Victorie în opt jucători, semn că Știința a redevenit mare

Cu patru titulari indisponibili, Știința aștepta meciul cu liderul așa cum așteaptă Edmond cuponul de pensie: cu sentimentul implacabilității în priviri, aproape resemnată. Cel puțin cinci jucători ai noștri au fost resemnați, ieri: Măzărache (care nu a arătat nici măcar dorință, de această dată), Fajic, Gustavo, Jazvic și Manea au făcut partide foarte slabe. Din fericire, au existat și eroi pe teren. Mateiu, care a recuperat, a driblat, a forțat și a marcat la faza din minutul 92, e unul dintre ei. Dar cu nimic mai prejos n-au fost Calancea, Screciu, Bancu, Zlatinski sau Markovici. Introdus în ultima jumătate de oră, puștiul cu 16 ani proaspăt împliniți a confirmat că este, deja, cel mai bun vârf din lotul nostru.

Însă meciul a fost câștigat în primul rând de Mulțescu. După un sezon regulat în care Universitatea a fost echipa boemă care ataca în 4-5 atacanți și lua goluri ca Stephen Hawking când e pus să apere penaltiuri, antrenorul pare să fi găsit cheia unei apărări italienești în acest playoff. Cu excepția meciului cu CFR, când ghinionul s-a asociat nefast cu orientarea noastră mai ofensivă, Craiova nu a primit gol în acest playoff și s-a apărat fără greșeală, chiar dacă numele celor patru fundași s-a schimbat de la meci la meci (semn că e mâna antrenorului). Atunci când nu au mingea, jucătorii noștri se mișcă de parcă ar fi legați cu ață: acoperă tot terenul impecabil. Și au mai excelat și-ntr-un alt punct în care până acum lăsaseră de dorit: la partidele în deplasare. Cu 5 puncte din 9 posibile pe terenuri grele – la Astra, Dinamo și Viitorul – Știința nu are nevoie decât de al doisprezecelea jucător pentru a se bate la titlu în acest an. Pentru că urmează trei partide consecutive pe teren propriu și noi, mai bine decât oricine altcineva, știm ce înseamnă ca omul decisiv al meciului să fie publicul.

Faptul că am învins liderul în ciuda faptului că atâția jucători au avut zile slabe e cu adevărat încurajator. Poate, dacă conducerea clubului va apela finalmente la un scouter măcar vag competent, din sezonul viitor am putea deveni o forță, poate chiar una prezentă în grupele Europa League. Până atunci, însă, mai avem multe suferințe de îndurat. Și săptămâna patimilor noastre se deschide cu meciul de duminică seara, de la Severin. Primim vizita FCSB și o victorie acum ar compensa pentru 10 înfrângeri anterioare. Pentru că ar însemna o declarație curajoasă și fermă din partea unei echipe atât de vânate de presa și instituțiile centrale: ”noi suntem Universitatea Craiova și, începând din această primăvară, ne batem iarăși la campionat în fiecare an, orice ați face voi și oricât de mult v-ar supăra asta”.

67 comentarii la articolul Victorie în opt jucători, semn că Știința a redevenit mare

  1. Juventin spune:

    Il asteptam si pe draghici . Iar concluzia este ca multescu a castigat cu tactica mult hulitului cartu. ;)))

    • Adrian spune:

      Noroc cu carul….

      Ma intristeaza prestatia lui baluta, nu poate tine de minge o secunda si da numai pase proaste…..

      Nu suntem capabili sa tinem de minge deloc, o dam adversarului si suntem mereu pusi sub presiune!!!!

      Cu toate ca avem jucatori tehnici nu putem iesi din propria jumatate si asta e f trist…..

      Baluta si gustavo speram sa fie certitudini, dar parca ar fi 2muste fara cap!

      Sper sa isi revina, ce naiba o fi asa greu sa dai o pasa la coechipier???? De 4-5 m????

      Cheia succesului cu steaua sta in capacitatea lui baluta de a avea capul limpede….daca nu, nicio sansa!!!!

      Bine, tot mijlocul trebuie sa fie capacitat, dar asa cum am vazut ca se vrea a fi ideea de joc baluta este cel care trebuie sa faca legatura mijloc atac si in ultimele meciuri a fost deplorabil….

      Am incredere si in gustavo, dar si el pare departe rau…

      Au calitati pe teren par ca ISI PIERD CAPUL….

      Sper sa se aautodepaseasca si sa batem in final fcsb…..

      Atunci ne-am bucura si noi…..cu adevarat…

      • Juventin spune:

        L-as pune capitan pe zlatjnski. Baluta i s-a urcat la cap banderola. Plus ca inca mai traiest din amintirea meciului cu voluntari si de atunci nik nu mai joaca. A redevenit acea musca fara cap care cara mingea pana o pierde , pasele nu-i mai ies , dar a evoluat la capitolul injuratului coechipierilor , el cel mai slab de pe teren de la meciul cu voluntari incoace.

    • Adrian spune:

      Cu draghici e la misto sau chiar e bun?

      • Juventin spune:

        In cantonament cu echipa a fost printre cei mai buni , dar neavand voie sa transferam, l-am imprumutat la valcea pana la ridicarea sanctiunii. Acolo am inteles ca a avut o accidentare care l-a cam scos din forma. Dar e decar , cum zice hagi. Vezi ca e si pe youtube cand juca la ardealul, bun pasator si sange rece in fata portii. El facea tot jocul la mijloc.

  2. ipsilante spune:

    Pentru mine este o enigma, cum reuseste acest antrenor sa faca totusi rezultate, cu un lot atat de subtire, numeric si valoric. Mai intervin si imprevizibilele accidentari si suspendari, ca si fluctuatiile in evolutia jucatorilor tineri si chiar a unora mai copti. De lipsa de sansa la finalizare si a ineptiilor unor arbitri „pacatosi”, nici nu mai pomenesc. Si, extrem de important! Ne antrenam pe unde putem si JUCAM NUMAI IN DEPLASARE! Deci, ce ne dorim noi? Cupa si un loc pe podium? Da, cel putin la capitolul DORINTE, stim ce vrem. Nu ne intereseaza daca nea Gigi chiar are CU CINE si UNDE. Noi ASTA VREM! Stiinta a promovat in Divizia A in 1963 si a iesit campioana un deceniu mai tarziu. Noi, dupa nici 3 ani, de la REINVIERE, vrem Cupa si Campionatul! Daca nu, sa plece Multescu! Sa plece Popescu! Sa plece patronii! Sa plece… Eu zic sa fim alaturi de baieti, de echipa, meci de meci, si sa scoatem MAXIM, din ceea ce AVEM in momentul de fata. Doar IMPREUNA, UNITI, putem STOARCE o pozitionare cat mai sus in play-off si, de ce nu, CUPA! Sezonul viitor vom intra intr-o alta epoca! Cu alte posibilitati. ACASA! FORZA STIINTA!

    • FYRY spune:

      bravo ipsilante !

    • Juventin spune:

      Lasa ipse , ca in vara intarim lotul cu jucatori de la echipa a doua , ca avem talente acolo. Cum sa aduci 7-8-10 fotbalisti cand ai gratis in propria pepiniera si poti sa iti cometezi astfel lotul de 25 cu care sa ataci titlul in sezonul viitor ? Si daca nu-ti convine , baga tu bani la echipa , ce , te crezi antrenor sau finantator ? Dupa infrangerea cu cfr zambeam in autocar la intoarcere ca am castigat un jucator chiar daca am pierdut meciul. Pai sa vezi cum voi rade in hohote cand ii vor promova pe restul !!!…. Vreo 10-15zambete alcatuiesc un ras in hohote , asa spasmatic. Lotul e bun asa cum e , ce pretentii exagerate mai ai si tu ? Esti de-al lui mititelu?

  3. Vict spune:

    Sugerez actiuni puternice de publicitate in Severin inaintea meciului cu FCSB. Si bilete la vinzare incepind de azi – la vinzare la casele de bilete. Acest meci e o sarbatoare – clubul trebuie sa faca asta la fata locului, nu doar prin mobilizari pe facebook.

  4. valumi spune:

    :))) E clară treaba, Mulțescu s-a pus cu burta pe carte. Îl învață pe Mourinho. Între timp, suprterii efectuează vizita medicală.
    🙂 🙂 🙂
    Ok, perfect! Următorul, vă rog!
    🙂 🙂 🙂
    Ok, perfect! Următorul, vă rog!
    :)))

  5. Tei spune:

    Mă bucur să văd că există viață și după Ivan și mă înduioșază să văd entuziasmul lui Screciu și Markovici care și-a trecut acum și a doua pasă de gol în cont. M-a întristat Manea care înainte a pus piciorul la victorie împotriva Viitorului ieri a fost doar o fantomă a băiatului din trecut. E și mai gras acum.

    Insistența și golul lui Mateiu sunt niște semne prevestitoare pentru mine. Nuno Rocha trebuie să revină la prima echipă. Dacă brașoveanul ar fi fost lăsat la echipa a doua, numai câștigam împotriva lui Hagi. Calea ne-a fost arătată acum trebuie decât urmărită. Asta e opinia mea.

    Între timp există un atacant înalt, care știe cu ambele picioare și e golgetăr în liga a doua. Poate reușim să ne interesăm de Chipirliu. E nevoie de unul ca el ca de aer la finalizare. N-are cum să fie mai rău ca Fajic ori Rambe.

  6. danyla spune:

    Mantog, pacaliciule, esti un tip inteligent, daca nu ai fi asa arogant poate ai fi un baiat chiar de treaba !! … Fraza cu Stephen Hawking este chiar geniala ! … Cred ca stii cine sunt ! Este vechiul meu ID de pe craiovamaxima.ro de pe vrenmea cand ma luptam cu boovenii, …2009, … adica de cand tu te incaltai cu fesul ! 🙂 🙂

  7. Bogdan spune:

    Cititi interviul lui Madson din Fanatik. A declarat ca, cu Mogosanu era mult mai bine si ca Multescu a preluat munca lui Mogosanu. Pe asta il regretati voi?

    • valumi spune:

      :))) Frate, ai un firewall în ceață! În fine, scz, e „New York”-ul tău!

    • ipsilante spune:

      Faptul ca Madson este un mijlocas valoros nu inseamna ca poseda si multa minte. Mogosanu ii solicita si le cerea jucatorilor incomparabil mai putin decat Multescu. Iar ei dadeau si mai putin decat li se cerea, de-aia echipa juca, cum juca, si „domina” subsolul clasamentului. Plecand cu sutul in fund, Madson nu are cum sa vorbeasca frumos de atmosfera de la Stiinta. Treaba lui! FORZA STIINTA!

  8. Nicu spune:

    „Vict”, magazinul mobil nu-si produce efectul intr-un oras „strain” daca prezenta lui nu este subliniata de doi promoteri, in vestimentatie alb-albastra, care sa imparta flyere orasul respectiv si sa comunice prezenta.. De asemenea, la materialele inscriptionate cu brandul nostru, trebuie creata o promotie, fie sub forma reducerii de pret, fie sub forma unei gratuitati integrale de produs.

    Un alt detaliu, magazinul trebuie sa stea in orasul respectiv, minim 72 de ore, iar notorietatea prezentei lui se poate crea printr-un eveniment social: o vizita la o scoala cu elevi care au dizabilități, la o familie cu multi copii nevoiași, la cel mai talentat copil dintr-o clasa etc. Evenimentul trebuie comunicat atat la nivel local cat si național.

    Aparitia magazinului doar in ziua meciului si neasistat de promoteri, adica fara notorietate, nu este suficient!

    • Juventin spune:

      Eu as propune ca cei doi promototeri sa fie doua gagicute mishto imbracare in echipamentul stiintei. Sa vedeti cum se vor inghesui si stelistii sa cumpere de la ele..:))) exact ca fetele care ofera promotii la tigari.

      • valumi spune:

        :))) Lasă, că nu se vor înghesui să cumpere! Le vor răpi și rămânem noi doi să vindem biletele.

  9. valumi spune:

    🙂 Mãi, măi, măi! Avem și orașe străine în Oltenia, carevasăzică! Atunci promoterii să fie dotați cu „picioroange” și să înceapă carnavalul de Rio de… unde-o fi!

  10. Dan spune:

    Gata sa rezolvat și cu Rocha, se pare că a ales să rămână la echipa 2 și probabil își va aștepta banii pentru a rezilia contractul.Sincer eu consider că nu sunt mari pierderi,decât jucători fițoși ca ei mai bine căutăm în liga 2 la noi că,cu siguranță vom găsi 2,3 jucători mai valoroși ca ei și ar trebui început cu Petre și Chipirliu!

  11. valumi spune:

    :))) Mai „valoroși”? Exclus. „Fițoși”? Priviți-l pe Ivan.

  12. Dan spune:

    Corect și Ivan este un jucător destul de fițos,dar totuși el are 20 de ani și în vară se va încasa o sumă destul de frumușică pe el de care clubul se va folosi.Acka, Madson, Kay,Rocha, ce beneficii au adus clubului sau ce ar fi putut aduce?Să nu uităm că sezonul trecut cu acești mari jucători nu am prins play-off și mai mult nici măcar locul 7 care ne asigura prezența în Europa.Să îi vedem pe unde vor ajunge dacă vor reuși ceva notabil în cariera lor,însă eu rămân la convingerea că nu sunt mari pierderi.

  13. valumi spune:

    :))) „Mari” jucători? „Mari” pierderi? Cine a zis? Dar, cu plusurile și minusurile lor, nici n-au jucat tontoroiul, ci au adus beneficii în evoluția echipei. Cu greșelile inerente oricărui fotbalist. Cu suma încasată pe Ivan, orice club care se rezumă la a crește jucători pt a-i vinde, se îndreaptă, de exemplu, spre FC Malaga. :))) Tot alb-albaștri.

    • Juventin spune:

      Neee, malaga e ofensiva. Mai degraba alaves ca joaca mai catenacio asa , si tot alb-albastri sunt. ;)))mai fac si imprudenta sa bata barca la ea acasa cum am batut noi viitorul , cu mult noroc. Dar ambele erau lideri.

  14. valumi spune:

    „Imprudențele” te duc și printr-a II-a, și printr-a III-a… ligă. :)))

    • Juventin spune:

      Uite ca alb-albastri au batut aseara ros-al astri cu 2-0. Malaga-barca 2-0. :). Si era doar o prefatza pt stiinta-fcsb.

  15. Nicu spune:

    Valumi, constat ca noi deja facem brainstorming sau lucram part-time pentru departamentul nostru de marketing. De ce nu, carnavalul de la Rio, daca toata Liga I este contaminata de carnavalism?😀

    Revenind la un registru mai serios, din cauza/datorita faptului ca in trecutul indepartat m-am ocupat de evenimente live, dupa umila mea parere, pentru a transporta potentialii consumatori de fotbal in atmosfera meciului, magazinul mobil trebuie accesorizat cu 3-4 hostesse/promotere cu „picioarele pana-n gat” si de o fanfară( deja a devenit laitmotiv 😀) sau un cvartet live ( il putem folosi si la meciuri) + plimbarea clasica a echipei noastre.

    Garantat, efectul va fi MAXIM!

    PS. Buna aia cu liga II si a III-a😀

  16. Nicu spune:

    PS. As mai sta cu tine de vorbă, Valumi, dar sunt schimbul 2. Nici acum nu mi-au marit ăștia salariul, noroc cu alocatia😀, ca altfel n-as mai fi ajuns duminica la Severin…

    Pe curand!

  17. valumi spune:

    :))) neee… Cu picioarele-n până-n creier… Să vezi atunci „alocație”…

  18. Cilly spune:

    ..:))..cu picioarele ei in creierul tau nu mai este „alocatie” si turn de control vamal ..:))…Hai Stiinta !

  19. Nicu spune:

    Valumi, hai ca sunt in pauza si cat fumez o țigara mai putem „vorbi”.
    Nu am definit inca vârsta. Decat una de 40 de ani, eu propun doua de 20 de ani.
    Ce zici? Ne-ncadram in buget?😀

  20. valumi spune:

    :))) e o înttrebare numai bună pt cilly și alții ca el. :)))

  21. Cilly spune:

    .:)).nu raspund la provocări …dar de la „alții „…niciodată doua e cu scandal …totdeauna una sau trei .:)).. …Hai Stiinta !

  22. florin spune:

    Cei care vor sa vina la severin sa vina cu bilete…cred ca se va juca cu casa inchisa…

  23. ipsilante spune:

    Da! Urmeaza a treia(penultima) confruntare dintre Stiinta si FCSB, din acest sezon competitional. Primele doua, au fost decise de borfasii in negru (cavaleri sunt cei CORECTI!) care au activat foarte EFICIENT in „turma” FCSB-ului! Oare vom juca din nou contra 14? Si daca da, ce sanse avem? Pai, daca analizam confruntarea cu Dinamo din Cupa, si acolo, BANDITII IN NEGRU venisera cu „lectiile” facute. Doua lovituri de la 11 m neacordate Stiintei. Un penalti atat de clar, ca putea fi vezut si de un chior, chiar din avion; BORFASII insa se uitau in alta parte, probabil. Apoi, o ora jucata de baietii nostri in 10, pentru ca Baluta a fost eliminat (fara dubii!), CU DEDICATIE! Din pacate, javrele turbate nu au fost capabile sa O vare, de nici un fel, in poarta, timp de 120 de minute. Deznodamantul il stiti! Asa ca, BORFASII NERUSINATI s-au intors la baza cu capetele plecate, crapandu-le obrazul de rusine! MISIUNE NEINDEPLINITA! Da, cu toata NESIMTIREA si NERUSINAREA arbitrajului lor, ei si cele 11 javre dinamoviste, au ratat calificarea. STIINTA noastra, de data asta, nu a mai fost ingenunchiata de NIMIC si de NIMENI! ASTA cred ca va fi SINGURA modalitate de a invinge „steaua fara nume”, adica FCSB. Am convingerea ca vom umple stadionul. Baietii trebuie sa lupte cu aceeasi abnegatie, angajament si daruire, ca in meciul cu maidanezii. IMPREUNA putem birui si FCSB, si MAFIA din fotbal! Este singura noastra posibilitate de a izbandi! Bafta baieti! FORZA STIINTA!

    • florin spune:

      Eu alaturi de tine vom fi la severin…cati din cei care comenteaza aici vor fi?…asteapta infrangerea ca sa dea cu pietre in antrenor si jucatotori…adevarati suporteri…

      • Juventin spune:

        Am achizitionat o basculanta de pietris florine si arunc cu lopata , chiar si la victorie , sunt consecvent :).

        • florin spune:

          Ma asteptam…din pietris cu ciment faci boltari…tu nu dai cu pietre tu dai cu boltari…este nevoie si de oameni ca tine…

          • Juventin spune:

            Cu boltarii am facut un zid si l-am pus in poarta. Dar calic cum sunt , am pus un boltar mai putin. Pe acolo a intrat mingea.

  24. valumi spune:

    :))) Nu c-ar fi Severinul în carantină, dar rujeola și rubeola SIGUR nu merg acolo.

  25. Dan spune:

    Calancea, Dimitrov, Kelic, Barthe, Bancu,Zlatinski,Mateiu,Ivan,Jazvic, Băluță, Markovici. Așa sper că va arăta primul 11 al Universității azi!Rezerve:Mingote,Screciu,Bucurică, Dumitraș,Petre,Gustavo, Fajic. Dacă Băluță va fi iarăși ieșit din formă ca în ultimele meciuri înlocuit cu Gustavo, acolo dă cel mai bun randament brazilianu,în centru,să nu îl mai joace în bandă.Hai Știința! Ne vedem la Severin să ne purtăm echipa spre victorie,azi presimt că va fi ziua lui Ivan.Fără Mazăre azi!

  26. Obiectivul spune:

    Echipa de start si asezarea in teren sunt bune,cu conditia ca fundasii de banda sa se transforme in mijlocasi ofensivi pe faza de atac,iar cei trei mijlocasi sa le acopere urcarile.Sa ne ajute dumnezeu!

  27. Adrian spune:

    Doamne-ajuta! Insa e f greu….ffff greu cu fcsb….

    Fundasii laterali , dupa mine, vor fi depasiti usor la acest meci ( as vrea sa nu fiu injurat )

    Pe dreapta dimitrov care nu se apara deloc bine in sit unu la unu va fi ajutat de mateiu care parerea mea nu va face meciul. Vietii cu fcsb, deci vulnerabili…

    Pe stanga bancu, care nu este fundas de profesie si cred ca va avea mult de tras, iarasi vulnerabili….

    CA SA BATEM CRED CA VA TREBUI SA PRINDEM O ZI MAGNIFICA!!!!!

    Plus ca in fata suntem neexperimentati, aveam un bancu care este fundas….ce naiba…asteptari????

    IN CONCLUZIE, DOAMNE AJUTA

  28. Obiectivul spune:

    Cand nu marchezi din penalty, ce pretentii poti avea de la 20m, dom.”profesor” Zlatinsky?!Cristea ca ne-ar trebui veo 50 de ocazii sa dam un gol!Jazvic,Ivan???!!!

  29. aneurism spune:

    mai stie cineva a cata oara capra la oi? si multumescu are voie sa o skimbe pe biyda aia de ivan?

    • Juventin spune:

      Dupa ce l-a salvat nita , ivan le-a fost recunoscator. Nu a mai atins mingea. Ba chiar a fugit de ea.

  30. Obiectivul spune:

    Antrenorul pooolii,jucatorii pizdii,se plimbau pe langa adversari ca bezmetici!Pai pe muistii astia trebuia sa-i bati lejer!Valoare ioc,minte ioc dar nici atitudine???!!!Erau prea obositi,ce-ar fi daca si noi am lucra,doua zile pe saptamana cate 1 ora si jumatate???

  31. Bogdan spune:

    Multescu zici ca a fugit cu banii de paine.. tragem la un 0-0 amarat pana ne dau aia gol si dupa alergam ca mustele fara cap. Dar pan’ la urma asta e lotul. Multumim conducerii!!

  32. Juventin spune:

    Niciodata n-a fost steaua atat de slaba. Iar noi cu cacatii in pantaloni ne-a fost frica sa atacam. Plus ivan cel mai bun om al lor iar baluta…eterna musca fara cap si un antrenor mic mic mic , mai slab ca mititelu.

  33. Adrian spune:

    Bravo, baieti!!!!!!

    Ba , da sunt cel mai bun antrenor de pe aici???????

    Este incredibil, nu am jucat niciodata fotbal la nivel profesionist, dar sunt cu 3 clase peste multescu…

    Am spus la inceputul meciului, mateiu nu va face meciul vietii, rezultatul ….. nu a facut meciul vietii

    Am spus din prima et a campionatului MAZARE = NULITATE…..s-a adeverit…..

    AM SPUS CAND TOTI IL PUPATI IN CUR PE MULTESCU CA E UN ANTRENOR MEDIOCRU, SI S-A ADEVERIT

    ESTE CULMEA PROSTIEI SA NU INVETI NIMIC DIN MECIUL TUR, sa fii batut exact la fel…ca un amator…

    Aia, ANTRENORUL PPOOOLIII si-au efectuat toate schimbarile in min 60, 2 atacanti masivi, de careu….NU MAI AVEAU PE NIMENI SA FACA JOCUL…..ANTRENOR IMBECIL IL BAGI PE GUSTAVO NU PE MAZARACHE, JUCAM CU PASE LA EI IN TEREN……AR FI PUTUT FI CRL MAI SIMPLU MECI…..

    ANTRENOR IDIOT, CAND AIA AU 2MALAI IN CAREU NU TE APERI, ATACI!!!!!!

    ANTRENOR IDIOT CE FACI CU UN PUNCT?

    INCREDIBIL CE DILIU SENIL E ANTRENORUL ASTA…..REGHE I-a invitat pur si simplu sa bata si el a zis, ……

    LASA, BA , BATE TU…..

    • Juventin spune:

      Ba mateiu a jucat bn. Chiar el i-a dat pasa de gol lui ivan cand a scapat singur. Daca rata mateiu asa….ce mai ziceai? Iar daca vb de randament , baluta si ivan sunt mult sub mateiu.

      • Adrian spune:

        Parerea ta, a doua repriza nimic…..

        Observ la cei de pe aici ca daca unul da o pasa buna gata a jucat bine ( ok in prima repr a jucat in a doua mateiu nimic)….

        Altii il iau la ochi pe baluta….

        PAI BA AICI E SMECHERIA, CE SA FACA IVAN, BALUTA DACA TOTI CEILALTI NU IES?…..

        Baluta a dat o pasa sclipitoare, a jucat mai bine ca de obicei, dar cu cine????

        PE MINE DINTOTDEAUNA. NU M AU DERANJAT RATARILE NICIODATA, PE MINE MA ENERVEZA CAND NU DAI PASA ( jazvic nu ii da lui ivan) asta ma scoate din sarite….

        Pe mine ma enerveaza toti cunoscatorii care spun ca. Mazarache e idolul lor…si au pretentia ca au dreptare, il vad pe nulitatea asta si cum apare, cum pierdem, doar eu vad??????

        PE MINE MA DERANJEAZA IDEEA DE JOC ,,AUTOBAZA,, SI TOTI CARE O PRACTICA FARA RATIUNE…..

        Cartu, multescu….astia au 1000 de ani si nimeni nu vede ca. Nu mai sunt pentru secolul asta antrenori….

        LUATI BA UN ANTRENOR ADEVARAT, MIRIUTA, MUNTEANU, GROZAVU CHIAR, MACAR JUCAM FOTBAL,,………

        30 de meciuri. Nu am batut steaua si am pierdut mereu ca o echipa mica stand la cutie…..

        ANTRENORUL SFINTESTE LOCUL!!!!
        0

  34. Obiectivul spune:

    La cnferinta de presa Multescu bate campii,la pauza trebuia sa fie vreo 4-0 iar arbitru’ a gresit flagrant impotriva noastra!Cum poti sa joci cu Jazvic care alearga k o baba obosita,cu Mazarache care are in cap numai simulari? Pe Baluta il pui capitan ca sa gestiguleze pe teren!Dimitrov,nici un castig,se crede fotbalist dar e prea bezmetic.Cu Zlatinsky si Mateiu nu poti construi la mijloc si sa impingi jocul in fata!Cand un copil de 17 ani e cel mai bun jucator al tau,atunci numai trebuie sa ai nici o pretentie!

  35. aneurism spune:

    si totusi in afara de byzdele astea triste mai exista vreo alta ekipa in liga 1 care sa nu fi castigat macar 1 data cu fcsb? altfel renastem……….mateiu barthe screciu si baluta sa ma scuze

  36. Nicu spune:

    Chiar atat de lunga sa fie calea pana la steaua norocoasa din meciurile cu FCSB-ul?
    Oare mii de ani i-ar trebui luminii victoriei s-o ajunga?

    Ce blestem pe capu’ nostru ar fi fost sa castigam dintr-un penalti scos de jucatorul foileton de pe acest forum, adica Mazarache?

    Pe cine mai injuram noi acum?

    Cat despre meci, oricat ne-am agita si ne-am crea emoții negative, trebuie sa avem intelepcinea de a recunoaste ca au fost mai buni. Diferenta de valoare si de arbitraj se putea stopa in iarna, nu acum.
    Acum este un efect al contraperformantelor conducerii: transferuri ratate, proasta negociere cu lotul Acka, si nu numai..

    Si totusi, ce ne-am fi facut daca bateam norocos, dintr-un penalty scos de jucatorul foileton, Mazarache..
    Striveam ” Corola de minuni a lumii” de pe acest forum sau corola strivea mitul…

    Noapte buna, Craiova! Noapte buna, frumosi suporteri, oriunde v-ati afla…

    Si sa nu uitati ca si „maine” mai e un meci, chiar daca am jucat azi „lunga si p-a doua”😀

  37. Tei spune:

    Din Dimitrov mingea s-a prelins frumos și sigur în poartă. Același Dimitrov care era să-și dea un autogol în meciul cu Viitorul. E bine totuși că n-a făcut henț era grav dacă am fi rămas fără el o etapă.

    Numai pot cu Ivan… numai suport de nicio culoare să văd cum ratează în așa hal… partidă… după partidă… Cred că ultima dată când a dat gol cu o echipă de play off a fost dintr-o centrare norocoasă în meciul cu Dinamo…în 2016. Trage la poartă ca și cum ar fi un fundaș central ce o vede pentru prima dată. Se oțărăște la toată lumea dacă nu i se dă o pasă perfectă, pasă pe care oricât de bună ar fi tot n-ar face nimic cu ea. Doamne cât regret că n-a ajuns în Belgia… Ce ocazie am ratat… Trebuia să îl facem pachet și să îl expediem repede până nu se răzgândea Fc Bruges.

    Cred că banderola de căpitan e blestemată; cum o poartă unul cum se ia la harță cu toată lumea. La ce arbitraj tâmpit a fost putea să fi luat și eiliminat Baluță.

    Îmi vine să mă închin cu mâna stânga când îl văd pe Măzărache uneori. E inexplicabil… e un extraterestru…Nu înțeleg ce vrea să facă.

    Dacă ajungem prin Europa și întâlnim „granzi” gen Hapoel ori Gent mare minune dacă nu luăm pe puțin 3 goluri la fel ca Viitorul și Pandurii. Și o luăm de la capăt în sezonul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER