Universitatea Craiova vs. statul român, episodul 2

Nu e o noutate că Universitatea se luptă cu statul român. În trecutul îndepărtat, Partidul era Statul, adică Steaua și Dinamo, iar Craiova adversarul tradițional al lor, deci al statului. Acum, statul sunt primăriile. Cu bugete care teoretic pot câștiga campionate (primăria București dă 10 milioane de euro pe an la echipele de handbal ale CSM-ului, de pildă, iar Voluntariul ar putea oricând să se prezinte cu un buget similar la fotbal), echipele finanțate semilegal sau chiar ilegal de primării se luptă în mod lipsit de orice fair play cu echipe finanțate din bani privați.

Acum câteva luni, GSP-ul spunea că primarul Craiovei și finanțatorul Universității sunt aceeași persoană. Acum, cică de fapt ar fi chiar dușmani! 

Că Universitatea Craiova este un club finanțat din bani privați este un fapt, până și GSP-ul a ajuns să nu se mai îndoiască de această chestiune, în privința căreia au mințit ca niște porci timp de doi ani. Ne-a amuzat teribil ”știrea” din GSP în care se spunea că primarul Craiovei ar fi fost ”turnat” la DNA chiar de către finanțatorul echipei de fotbal. Așadar, după atâtea ”Craiolguțe” și ”echipe roșii”, gesepeii au avut o revelație porcească: nu doar că primarul și finanțatorul sunt persoane diferite, dar i-au scos chiar inamici aprigi!

iasiDe partea cealaltă, e adevărat că echipa care ne-a bătut cu 3-0 duminică are un buget mai mic decât al Științei. Dar bugetul ăla e asigurat de primărie 100%. Chiar când sunt mai puțini, banii de la stat se cheltuiesc mai ușor și mai relaxat, taxele se plătesc mai pe sărite, aproape că putem spune că, la stat, ”less is more”. În orice caz, lupta pentru Europa dintre Craiova și Iași, poate chiar între Craiova, Iași și Voluntari, nu este în nici un caz bătălia de tipul ”băieții cu bani vs. băieții sărăcuți”. Nici pe departe. Și Iași, și Voluntari, sunt adversari redutabili nu doar pe teren, ci și în hârtii și birouri.

Din fericire, mulțumită mersului tot mai „uns” al justiției, aceste absurdități vor fi corectate, încet-încet, și în România. Viitorul nu este al echipelor susținute din bani publici, adică al sacilor fără fund, ci al echipelor cu investiții private și inteligente, mai curând cumpătate decât degrabă spărgătoare de milioane de euro. Cu onestitatea și fair play, putem remarca faptul că, în ciuda șarjelor pe care DNA le face la adresa unuia dintre finanțatorii clubului și a primarului orașului, Universitatea Craiova nu a fost implicată nici un moment în vreo chestiune măcar cu iz de ilegalitate. Și așa va și rămâne, spre mirarea, dacă nu cumva chiar furia, unei părți a presei și a celui mai prost și mai sărac român – adrian mititelu.

Suntem deja patronii Iașiului și-ai Voluntariului, haideți să fim un pic și ai Științei!

În trecutul recent, mai multe echipe din Liga I au intrat în vederea procuraturii pentru modul cum sunt finanțate, din bugetul de stat. Petrolul, Pandurii, Târgu Mureș, mai nou și Chiajna au făcut obiectul unor acțiuni DNA. Până la sesizarea autorităților, toate aceste echipe fuseseră aproape niște paradisuri financiare, care își plăteau jucătorii la timp și mai bine decât media ligii. Că doar nu-i plătea cineva de la el, un patron, ci îi plăteau niște șmecheri de primari DE LA NOI. Fix așa: indirect, noi, suporterii Universității Craiova, plătim bugetul echipelor care se luptă direct cu Știința în playout: suntem cu toții patronii Iașului, ai Voluntariului, ai Chiajnei, ai Timișoarei, ai Ploieștiului. În timp ce facem asta, nu dăm nici un ban tocmai acolo unde poate chiar ne-am fi dorit: la Universitatea Craiova.

Dar putem să dăm bani și la Craiova, ba chiar o putem face voluntar, sănătos și cu efecte miraculoase. Pentru că lipsa de finanțare publică face din Știința un business privat care, ca orice business privat, are nevoie de public, de ”cumpărători”. Așadar, în lupta noastră cu primăriile și injustiția, nu ne putem aștepta ca un patron (indiferent de numele lui) să susțină la nesfârșit o echipă care nu produce și care joacă cu stadionul mai mult gol. E o realitate simplă și poate  un pic dură, dar la urma urmei este și reconfortantă. Pentru că știm că viitorul Universității Craiova este, după mult timp, cu adevărat în mâinile noastre. Să-i fim alături, de data asta! În tribune, la magazinul clubului și, cu puțin noroc, în scurtă pribegie, în noul ei drum către Europa.

17 comentarii la articolul Universitatea Craiova vs. statul român, episodul 2

  1. tesio spune:

    Deci, asta e incredibil de inteligenta: „Și așa va și rămâne, spre mirarea, dacă nu cumva chiar furia, unei părți a presei și a celui mai prost și mai sărac român – adrian mititelu.”….am ras, efectiv, cu lacrimi!!!

  2. dan.motru spune:

    Renasterea spiritului UNIV.CRAIOVA depinde numai si numai de administrarea clubului cum respecta valoarea si semnificatia acestui brand.Sunt fascinant de acest comentariu emotionant ce releva impresionantul caracter istoric de echipa persecutata in trecut si in prezent.Aceasta stare de fapt reprezinta fascinatia acestui club sa fie pretuit de suporterii UNIV.CRAIOVA care asteapta cu nerabdare dezlantuirea fanatismului nostru.Singuri impotriva tuturor ramane sloganul echipei ce a dat nastere si mitului de CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI! SUCCES STIINTA!

  3. vic spune:

    interesant: Mititelu a cerut personal la Tb Dolj intrarea in insolventa a FC U Craiova (despre care el urla ca este continuatoarea lu Fotbal Club U craiova aflata in faliment si a „adevaratei universitati”), iar Tb. Dolj, pe data de 24.03.2016 a dispus intrarea in insolventa a FC U Craiova.
    Aviz mititeilor, cine tot crede in minciunile booveanului ca va reveni in fotbal se va insela amarnic!!!!

    • Vict spune:

      Booveanul a creat vreo trei clone care toate sint adevarata Craiova 🙂 Cele trei clone sint : Fotbal Club Craiova SA (in faliment), FC U Craiova SA (se pare ca tocmai a intrat in insolventa) si U Craiova SA (infiintata in 2013). Primaria Severin poate baga U Craiova SA in insolventa/faliment daca doreste asta. Aceasta societate are zeci de mii de Euro in datorii catre primaria Severin.

  4. Dan spune:

    La Universitatea trebuie adus un om în care suporterii au încredere, cum adusese „cel mai sărac dintre români”pe Piturca, atunci stadionul era plin meci de meci pentru ca lumea avea încredere că o să apară rezultate. În schimb Felix a făcut numai experimente cu Gane, Mogo, Naicu, singurul lucru bun pe care îl făcuse a fost aducerea lui Sandoi și Cartu, aici câștigând clubul ceva capital de imagine. Însă ne trebuie profesioniști pentru a atrage lumea la stadion, iar Felix nu poate acest lucru pentru că nu înțelege spiritul acestui oraș, aici lumea chiar se pricepe la fotbal și nu pot fi fraieriti. Universitatea cu profesioniști, atât ne dorim!

  5. Stefan.. spune:

    „nu ne putem aștepta ca un patron (indiferent de numele lui) să susțină la nesfârșit o echipă care nu produce și care joacă cu stadionul mai mult gol.”

    Constatare corecta, dar lipseste esentialul: tribunele au fost golite de amatorii numiti in fruntea clubului. Felix Grigore este principalul vinovat, urmeaza cei care au platit deja sau va plati (Mogosanu), amatorii de pe banca tehnica. Patronatul se poate spala cu ei pe cap. Glumind amar,”De parca ar fi sampon!”, vorba maestrului Caragiu. Aici e buba, nu la spectatori.

  6. luca spune:

    @Ștefan da, acolo, e buba, dar și noi, spectatorii (suporterii) avem bube, nu? Postarea redacției, pentru mine, personal, e doar o vrăjeală. Care poate începe cu bo…, cu mi… cu ro… cu ue… cu ma… HAI ȘTIINȚA!

  7. luca spune:

    Poate că patronul a fost mult mai bine informat de bussines-ul fotbalului în Bănie. Sau poate că acesta este mersul lui prin afaceri. Sau ce poți să mai știi? Pentru noi, suporterii, brambureala aceasta este un pas înapoi. Așa, altcumva deghizată, dar ca pe la 1948. Pentru cei foarte tineri fani, e socoteala lor. E o chestie nu numai cu stemele, ci și cu stem-ul, și cu uitarea de părinți și cu uitarea de copii.

  8. Bogdan spune:

    Astia de la gsp sunt chiar asa de nenorociti? Acum scot vrajeala..preluata din evenimentul zilei, cum ca „Craiolguta” are probleme, jucand pe Extensiv fara contract, ba cu chirie mica, etc.. niste scarbe. Conducerea ar trebui sa ia niste masuri cu chestia asa..ei tot o tin cu „Craiolguta”.. redactia..propune la conducere sa faca ceva legat de respectul ce trebuie acordat echipei! Dar daca Felix doarme pe el..

  9. luca spune:

    „Craiolguța” e un nume drag, dincolo de ce a făcut pentru oraș, pentru echipă, chiar și dincolo de ea însăși. Așa că restul luați cizma lui Merkel sau Obama sau Putin direct în gură!

  10. dan.motru spune:

    Peuntru FELIX GRIGORE este mai important sa ramana in gratiile masmediei bucurestene decat sa apere batjocorirea clubului.Cu toate ca este platit de club,el niciodata nu a luat atitudine impotriva masmediei bucurestene care ne faceau clonati sau echipa lui ,,CRAIOLGUTA”.Pentru aceste fapte nu are ce cauta la conducerea acestui club daca nu stie sa respecte onoarea de a fi manager la UNIV.CRAIOVA si reconostinta fata de patron.Cu acest fals sau incompetent manager,nu putem emite succese cand echipa este batjocorita si arbitrata partinitor.Cand vezi aceasta lipsa de atitudine din partea patronatului ajungi la cele spuse anterior de mine.Daca nu scapam de acest tradator suporterii se indeparteaza de echipa.Doamne ajuta sa scapam de acest tradator de la club.SUCCES STIINTA!

  11. craioveanul spune:

    Eu personal nu mai inteleg ce se vrea la acest club! Domnilor Patroni am vrea sa stim si noi ce strategie vreti sa aplicati dar nu prin vocea lui Felix ci a dumneavoastra! Daca nu sant bani oentru performanta ar fi normal sa stim si noi si ne am conforma ! Sa stim si noi adevarul si atunci vom astepta si vom suferi alaturi de echipa noastra! Dar sa nu traim din iluzii deoarece dor mai mult decat realitatea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER