Universitatea și Milan, două legende dornice să revină la gloria de altădată, dar pe drumuri diferite

Când epoca de aur a Craiovei Maxima tocmai apunea, la sfârșitul anilor ’80, abia începea aceea a unei echipe pe care mulți o văd cea mai bună din istoria fotbalului la nivel de cluburi. Cinci Cupe ale Campionilor avea să ia AC Milan cu emblematicul Paolo Maldini în teren, iar echipa în forma ei maximă (perioada 1987 – 1991) sună la fel de fenomenal pe cât juca: Gullit, Van Basten, Rijkaard, Ancelotti, Tassotti, Baresi, Costacurta, Donadoni, Maldini. De altfel, AC Milan este și azi a doua după Real Madrid, la număr de Cupe ale Campionilor câștigate, cu șapte trofee. Milanul a intrat în vrie în 2009, an în care Universitatea Craiova nu exista decât sub forma clonei ridicole a firmei familiei Mititelu. Berlusconi i-a mai chinuit pe fanii milanezi încă 8 ani de atunci, până când, anul acesta, a vândut finalmente clubul, acceptând o funcție simbolică (președinte onorific). Prețul de vânzare către consorțiul chinez îți taie respirația: 740.000.000 euro.

Craiova și Milanul se întâlnesc, la sfârșitul acestei luni, în plină reconstrucție. Renaștem împreună cu marele Milan, practic. În ciuda pantei ascendente a ambelor cluburi, rămâne o confruntare între David și Goliat. Bugetul anual total al Științei se învârte undeva în jurul a 6.000.000 de euro, dintre care aproximativ 300.000 au fost investiți în transferuri, în vara aceasta. În comparație, Milanul a cheltuit aproape 200.000.000 euro doar pe transferurile din ultima lună. Dacă vă e teamă să faceți calculul, vă ajutăm noi: de fix 666 de ori mai mult! PTIU, DRACE!

Dacă Milanul are un brand suficient de puternic încât să atragă investitori de genul chinezilor care aruncă cu sutele de milioane, Universitatea Craiova este din acest punct de vedere într-un punct de cotitură al istoriei: singura ei alternativă, pentru a evita ”petarde” de genul Vaslui, Urziceni sau Timișoara, este o creștere sănătoasă. Iar singura cale de a crește sănătos este printr-un interes puternic al suporterilor, care să creeze în jurul clubului o emulație care să implice deopotrivă sponsori puternici, transferuri de marcă și prezențe constante în fazele superioare ale cupelor europene. Există șanse bune ca inaugurarea noului stadion (așteptată undeva în luna octombrie) să creeze impulsul necesar împlinirii acestui vis, în anul de grație în care Universitatea va sărbători 70 de ani de la înființare. Dar nu se va întâmpla dacă stăm acasă, nici dacă vom continua să ne certăm între noi. De altfel, în aproximativ două luni (deci tot în septembrie-octombrie) este așteptată decizia irevocabilă referitoare la marcă și palmares. Cum în primele două instanțe Clubul Sportiv Universitatea a câștigat fără probleme, există 99% șanse ca și Înalta Curte să confirme că palmaresul nu a fost niciodată înstrăinat și a aparținut fără pauze, din 1948 încoace, Clubului Sportiv. De atunci încolo, oltenii nu vor mai avea nici o scuză dacă nu se vor uni cu toții, cu mic cu mare, din toate cele cinci județe. Unde-s mulți, puterea crește, mai ales când aceia mulți sunt în tribunele celui mai frumos stadion din țară. Cu noi la meciuri și alături de echipă, Craiova este favorită să devină noua forță a Ligii I, în ciuda investițiilor fără suflet care se tot fac în echipe cu inițiale triste și seci ca FCSB sau CFR.

În orice caz, să reiei drumul cupelor europene împotriva unei echipe legendare, care ține primele pagini ale ziarelor în 2017 pentru că e clubul care a investit cel mai mult în această vară, este un mare noroc și o șansă unică. Nu avem nimic de pierdut. Din contră, Craiova va ieși fără îndoială mai puternică dintr-o dublă cu una dintre forțele actuale ale Europei, iar adversarii din Liga I le vor părea lui Băluță sau Ivan niște pigmei, odată ce vor fi dat piept cu Bonucci sau Donnarumma.

PS – este de așteptat ca biletele pentru meciul tur, de la Severin, să se pună în vânzare mâine. Prețurile, din informațiile noastre, vor fi foarte accesibile. Suporterii Științei din Craiova sau București au și numeroase variante (avion direct sau avion + tren din Italia) de a ajunge la Milano pe 3 august, când este programat returul de pe San Siro.

61 comentarii la articolul Universitatea și Milan, două legende dornice să revină la gloria de altădată, dar pe drumuri diferite

  1. florin spune:

    Astăzi doi anonimi s-au câcat in curtea noastră …matei Udrea de la prosport si deputat ușr de Dolj prisnel…din partea mea …m.u.e.!

  2. m spune:

    Multumim Andrei Ivan. Multa bafta Forta Stiinta!

  3. Juventin spune:

    Daca ivan nu pleca acum , isi pierdea tot elanul si randamentul lui era scazut, cu gandul ca a mai pierdut un tren. In plus, plecarea lui trebuie sa-i motiveze si pe ceilalti sa dea mai mult pt a le veni si lor randul, la bani mai multi. Urmeaza baluta, peste un an. Are un an la dispozitie pt a se autodepasi si a-si implini si el acelasi vis.

  4. Bogdan spune:

    Multumim Andrei Ivan. Bafta multa si in 2, 3 ani sa te vad la Juventus!

  5. Adrian spune:

    A plecat Ivan, sunt curios ce si daca aduc cei din conducere ceva in loc….

    LUATI-I FRATE PE IONUT VOICU SI ALEX IONITA SI II VINDETI DUPA UN AN TOT CU ATAT!!!!

    Amandoi pe dreapta, amandoi rapidisti, amandoi urasc dinamo si steaua………amandoi s ar ajuta pe faza de aparare….

    OARE FORUMUL ASTA E URMARIT DE. CONDUCERE???????

    REDACTIA, AS FI FOARTE IMPACAT DACA AS STI CA MACAR SOLUTIA IONUT VOICU SI ALEX IONITA ESTE AUZITA, NU ZIC SA SE FACA DOAR SA FIE AUZITA…….

    MERCI

  6. Tei spune:

    Plecă Ivan😩😩😩…păcat că s-a încheiat așa, dar sper să reușească pe mai departe!

  7. valumi spune:

    :))) o să-i motiveze pe ali baba și pe cei 4.000.000 de hoți! :)))))

  8. Bogdan spune:

    Ar merge Gicu Grozav?

  9. Dan spune:

    Ar merge dar nu vine în România aşa a declarat. Ionițã ar fi o achiziție foarte bunã dar greu de realizat,cred cã ar lua foc Iordãnescu.

  10. Juventin spune:

    Zicea marcel popescu ca pana vineri vor mai aparea achizitii. Sa vedem

    • Olteanu_l spune:

      Este vorba de aceeasi vineri? Aia de acu 2 saptamani?
      Felicitari totusi pentru acest transfer. Suma este una excelenta

  11. Obiectivul spune:

    Afacere excelenta pt.club,insa Ivan are sanse foarte mici de a se impune la rusi. Cu o parte din acesti bani, se pot face doua achizitii peste valoarea lui Andrei,devenind astfel mai puternici!Totul depinde de zgarcenia si priceperea conducatorilor!

  12. Nicu spune:

    Un transfer bun atat pentru Ivan cat si pentru club. Rămâne de văzut cat de inteligent se vor cheltui acesti bani.
    Tentatia este sa cumperam din nou 5-6 gloabe, după rețeta MP.
    Cred ca cea mai buna solutie ar fi reinvestirea lor, prin achiziționarea a 10-15 juniori de elită din toată țara.

    PS. Sunt „topit” dupa acei „specialiști” care, chipurile, l-au descoperit pe Ivan acum 4 ani..
    Haideti sa fim serioși! Nu trebuia sa fi mare specialist ca sa iti dai seama ca va ajunge FOTBALIST. Reamintesc meciul cu Tg Mureș din liga 2, de la Craiova, când a fost peste Curelea, desi avea doar 17 ani.

  13. Cilly spune:

    Vrei transferuri de tinere talente ( 14-17 ani )trebuie sa te adresezi celui mai pregătit si informat om pentru acest nivel …numele lui este Gheorghita Geolgau cel care merita toate laudele si pentru aducerea lui Ivan …eu daca as conduce clubul as aduce 2-3 tineri la sfatul lui Gheorghita care nu ar costa împreuna mai mult de 250.000 -300.000 €..,.iar pe Geolgau l-as cointeresa cu un 3% dintr-o vânzare …:)..,.sigur nu am ieși in pierdere …Hai Stiinta !

    • Juventin spune:

      Rotaru ar trebui sa fie constient ca geolgau i-a bagat 4 milioane in buzunar si sa-l readuca la club , la departamentul de scouting. Ar putea chiar sa-i ofere 1% din suma de transfer al fiecarui tanar descoperit de acesta.

  14. valumi spune:

    :))) Iașul îl luă Putin, Craiova o luă China, via Italia, Trump vine ca furnizor de curent, noi ce babiloniană vrb pe aici?! :)))))))

  15. valumi spune:

    :))) Unde mai pui că money sunt în rate, nu ad-hoc! :)))))))

  16. Cilly spune:

    ….rate,rate dar sunt de luat nu de dat..:))..Hai Stiinta !

  17. valumi spune:

    :))) cilly, fără să știu nimic, dar absolut nimic, mă pomenii că sunt cetățean al SUA… Pe aici toți banii de luat sunt dați de mult. :))

  18. Dan spune:

    Dacă ar investi banii încasați pe Vlad ar fi foarte bine.Așteptăm transferurile și abonații azi,haideți la bilete !

    • Tarabostes spune:

      Toți oamenii așteaptă în viata ceva, iar majoritatea celor care primesc nu sunt mulțumiți niciodată. 🙂

  19. Obiectivul spune:

    Din pacate prostia celor din peluza sud n-are margini!Ei afirma ca nu mananca rahat dar se-ndoapa cu polonicul de la fundul booveanului!

  20. Juventin spune:

    Gicu grozav e liber si dinamo ii da tarcoale cu ceva mizilic. Pai noi nu putem sa-l aducem la un gratar? E un fitbalist bun si ar ajuta mult in locul lui bancu , cel care de un an face figuratie si e mereu cel mai slab de pe teren.

  21. Adi spune:

    Bancu…..

    Acum bancu e cel care ne tine in loc?…..

    A mai fost o minte luminata, multescu, care il pusese rezerva lui mazarache ( 😂🤣😄😜) …..si l am vazut pe nulitate ce stie!!!!!…mi aduc aminte ca la pauza l a scos prostu de multescu pe bancu (care facuse, intr adevar un meci prost) si l a bagat pe mazarache….

    Caseta meciului : in prima repriza am jucat exceptional, am avut 7 ocazii de gol, scor 1-1……Dupa pauza, cu mazarache, nu am trecut de centru, dezastru….

    Morala : si in zilele lui proaste are merite!!!!!!!…..bancu numai pt faptul ca face ambele faze si tot este ceva, plus ca de cele mai multe ori are merite f mari la faza de atac…..

    BANCU TITULAR INCONTESTABIL!!!

  22. daniel spune:

    Abia aștept sa văd transferurile promise de MP. Jucătorii s-au întors din concedii, avem bani la buget și sunt mulți jucători valorosi la prețuri bune. Unii chiar sunt liberi de contract. Mai lipsește ceva?

  23. Tei spune:

    Eu nu înțeleg de ce Grozav stă cu coada pe sus. Zici că ne rugăm de unul care a jucat prin premier league când colo el lustruia banca de rezerve prin Cecenia. Și cică nu vrea în România, ci numai în Europa…ce fițos… 😒

  24. Nicu spune:

    O gașcă de derbedei analfabeți se jucară cu praştia şi aruncară o piatră intr-o baltoacă din Craiovița, sub forma „renasterii” FC-ului boovean, iar tot soiul de specialisti, „foste glorii”, scriitori de curte, filozofi, „vectori de imagine”, înțelepți sau nelipsiții postaci, încearcă să scoată piatra din baltoacă, prin tot soiul de argumente, care mai de care mai convingătoare, arătându-i acestor golani că sunt „victimele” lui mititelu.
    Cată risipă de energie! Càtă pierdere de timp…

    Nu am văzut niciodată un om deștept care işi pierde timpul si nervii arătându-i prostului că e prost!

  25. valumi spune:

    :))) Înseamnă că nu te-ai vazut pe tn? :)))))))

  26. Nicu spune:

    Cand cartea lovește capul lui Valumi și sună a gol, ce vină are cartea?

  27. valumi spune:

    :)) o fi de vină urechea ta, Nicule! O fi prea fudulă… :))

  28. Juventin spune:

    Am putea sa profitam de scandalul de la voluntari si sa-l luam pe balan acum ca a fost trimis la echipa a doua. E un atacant bun . A scapat cu fcsb si l-a executat cu sange rece pe portar. Asta inseamna ca e atacant cu A( mare). Hai sa nu mai facem experimente cu maimute exotice, si sa luam jucatori pe care-i stim. Rotarule, se aude? Acum e momentul, pana nu-si dau aia seama ca fara el nu se poate.

  29. Cilly spune:

    Tiago Emanuel Ferreira fundas central de picior stâng … acum stam bine in zona fundasi centrali avem patru plus Popov .:) … Balan e intr-adevăr fotbalist are fizic,viteza ,forta si loveste bine mingia dar nu cred ca este asa usor de luat sub 400-500.000 € nu cred ca-i dau drumul aia de la Voluntari …ai noștri conducători au învățat ca trebuie sa ai o apărare buna sa strângi puncte si sa ai șanse la podium ….Hai Stiinta !

    • Juventin spune:

      Mie imi place ca are sange rece in fata portii. Am putea incerca acum ca e in dizgratie. Iar un 200 000 ar merge. Nu cred sa fie mai scump, are 27 ani, fara selectii la nationala, fara meciuri in europa. N-au argumente sa ceara ca innecatii. Dar nu ar strica sa facem o intrebare.

  30. valumi spune:

    :))) Până pe 4 septembriie, avem toate șansele să ajungem din urmă clujul, mediașul, giurgiul, iașul și să ne audă rotaru..
    :)))))

  31. Nicu spune:

    Achiziția sezonului este Mitriță, un amalgam de Baluță&Gustavo. Tin minte perfect golul de la Chiajna, pe care ni l-a dat in min. 1. In schimb, fundasul mi se pare dubios, are ceva contrafăcut. Sper sa ma înșel.

    PS. Acum este clar ca va pleca si Baluță.

    • Juventin spune:

      Nu pleaca. Mngia isi face echipa pt sistemul lui preferat 3-5-2. De-aia isi aduce atatia mijlocasi . 5 vor fi titulari plus dubluri. Cate achizitii avem pana acum,7?

  32. Adi spune:

    Daca pleaca si baluta, la revedere…..

    Sa transfere si spectatori ca eu nu mai vin…

  33. Tei spune:

    Mitriță era un tânăr care promitea enorm când a plecat din țară.
    Mă bucur așa mult că l-au adus și sunt așa mulțumit și de felul cum s-a realizat…împrumut, nu transfer să vedem dacă va confirma, deși o cred că o va face…încât nici nu-mi voi bate capul cu „David Luiz de Portugalia”. 😊

  34. Cilly spune:

    Cred ca Tiago Ferreira e cel mai important transfer făcut de noi vara aceasta e singurul fundaș central de picior stâng din lot si in doua săptămâni o sa fie titular , părerea mea este ca e mai bun ca toți fundași centrali …seamănă cu David Luiz nu numai la „coafura” dar si ca stil de joc …Mitrita ..viteza,dribling excelent ,șut bun …poate sa joace si pe dreapta si pe stânga …avem o echipa si un lot peste asteptarile mele chiar dacă a plecat Ivan…in primul 11 din cei transferați ii văd pe Ferreira ,Mitrita si Roman …Screciu o sa fie titular ca e U 21… interesant avem atac pur oltenesc Bancu,Baluta,Mitrita si vârf Roman..:)…Hai Știința !

  35. Danv spune:

    Îl mai plângem cineva acum pe bucãtarul Eric?🤗Cred cã am fãcut cele mai bune achiziții fațã de toate echipele din liga noastrã şi aibia aştept sã îi vãd în teren pe Rossi,Luiz,Bãrbuț,Mitrițã,Roman şi poate azi va veni un atacant şi mai valoros ca Roman!Oricum arãtãm foarte bine şi sper cã se va inpune şi Burlacu care este un copil foarte talentat. Calancea,Dimitrov,Barthe,Luiz,Briceag,Zlatinski,Screciu,Mitrițã,Bãluțã,Bãrbuț,Roman. Rezerve:Popescu,Spahija,Kelic,Rossi,Bancu,Burlacu,Mateiu.

  36. valumi spune:

    :))) da’ pe ăl drept se ține bn? Atenție, manga jocheu pe calul bălan! Ăsta cică are șaua tot verde… Bancu’ cu Bancu. :)))))

  37. valumi spune:

    :))))) PS Lui Ivan parcă îi dădură rușii coadă de dragon, mai ceva decât chinezii lui Milan! :))) Începu să zvârle numai cu stele verzi… Campionatul a început, distracția abia urmează :)))))

  38. Juventin spune:

    Haideți ca începem sa avem si lot, nu numai un prim 11.

  39. gicu spune:

    Baluta, mitrita, barbut, gustavo… unde poola mea e alba ca zapada?

  40. Nicu spune:

    Din cei 16-17 jucatori care trebuiau aduși, au venit doar 7. Deci, ne mai trebuie vreo 7-8 ca sa avem lot. Nu-i așa, Juve?

  41. olteanu_l spune:

    Da, se pare ca de data asta domnul Marcel Popescu chiar se tine de cuvant. Felicitari intregii conduceri, de la Marcel Popescu pana la domnul Rotaru pentru aceste transferuri.

    Trebuie sa recunosc ca dupa ce au numit noul antrenor, ma asteptam la o campanie de transferuri similara cu cea de anul trecut, adica slaba, insa mi-au depasit cu mult asteptarile.

    Toti jucatorii adusi par a fi foarte ok la prima vedere, cel putin romanii sunt cu mult peste ceea ce ma asteptam sa se aduca la echipa.

    Avem tot dreptul in acest moment sa speram la un sezon excelent. Felicitarii inca o data conducerii pentru ceea ce a reusit in aceastacampanie de mercato (asta ca sa-l citez pe d-nul MP) ;).

  42. olteanu_l spune:

    Am un singur regret. Ca Ajica rupt in cur cum este reuseste sa-i pacaleasca pe cei din galerie sa stea departe de echipa.

    Nu stiu ca cei din conducere sa fi incercat un dialog cu reprezentantii galeriei pentru a-i aduce langa echipa. Au facut o atmosfera foarte frumoasa la reunirea familiei Mititelu si este mare pacat ca accepta sa se asocieze cu acest nume.

    Saracii, mai mult de jumatate dintre ei sunt analfabeti usor de manipulat, se vede asta din felul in care scriu, dar sunt si ei parte din familia Universitatii si ii acceptam cum sunt, ba mai mult reusesc sa ofere unui meci de fotbal acel ceva care il diferentiaza de atmosfera unui joc de antrenament.

    Imi amintesc cu mare placere de un joc in deplasare la Urziceni, in care am intors scorul de la 1-0 pentru Unirea. Atmosfera pe care o crea galeria pe acel stadion al urziceniului iti dadea fiori si te determina sa urmaresti mai mult peluza decat jocul in sine. Pacat, mare pacat ca un terminat idiot a divizat un intreg oras si nu numai.

    • Adi spune:

      Subscriu

    • Juventin spune:

      Atunci margi tu la mititelu daca iti e dor de scandaluri pe stadion. Asociaza-te tu cu dobitocii. Din pt meu de vedere, bn ca am scapat de ei. Isi merita soarta de slugi. Mititeluuuuu nu-i lasaaaa. Tine-i departe de stiinta.

  43. Danv spune:

    Konate la Universitatea ?Ce bine ar fi.

  44. Dan spune:

    Konate la Universitatea ?Ce bine ar fi.

  45. Nicu spune:

    Olteanu_le, in esența sunt de acord cu tine. Ai surprins ffff bine realitatea si te felicit. Problema nu este doar mititelu. Problema sunt acei „mititei”, adica acei vampiri psudo-gazetari, asa-zisi scriitori, care au contaminat si dezbinat toata familia alb-albastra. Bunăoară, redacția unui site, apropiat clubului, blochează persoanele de pe fb care-i critică sau, mai grav, ironizeaza alta grupare jurnalistica apropiata clubului. Cine nu s-ar revolta impotriva clubului? Daca executantii tristi ai site-ului respectiv atat i-a dus mintea? Alt exemplu, lipsa de comunicare cu reprezentanții Peluza 97 ( nu stiu dacă am scris bine) au creat aceasta falie. La cat de vulnerabil era mititelu, intru-un anumit moment, era imposibil sa nu comunici cu acei membri cu orgoliul ranit, chiar daca o parte erau influentati de pulifrici ăla de blondu. Dar s-a preferat aroganța. Acesta-i adevarul trist. Cred ca macar acum AM ( ziaristul/ psudo- scriitorul Kamizaze protejat de Andrici care are si el partea lui de vina) sa isi dea seama cat de NOCIV este.

    Noapte bună, prieteni! Visuri urate mantzogi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER