările PUȘLAMALELOR DE SERVICIU ca Tibi Boia de a PĂCĂLI suporterii UNIVERSITĂȚII CRAIOVA sunt sortite EȘECULUI, pentru că suporterii UNIVERSITĂȚII CRAIOVA nu pot fi atât de cretini încât să pună botul la o firmă ÎNFIINȚATĂ ÎN 2014 după ce au mâncat un an atâta RAHAT cu CLONA din 2013.

Welcome to Mititelia! Când plecați?

Acka a povestit cum a fost nevoit să sară pe balcon de la etajul 1 al blocului în care locuia după ce bodyguard-ul lui Adrian Mititelu, zis Calu, a intrat peste el în casă ca să-i ia hainele și să-l convingă astfel, dar și prin alte metode neortodoxe, să nu părăsească echipa de la care nu văzuse și nu avea să vadă nici un ban.

Provocare pentru Mititelu și ultimii lui fani: arătați palmaresul!

Zic mititeii că Mititelu are palmaresul. Întrebarea noastră ar fi unde îl are. Și cum arată acest palmares? L-a văzut cineva vreodată?

Dorel Stoica: ”Ultimii bani i-am luat când jucam la Steaua”

Dorel Stoica nu poartă pică oamenilor cu care a lucrat la FC U și crede în continuare că aceea era ”adevărata” Universitatea Craiova. În același timp, însă, spune că CS Universitatea reprezintă orașul Craiova și pe olteni și o vede în stare să câștige campionatul în anii ce vor urma.

După faliment, Mititelu are o idee genială: ”Îmi fac clonă și vreau direct în Liga 2!”

Recursul despre care vorbește Mititelu poate fi făcut, dar nu oprește decât în caz (extrem de puțin probabil) de succes final în instanță decizia de azi, care este executorie.

M&M – bovine neserioase cam de ciocolată

Adrian Mititelu și Mihai Mironică au un discurs asemănător. Coincidență? Foarte posibil. ”Marile minți gândesc asemănător”, zice englezul.

Ultimul meci al lui Mititelu

După intrarea SC Fotbal Club U Craiova S.A. în faliment, urmează procedura specială, în sensul că lichidatorul numit în cauză va scoate, de urgenţă, la licitaţie spre valorificare toate bunurile firmei, încercând astfel să acopere creanţele creditorilor principali.

Universitatea pe primul loc în play off, Mititelu ultimul din play out

Așadar, între echipele care vor rămâne până la final pe primele 6 locuri, în proporție de 90%, avem următorul clasament contând pentru play off:

Balint îl invită pe Mititelu la meciul Universității Craiova

Gabi Balint: ”Îl invit pe Mititelu la meci. Acest proiect este adresat tuturor oltenilor care iubesc fotbalul, dacă el nu-l acceptă înseamnă că e împotriva voinței întregului oraș.”

Cine-o fi de vină, cine a greșit? (VOT)

Se caută vinovați pentru dezastrul de la FC U. Votați!

Știința e aici, Știința s-a întors acasă

Căutați în voi și gândiți-vă pe cine credeți, pe cine susțineți, pe cine vreți? Pe noi, foștii ”maximi”, cu domnul profesor Stroe, cu mine și toți ceilalți sau pe un individ care nu e susținut de nimeni, nu are palmares, nu are stadion, nu are bani, are doar o stemă plagiată cu leu gras?

Un nou protest mititel anti-Mititelu care l-a ajutat pe Mititelu

Vreo 150 de inşi s-au strâns la un alt miting organizat de Adrian Mititelu. Sau în beneficiul acestuia. Atât timp cât este cineva care-l contestă, fiindcă ar fi greu de constituit un grup care să-l aclame, Mititelu există.

Republica Federală Craiova

Noi, obişnuiţi din anii aceia să ne fie făcut răul cu forţa, aproape că nu înţelegem că acum ni se face bine cu tot dinadinsul. Craiova de azi chiar are un cântec şi-n priviri.

Baschetbaliștii craioveni și-au asigurat calificarea în play-off-ul Ligii Naţionale

„Legionarii” craioveni s-au impus cu scorul de 106-78 în fața celor de la Gaz Metan Mediaș. Pentru jucătorii de la SCM este cea de-a 15-a victorie din acest sezon, succes care le asigură calificarea, a doua oară consecutiv, în play-off-ul Ligii Naționale.

Mititelu a omorât cheful de fotbal în Craiova, CS Universitatea e datoare să-l reînvie

Dacă luăm toate meciurile Universității de acasă din acest retur, în Liga a Doua, iese o medie mai bună decât a avut Universitatea în acel tur trist de Divizia A. Jucătorii Craiovei ar trebui să știe asta și să înțeleagă. Să înțeleagă că oltenii vor să îi iubească

Scrisoarea deschisă a lui Mititelu pentru Obama

Slaves are the best, Ciucă and Săceanu are my little niggers and I'm good to them, becaus I'm not putting (adică nu-i pun) them to work on my field (Balta, you know?) or to wipe the ass of my talented kid (Mititelu JUNIOR, I think you saw him on YouTube, very good player), but I put them to do what they like: PLAY FOOTBALL.

Cum a transformat Mititelu Craiova într-o prostituată

Lumea trebuie să înțeleagă că Adrian Mititelu a distrus mult mai mult decât o simplă firmă (de fapt mai multe firme) pe care a băgat-o în faliment. Adrian Mititelu a distrus (sau mai degrabă a încercat și continuă să încerce să o facă) un brand.

Primăvara începe cu Știința

”Știință” și ”Universitate”, ambele duc cu gândul la oameni inteligenți și cu dragoste pentru fotbal și învățătură în egală măsură. Oi fi fost eu fotbalist, leilor, dar tot știu să pun cratimele mai bine decât oamenii care comunică pentru echipa lui Mititelu de ani buni încoace.

De ce se dizolvă FC U pentru că nu e lăsată pe Oblemenco? Doar în Craiova mai sunt alte 3 stadioane!

Luni, Mititelu a dat ordin să se scrie pe site-ul său că planul de reorganizare al clubului a fost aprobat. Care a fost următoarea mişcare a geniului conducător? Suspendarea activităţii echipei de fotbal! Vi se pare logic?

e vremea majusculelor ce mor (de adrian mititelu)

vă rugăm, nu închideți această fereastră chiar dacă vedeți că în acest text nu sunt folosite deloc majuscule. este o formă de protest. majusculele au murit. le-au omorât semianalfabeții care comunică în numele universității craiova, cică.

Realizările lui FC U în mandatul Condescu

Așa cum era de așteptat, cuplul Mititelu-Condescu a reușit să schimbe total fața echipei. Iată, pe scurt, lista împlinirilor de care se bucură toată suflarea fotbalistică a Craiovei, dar mai ales suflările din Cisnădie, Severin, Booveni și Roșiori:

De ce să fuzioneze Universitatea Craiova cu Mititelu?

E aşa greu de ales între unii care îţi readuc bucuria fotbalului şi unul care încearcă să ţi-o răpească? Am uitat că pentru câteva mii de euro Mititelu era dispus să mute echipa oriunde şi s-a aciuit o jumătate de an la Severin? Craiovenii şi CSU au un interes comun: fotbalul.

Cântece pentru Mărini

Dedicații pentru Mititelu Adrian Mărin, cu ocazia iminentei sale arestări, și pentru Mărin Condescu, cel degrabă plângător la stema Craiovei când era mic.

Absolut toate fuziunile lui Mititelu și Condescu

Să vedem, așdar, care sunt toate fuziunile pe care le-ar putea face cel mai nou cuplu de comici cercetați penal ai micului ecran, Mititelu și Condescu

Mititelu se pregătește să moară

Nouă ne miroase deja nu doar că fuziunea e ultima speranță a mititeilor, ci și că aceasta nu poate fi făcută decât prin dispariția FC U (dispariție pe care oricum Mititelu o dorește, conform planului de reorganizare) și mutarea catrafuselor sub umbrela CS Universității.

Cum vă doriți să arate viitorul Craiovei?

Suntem curioși să aflăm ce vă doriți voi pentru viitorul fotbalului craiovean. Votați mai jos și dați și-un share, să avem un eșantion cât mai reprezentativ.

Mititelu în 2006: ”Între noi și Universitatea Craiova există doar o asemănare de nume”

Până să apară o a doua echipă în Craiova, Adrian Mititelu nu a avut nici o problemă în a recunoaște că echipa pe care o patronează nu este continuatoarea de drept a Universității.

Cu care clonă țineți? Cu a lui Mititelu sau cu a lui Calu?

Decizie grea pentru suporterii sub 18 ani și cu IQ sub 70 de la Peluza Sud: patronul lor de suflet, Adrian Mititelu, le pregătește o nouă clonă. Președinte și unic administrator: Calu.

Cum ar putea arăta primul 11 al Universității din primăvară

Universitatea Craiova este deja o echipă solidă, cu cel puțin câte o dublură valoroasă pentru fiecare post. Iată cum ar putea arăta echipa de start a Universității în primăvară și câteva date despre noile transferuri

Mititelu vinde autocarul clubului, se caută maxi taxi-uri pentru Antalya

Jucătorii lui Mititelu care vor răspunde prezent la reunirea programată pe 20 ianuarie vor avea de înfruntat o nouă provocare: deplasări fără autocar! Şi asta pentru că Oltenia Force One a fost scos la vânzare.

Istoria luptelor suporterilor alb-albaștri cu Mititelu

Suporteri interzişi în Groapă pentru cel mai important derby. Echipă mutată la Severin! Cum s-au putut întâmpla toate astea? Ne luminează o declaraţie a lui Mititelu din 2011: „E exclus să investesc la altă echipă. Voi fi cu Universitatea Craiova pînă la moarte. Moartea ei sau a mea.”