Tag Archives: olteni

Știința peste toți: cel mai frumos public, cel mai bun fundaș central, cel mai tânăr titular din Liga I

0-0 la București cu Dinamo a fost un rezultat OK. Craiova a arătat și în sezonul regulat că nu are încă maturitatea necesară pentru a fi o echipă bună de deplasare. Cu toate astea, a plecat neînvinsă și fără gol primit din două deplasări foarte grele. Mai mult decât atât, doar ghinionul și neinspirația atacanților

Astra – Craiova: o analiză la rece a unui meci IMENS al Universității

Am fost foarte buni cu Astra și abia așteptăm derby-ul cu Dinamo!

La Pitești s-a făcut uriașul pas de la pisicuțe la LEI

Ăștia sunt leii. Pe ăștia îi vrem în teren de încă 10 ori, în această primăvară, ba chiar de 13 ori, pentru că mai visăm și la încă trei meciuri de cupă.

Treziți-vă acum sau vă treziți în playout! Două pronosticuri îngrijorătoare și alte calcule

Și, dacă nu ne credeți că uneori vedem viitorul, iată două pronosticuri care poate vă vor întrista. Dar miza nu e să vă întristeze pe voi, ci să-i trezească pe cei de pe banca tehnică și din conducere.

Îndrăzneala de a visa

Când domini 10 dintre cele 13 adversare, adică pe toate cele pe care le-ai întâlnit până în acest moment, candidatura la titlu nici măcar nu mai poate fi considerată un vis. Este aproape o obligație.

Apel de la un suporter: ”să fim mai mult suporteri și mai puțin antrenori!”

Îmi doresc mult ca acest text să nu fie privit ca o critică, ci ca un apel la solidaritate și unire în jurul băieților. Tare mi-aș dori ca, astăzi, echipa să fie susținută de 7000 de spectatori indiferent de rezultat, pe toată durata partidei.

Zâmbetul lui Pablo, zâmbetul lui Tha’er (VIDEO cu declarațiile de după meci și golurile)

Dar cine crede că show-ul Craiovei se termină odată cu intrarea la vestiare, se înșală amarnic. Spiritul Științei e ubicuu și neîncetat, el continuă să fie surprins, în toată splendoarea sa, exact atâta timp cât camerele rămân pe fază.

Craioveanu: „Vin în țară ca să fiu alături de Bancu”

Cu o voce foarte afectată, uneori părând să se înece în lacrimi, Craioveanu ne-a spus: ”Bancu este unul dintre cei mai talentați jucători români, nu am cuvinte să vă spun cât de mult regret. Mai e și slătinean de-al meu.”

Amnezia la olteni

E o boală a românului, în general, dar în Oltenia, mai ales la fotbal, uitarea se manifestă furtunos. Față de amnezia națională, cea oltenească e de scurtă durată. La vot, de exemplu, românul uită de la an la an cine l-a furat. La fotbal, olteanul contestă în etapa a doua ce a apreciat în prima.

Iubire oltenească

Eu citesc comentariile extrem de critice (multe dintre ele) la adresa echipei și mă bucur, drept să vă spun. Nemulțumirea perpetuă înseamnă implicare. Implicarea înseamnă atașament. Oltenii parcă s-au născut criticând, dar nu te vor critica decât atunci când le pasă. Și atunci e bine. Când nu te mai critică, atunci să te ții.

Avră și Herghe – în sfârșit, olteni!

Adrian și Andrei (ambii 22 de ani) se vor reîntâlni la Universitatea cu o altă mare speranță a fotbalului moldovean ”furată” de Știința - Răzvan Gorovei (20).

Așteptându-l pe Mourinho

Lui Gabi Balint, de pildă, i-am acordat o șansă. Eu personal am garantat pentru el. Rezultatul? Am promovat de pe primul loc. E prea puțin?

Toți pentru 11, 11 pentru toți

A sosit momentul să fim uniți. Să uităm de cârcotele și certurile atât de dragi nouă în Oltenia și să ne strângem în jurul singurei noastre echipe. Craiova se luptă miercuri cu Ardealul, cu Bucureștiul, cu FRF-ul, cu dușmanii ei tradiționali.

NEWSLETTER