Un răspuns profesionist al lui Mateiu

Prin presa stelistă s-a zvonit că Mateiu e pe lista FCSB. Neverosimil, fiindcă Becali ştie probabil că nu-şi permite să cumpere de la Craiova. Poate că este la mijloc numai dorinţa ziariştilor stelişti, care au auzit că Mateiu a fost în acest campionat cel mai bun mijlocaş la închidere din Liga I, aşa că l-au propus public pentru transferul la FCSB. Nu-i surprinzătoare susţinerea şi protecţia de care are parte echipa lui Becali, ieri gesepiştii au inventat împăcarea dintre CSA şi Becali pentru a sabota mitingul fanilor stelişti.

Replica lui Mateiu a fost inspirată, dar nu trebuie să ne facă să vibrăm. E una normală, a unui jucător profesionist care cunoaşte unde a ajuns, cu ce echipă care contract şi implicit care sunt rivalele acelei echipe. Nu ne amăgim că ar fi devotat pe viaţă Ştiinţei, nu mai aveam astfel de pretenţii nici de la craiovenii get-beget, de la care am auzit făgăduieli chiar mai înduioşăMateiu antrenamenttoare decât a sa. Claudiu Niculescu jura fanilor fidelitate şi el semnase deja pentru Dinamo. L-au urmat mulţi alţii, tot „olteni pe viaţă şi pe moarte”. Jucătorii emblematici sunt tot mai rari, mai ales în România, fotbaliştii-ultras sunt pe cale de dispariţie. Mateiu nu trebuie să ne jure credinţă veşnică, aşa cum nici el nu trebuie să se aştepte să i se scandeze numele sau să i se închine ode. El trebuie să-şi justifice salariul în faţa patronilor, să-şi dea sufletul pe teren în încurajările fanilor, să crească în joc pentru a avea cariera pe care şi-o doreşte. La 26 de ani, nu mai are răgaz pentru sincope, trebuie să aibă constanţa arătată în acest campionat, în care a fost sufletul echipei. Nu mai contează ce spun, ce promit, ce „scăpări” au Mateiu, Ivan, Vătăjelu şi ceilalţi jucători, în cazul transferurilor de jucători contează strategia clubului. Mititelu se autoproclamase cel mai mare inamic al echipelor din Bucureşti, iar el îi vindea meciuri şi jucători lui Gigi Becali. Universitatea îl poate ceda pe Mateiu oricui dacă ar face o afacere bună şi cu banii cheltuiţi s-ar întări lotul. Porumboiu şi-a făcut echipă de titlu, cumpărând jucători de clasă din banii încasaţi de la Steaua pe Burdujan, Panait, Vali Badea, Varela, Stanciu şi alţii. Dar vremea banilor aruncaţi pe jucători din campionatul intern a trecut şi probabil şi cea în care Steaua îşi permitea să ia ce-şi doreşte din Bănie.

Altceva s-ar remarca atât din declaraţiile lui Mateiu, cât şi a lui Iliev: discursul la superlativ despre condiţiile de la echipă, „Steaua nu este mai presus decât Universitatea”, „Avem tot ce ne trebuie la Craiova”, în special într-o perioadă în care în fotbal se folosesc des cuvinte precum datorii, insolvenţă, faliment, criză, memorii. Între toate aceste probleme, o echipă cu stabilitate parcă este dinainte una câştigătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER