Victorie sau… Sau nimic altceva!

Amintiri de dinainte de playoff, cu Bancu. Dintr-un meci pe care îl dominam, îl câștigam și sărbătoream cu toții, la final.

Craiova nu a dominat clar nici un meci, în acest playoff. Șase meciuri cu puține lucruri bune de care să ne amintim, poate cu excepția primei reprize cu FCSB, repriză uitată și ea repede de către toți suporterii, însă, după o a doua parte lamentabilă. Într-o singură partidă recentă a arătat Știința așa cum ne așteptăm cu toții să arate: în meciul de Cupă cu Dinamo, tot de la Severin. Acel meci ne-a adus speranța, un cuvânt atât de nepalpabil, dar atât de drag nouă: SPERANȚA că la finalul acestui an vom putea ridica iarăși deasupra capului un trofeu, după atâta amar de vreme. Acest meci este cel puțin la fel de important: pentru că acest meci ar putea aduce IZBĂVIREA.

Cu o victorie astăzi, aproape totul poate fi iertat, pentru că ne-am apropia la doar 2 puncte de Dinamo și locul 3 s-ar juca încă. Poate chiar locul 2, ținând cont că avem și cu Viitorul tot acasă și încă trei meciuri de disputat.

În primul rând, e ocazia jucătorilor să arate că nu la lot este principala problemă. E ocazia lor să dea totul ca să arate că sunt fotbaliști, nu doar jucători de fotbal. E ocazia lor să arate că sezonul viitor, cel în care Știința va reveni în Europa după 17 ani, pe cel mai frumos și cel mai nou stadion din România, merită să-i prindă tot îmbrăcați în alb-albastru. Pentru unii dintre ei, s-ar putea să fie chiar ultima ocazie.

În al doilea rând, e ocazia antrenorului să arate că nu este tehnicianul cu mentalitate mediocră și fără ambiție pe care mulți fani îl văd în el. Mulțescu a încântat prin joc ofensiv în sezonul regulat, transformând Craiova cu totul, într-o echipă percepută de toată țara ca ofensivă și spectaculoasă. După un playoff cenușiu și zgârcit în fotbal, însă, este pe cale s-o schimbe la loc, de data asta în rău. Ei bine, astăzi este și pentru el, cum zice englezul, ”make or break”. Conform dicționarului, ”make or break” este o situație la finalul căreia fie vei avea parte de un succes răsunător, fie de un eșec la fel de răsunător.

În al treilea rând, e ocazia suporterilor din Severin să arate că nu sunt atât de rupți de adevărata Știința și de realitate. Din păcate, la meciurile cu FCSB mai ales, Severinul a arătat ca un oraș cu spiritul distrus de minciuni și lipsă de informare, un oraș în care fanii Științei sunt groaznic prinși la mijloc între fanii celor mai urâte două echipe din istoria recentă (pentru că o istorie mai lungă nici nu au): FCU și FCSB. Astăzi, împotriva lui Dinamo, toți trebuie să țină cu Universitatea, altfel amintirea Severinului va rămâne aceea a unui oraș pierdut în bătălia Adevărului cu Minciuna, Impostura și Mizeria.

Toate acestea pot fi încă salvate, cu o singură condiție: VICTORIE AZI. Orice altceva, însă, chiar și un egal, este sinonim cu un pumn în plex. Nu doar pentru că i-ar convinge pe suporteri de ideea că suntem cea mai slabă echipă din playoff, ci pentru că ne-ar lua și aerul, înaintea unei confruntări cruciale, în semifinalele Cupei, cu o echipă care ieri a învins clar cu 2-0, într-o deplasare grea.

Toți cei care vor fi astăzi pe stadion la Severin, așadar, fie ei jucători, antrenori sau suporteri, trebuie să treacă poarta stadionului cu o singură idee în cap: că e MAKE OR BREAK. Că victoria înseamnă totul, iar egalul sau înfrângerea nimic. Că își joacă azi restul sezonului, onoarea și poate și carierele. Să dea Providența ca, cu ajutorul tuturor celor trei categorii, să ne reauzim după meci cu acel minunat optimism oltenesc care ne-a părăsit în ultimele săptămâni.

64 comentarii la articolul Victorie sau… Sau nimic altceva!

  1. Cilly spune:

    „O echipa de fotbal este comparabila cu un pian .Ai nevoie de opt oameni care s-o care si vreo trei care stiu sa cânte ” spunea cel mai iubit manager din istoria lui Liverpool, Bill Shankly despre el este vorba cel care a condus Liverpool intre 1959 -1974 si care cu umor zicea despre rivala Everton ca asemănare intre Queen Mary un transatlantic din acea perioada si Everton este ca au același număr de „pasageri” mai precis 2139 persoane.:)..ma gândesc cam care ar fi cei care cânta la pian pentru noi astăzi probabil Gustavo,Ivan si Bancu de ce nu si Baluta , sper sa fie inspirati si sa câștigam ar fi o victorie care ar șterge amărăciunea ultimelor doua meciuri , nu cred ca mai are rost sa vorbim de transferuri sau schimbarea antrenorului pana dupa finala Cupei, trebuie sa sustinem si sa ajutam echipa indiferent care sunt jucatorii care intra pe teren cu tricoul alb-albastru …Hai Stiinta !

  2. valumi spune:

    🙂 Joc pe contre… Mă gândesc că și aceia care cară pianul trebuie să știe să cânte la pian… Sau, mă rog, la instrumentul preferat. Deocamdată, orchestra noastră e sub portativ.

    • Juventin spune:

      Conteaza si partitura impusa de dirijor. Si mai sunt destui in lot fara ureche muzicala care canta fals si nu cunosc notele muzicale. Mazarache saracul nici cheia sol.

  3. Juventin spune:

    E grele cu pianul fratilor. Parca vad ca iar cantam la……dranda.:)))

  4. Bogdan spune:

    Daca nu batem pe Dinamo o sa cantam toti la „ceatarna”..din pacate! HAI STIINTA!!

  5. Tarabostes spune:

    Meciul ăsta ne poate descreți frunțile.
    Suntem favoriți și este cu atât mai bine cu cât nu mai avem nimic de pierdut.

  6. Fan Stiinta dar nu oltean spune:

    Nu va fie frica, Mazarica tot nu pica!Este titular diseara si va inscrie sigur. Mai conteaza in poarta cui?

    • Redactia spune:

      Ce sa zicem, nu stim echipa de start, dar fiecare pasare pe limba ei piere, se zice-n popor 🙂

    • Juventin spune:

      Facem pariu ca daca da gol iar ne injura si ne face semnul ” ciocul mic”? Tocmai el cel mai talentos si prolific atacant al tuturor timpurilor. 🙂 vedeta mare , ce sa mai :))

  7. Obiectivul spune:

    Severinul este un oras predominant fcsb-ist, deoarece Craiova n-a mai avut performante de 24 de ani!

  8. Juventin spune:

    Ia sa vedem cum jucam azi ??? Tot 4-3-3 sau revenim la 4-2-3-1….ca nu avem trei mijlocasi centrali , screciu racit. Eu as zice 4-2-3-1 cu: calancea- dimitrov barte kelic bucurica- mateiu zlatinsky- ivan baluta bancu-fajic. Se poate mai bn de asa in momentul asta ?

  9. Dan spune:

    Se poate mai bine:11 de Măzărache! Revenind la lucruri serioase eu aș vede următorul 11:Calancea, Dimitrov, Barthe, Kelic,Bucurică, Mateiu,Gustavo,Bancu,Jazvic,Ivan, Fajic. Să îi odihnească pentru meciul de cupă pe Zlatinski și Băluță.

  10. Bug spune:

    MULTUMESC
    Multumesc

  11. Obiectivul spune:

    Amatorism total,debandada peste tot,eliminari luate aiurea, iar se da vina pe arbitraj pt tampeniile lui Mateiu si Zlatinski!Marcaj zero ,pedalare in gol la mijloc,inteligenta lipsa,pregatire fizica precara,tactica paguboasa!

  12. Cilly spune:

    Ți-ai luat „cota” in gura ?.:) …dacă ești suporterul Craiovei si crezi ca nu câștiga Știința nu paria dobitocule si in nici un caz nu spune la alții sa parieze împotriva echipei care o iubesc hahalero fără creier .. „psf 2 & 3+…cota 4 joaca-l single..sau 2& 3-5 ..cota 6.”…dacă ești parior caută boule alte meciuri sa pariezi si nu mai te crede șmecher ca ești arogant si prost ..altfel nu contezi …Hai Știința !

    • Juventin spune:

      N-am pariat dobitocule , nu joc niciodata craiova la pariuri nici cand bate. Dar tu esti un cacat nemernic cu mintea cat dopul. Sa te iau in pula de prost. E pb ta ca te-ai nascut din pula beata ,spermatozoid handicapat.marsh la cacat pupincurist odios. Poate faci pana la A4 ala.

      • Cilly spune:

        Nu contezi ..chiar daca am face fix 10 (zece) transferuri la vara ..:))….pronosticurile tale …la gard ..Hai Stiinta !

        • Juventin spune:

          Nu contez , nici eu nici tu. Sau tu ai impresia ca….contezi? Poti sa faci 100 de transferuri , daca sunt ca alde baluta si mazarache , tot degeaba. Singurul care o sa-i laude o sa fii tot tu , bolovane. Ai un lot mai slab decat in primul an de la promovare , nu joci nik , nu ai antrenor , dar avem prosti ca tine care are impresia ca dotorita lui se invarteste pamantul invers. Nici nu vreau sa contez. Conteaza tu si pt mine , in imaginatia ta bolnava. Ia-te de mana cu baluta si mazarache si spanzurati-va. Abia atunci veti conta in pula mea.

          • Cilly spune:

            Cand scrii pagini întregi despre cum si cu cine trebuie sa joace echipa apoi spui ca un antrenor este 80% dintr-o echipa si ceri cel putin 10 transferuri nu poti fi luat in serios …deci nu contezi …iar cand te crezi deștept si fara rusine inainte de un meci cu Dinamo dai pronostic 2 si „sfătuiesti” sa-l joace single e chiar lipsa de respect fata de cei ce scriu pe aceata pagina ..atat am avut sa-ti spun …altfel e treaba ta ce spui de acum încolo ..Hai Stiinta !

          • Adrian spune:

            Pai si daca paria ce, ma?

            Omul a dovedit ca stie fotbal….ceea ce tu, sa ma ierte Dumnezeu…

            Juventine, poate mai ai un pont pt data viitoare….

            Sa il oftici pe cilly…..

            Echipa de retarzi….putinii fotbalisti au ajuns fundasi….

            IAR CEL MAI TARE E CA MULTESCU A IMPLEMENTAT O ECHIPA SUPER OFENSIVA CU 5 fundasi…..

            In sfarsit se detasaza de pluton o echipa de imbecili, de ieri si mazarache are pereche in persoana lui multescu….

            😂😂😂😂😂

  13. Nicu spune:

    Mda…ma bucur ca „specialiștii ” nu mai spun ca am pierdut din cauza faptului ca am jucat la Pitești…
    De data asta am gasit puncte comune cu clasicul A.M. ( nu aditza mititelu, ci Andrei, Andrei Mantog)

    Mi se pare ca avem probleme legate de conditia fizica. Au fost jucatori care abia alergau. Si nu este primul meci cand constat acest aspect. Poate nu ar fi rau sa se reevalueze preparatorii…Ivan parea sufocat in min 50…

    In fine, doua lucruri mi-au plăcut din acest meci: drama lui Cosmin Balean, cand am egalat, si aparitia lui Gica Craioveanu. Unicul, Gica Craioveanu!!!!!

    • Juventin spune:

      Stai asa ca n-am pierdut , am facut egal si cica e bn. Au venit prostii calare pe cai mari ca nu am luat bataie si ma injura. Poate ti-o furi si tu ca ai prea mari pretentii :))))

  14. daniel spune:

    Când nu mai este nimeni este de vina: nici antrenorul, nici suporterii de rezultat, nici MP, nici arbitrii, nici jucătorii, nici stadionul( cea mai penibila obiecție posibilă, aceea ca s-a jucat la Pitești, nu la Severin) nici constructorii de la stadion, nici ziariștii care-i lauda pentru a 15-a oară în ultimele 2 zile ca „azi au mai bătut un cui”, nici și nici..Iată, ca am găsit vinovatul de serviciu…evident, eternul Andrei Mantog.

    Oare drama acestui „intelectual”, pe post de ziarist, cand se va sfarsi? Sau nici n-a început?

  15. Tei spune:

    Mie mi-a plăcut începutul…am avut un gol frumos… faza creată și gândită care i-a surprins și pe câinii…dedicația lui Ivan a fost un gest frumos…Mazăre n-a mai început…Bancu s-a descurcat mult mai bine în sistemul 3-4-3…chiar dacă au fost sughițuri în apărare, jucătorii s-au completat și s-au ajutat unu pe altu… Am arătat ca o echipă..o echipă care Luptă din orgoliu, dar Luptă. S-a găsit un folos și pentru fundașii centrali. A fost un progres.

    Totul s-a dus pe apa sâmbetei în repriza a doua. S-a instalat panica de „aoleu să nu luăm gol” …și ne-au egalat…apoi „aoleu să nu ne mai dea altul”…și ne-au mai dat unul. Practic de la vestiar s-au reîntors băieți fricoși din meciul cu CFR/Astra/fcsb. Alerga fiecare de capul lui…numai țineau cont de nimic. După primul gol a fost beznă totală…s-a rupt firul lucidității complet… Mateiu s-a remarcat prin fault roșu, în rest greoi și inutil… Nici n-am putut să apreciez centrarea lui Băluță și golul egalizator că se mai întâmplă altă nebunie. Zlatinski? Eu am crezut prima dată că îl înjură pe Mulțescu că l-a scos atunci cu Astra. Parcă era posedat după ce a dat golu și căuta cu tot dinadinsu roșu. Și după ce îl primește pleacă liniștit la vestiar. Numai are nicio treabă cu nimeni. Prea mulți nervi…numai vreau ieșiri în decor din astea care nici nu mă lasă să mă bucur de unele lucruri frumoase pe care le reușim uneori și nu e bine…

    Mergem mai departe!

  16. florin spune:

    Pe gds unul vartosu comentează golul lui zlatinski…centrare băluța si gol zlatinski…așa am văzut si eu din stadion …am văzut de 10ori reluarea acasă …ce a făcut zlatinski nu a fost așa simplu…de aceia unii il numesc profesorul…preluare cu dreptul a întors un fundaș si șut cu stângul…bravo profesoare…

    .
    .

    • florin spune:

      Am greșit …preluare cu stângul a pus-o pe dreptul a adus-o din nou pe stângul șut si gol …bijuterie…
      .

  17. Cilly spune:

    Multi dintre spectatorii care vin la Pitesti si Severin nu sunt atasati de culorile alb-albastre vin la stadion cu frustrari si la primele pase gresite sau daca scorul nu ne este favorabil încep sa înjure si sa fluiere jucatorii …si la Craiova pe Extensiv existau astfel de persoane (nu le pot spune suporteri ) dar mult mai putini si erau aduși la tăcere de vecini …e normal ce spune Bancu la sfârșitul meciului cu Dinamo sa-si dorească sa joace in Craiova pe noul Oblemenco unde sigur o sa fie o atmosfera mai buna …suporterii din Pitesti si Severin merita apreciati pentru susținere si sunt așteptați sezonul următor in Banie …Hai Stiinta !

  18. Fabius spune:

    Zlatinski, Bancu si Mateiu au drept de joc in cupa, dupa ce au luat cartonase rosii in campionat ????

    • Tarabostes spune:

      Cine ia roșu în campionat va sta în următorul meci oficial – în cazul de față în Cupă.
      Dacă luau roșu în cupă ar fi putut să joace în campionat și ar fi fost suspendați pentru următorul meci din cupă. 😉

  19. Dan spune:

    Spunea Mutu după meci că speră ca conducerea Universității să ia măsuri drastice împotriva lui Zlatinski, eu sper că după acest meci să i se dea banderola,este singurul jucător care o merită!Mă bucur enorm că nu au câștigat câinii și sper că CFR ne vor face o surpriză să câștige ei titlu,chiar dacă sunt în insolvență nu vreau nici FCSB campioni.

  20. Bogdan spune:

    Joc haotic. Lipsit de idei. Bubuim mingia spre Ivan de parca e un Ibrahimovic. Multescu si-a atins maximul in jocul cu Medias. Mai sus nu mergem cu el. Frustrant …

  21. Cilly spune:

    Cartonașele galbene si roșii luate in cupa se contabilizeaza in Cupa in schimb eliminarile din campionat luate in etapa premergătoare unui meci din Cupa intra in vigoare si jucătorul nu joaca in Cupa …asa ca la meciul cu Voluntari nu joaca Baluta (roșu luat in ultimul meci din cupa ), Zlatinski si Mateiu cartonase roșii luate aseară .Bancu care a făcut aseară patru galbene in campionat joaca in Cupa cu Voluntari dar sta cu CFR la Cluj …Hai Stiinta !

  22. Dan spune:

    Calancea, Dimitrov, Barthe, Kelic, Briceag, Bancu, Dumitraș,Screciu, Jazvic, Gustavo, Ivan,așa va arăta echipa în meciul cu Voluntari.

  23. ipsilante spune:

    Dintre cei 4-5 fotbalisti care joaca la Stiinta (restul fiind doar jucatori!), 3 sunt suspendati. Vai de noi, cei care visam la podium si Cupa! Stiu, dupa unii, de vina e Multescu! ANTRENORUL! Ei cred ca daca maine i s-ar da cu sutul, o ora mai tarziu, lotul ar fi alcatuit din 26 de fotbalisti, de super-clasa, suspendatii ar primi automat drept de joc, accidentatii s-ar vindeca ca prin miracol, ar aparea ca din senin cel putin 2, sau 3, oameni de gol si, ca prin minune, singura problema ar ramane, diferenta de scor la care ar urma sa-i executam pe toti ceilalti. Aberatia rezolvarii tuturor problemelor, odata cu schimbarea antrenorului, o vad repetata, ca flajneta, mereu. Oameni buni, nimeni nu se opune schimbarii lui Multescu daca asta ar fi buboiul care ne franeaza spre victorii si performante istorice. Trebuie sa recunoastem insa, ca si Ranieri a luat campionatul cu Leicester, avand un lot de 33 de fotbalisti, unii excelenti, cu dubluri si tripluri pe posturi, de calitatea titularilor, nu cu 15-16 fotbalisti si juacatori plus 5-6 junior necopti, jucand toate meciurile in deplasare si antrenandu-se pe coclauri, pe unde gasesc loc sau sunt acceptati sa faca acest lucru. Este un an greu. Patronul a facut ce-a putut, antrenorul si baietii din lot, la fel, ca si suporterii, si-au deposit limitele, in conditiile date. Clar ca au fost si greseli. Dupa mine, jucatorii adusi nu au corespuns cerintelor antrenorului, nici ca valoare, nici ca profil (posturi). Mutarea unor jocuri la Pitesti, a fost si ea neinspirata. Plecarea fortata, prematura, a unor jucatori, in plin sezon, a fost o nota proasta, a coducerii, care nu a stiut cum sa managerieze conflictele aparute. Si mai sunt si altele. Stiinta este un brand vechi in haine noi. Nerabdarea si foamea in obtinerea de titluri si trofee este enorma si de inteles. Sa ramanem totusi realisti. Absurditatea unora, nu ne va impinge spre succes. Din contra. Rabdare si intelepciune! Doar IMPREUNA, echipa-suporteri, putem inca performa in acest sezon. Altfel, nu va fi bine. Urmeaza Cupa si trebuie sa CASTIGAM. FORZA STIINTA!

    • Bogdan spune:

      Cata rabdare si intelepciune sa mai avem? Eu unul nu mai am de niciuna..sa am rabdare cu Ivan sa dea un amarat de gol singur cu portarul? Sa am rabdare cu Mateiu sa faca o deposedare buna la 28 de ani? Sa am rabdare cu Multescu sa faca si a 3-a schimbare cand suntem condusi acasa? Sa am rabdare sa aducem si noi un jucator de fotbal? Sa am rabdare cu Mazarache la 24 de ani sa stie cum sa stea la offside? Sa am rabdare cu Marcel Popescu sa ne faca campioni „ca intre prieteni”? Nu mai am nici intelepciune nici rabdare. Si sa nu mai aud cum accederea in playoff e o performanta..ca daca o luam pe calea asta si ramanerea in liga 1 inseamna o performanta. In toate sporturile decat primele 3 locuri se premiaza si sunt performante, restul e balast! Hai Stiinta!

      • Juventin spune:

        Sa vezi ce rabdare o sa mai ai inca un an pt a ajunge in cupele europene. Daca ia cupa tm sau voluntari si noi terminam pe 6…. Adio cupe europene inca un an. Si a mai trecut un an. Mai ai rabdare , poate la anu’.

        • florin spune:

          se vede ca nu le ai cu sportul asta numit fotbal…tm si voluntari nu au primit licenta ptr europa deoarece nu au cerut-o …deci si locul 6 joaca in europa anul asta …stirea este de o saptamana …acum daca tu nu vrei nu joaca locul 6 …esti un suporter adevarat #rezist…

          • Juventin spune:

            Sa te iau in oula suporter pupincurist. Esti suporterul zero. Tu lei ai doar cu linsul in dos.

  24. Juventin spune:

    Chiar sunt curios : e cineva ferm convins ca vom trece de voluntari in cupa , mai ales cu absentele a inca 4 titulari ? Si daca facem o comparatie cu echipa de la inceputul campionatului sunt 5 plecati si 4 absenti….deci 9. Cine mai ramane ? Mazaracheeeeeeee……:)))) maza titular indiscurtabil. Deci va mai intreb inca o data : sunteti siguri ca ne calificam ??????? Sa vedeti bocete , daca si astra e scoasa de tm…!!!!!! Dc ? Pt ca in cazul asta voluntari si tm isi disputa finala si castigatiarea merge in cupe iar noi ne vom lupta cu astra pt locul 5 ,ultimul care duce in cupe. Deci e cineva sigur ca mergem in cupe ? Poate dar ivan , daca-l ia barcelona. Dar baluta niciodata , ca nu vrea mazarache :))))

    • Florin spune:

      Vazand atitudinea lor din teren si mai nou faptul ca Bancu acuza suporterii ca jucatorii sunt injurati, nu as fi sigur de asta nici cu echipa completa. Pentru ca ei nu au inteles faptul ca noi ne dorim sa castigam toate meciurile si sa jucam un fotbal inteligent rapid. Daca in schimb vor constientiza ca totusi sunt si la noi jucatori care pot face diferenta, si mai ales daca nu vor dori sa se faca de ras vor juca si vor castiga, pentru ca am jucat acolo in sezonul regulat si am castigat.La voluntari nu sunt decat doi fotbalisti de luat in seama:Cernat si Balan. Daca vor reusi sa ne bata in doi asta este! La noi mai este Gustavo ivan Screciu poate chiar un burlacu un Manea. Posibilitati sunt, totul este sa manifeste vointa de a castiga. oricum jocul asta il castigi numai prin vointa daca il castigi! Un eventual esec nu ar putea fi jutifict in nici un fel atunci cand declari ca pentru tine cupa este principala prioritate!

  25. florin spune:

    asa cum ti-am explicat mai sus mazare baluta ivan si colegii lor vor juca in europa …dar tu nu batman batman #rezist …

  26. Nicu spune:

    Oare Miorița s-a nascut in Oltenia?
    Sau arienii locuiesc doar la Bucuresti..

    A avea rabdare si „înțelepciune” este un lucru normal, dle Ipsilante?

    Oare cate generatii „de sacrificiu” vor mai trebui pentru a ne bucura de gloria pierdură?
    Unde erau marii ganditori cand lotul Acka a fost îndepărtat? Unde a disparut, cand s-a luat aceasta decizie halucinanta, frenezia punctelor de vedere expusa azi de atatia deontologi?
    Unde a disparul entuziasmul lui MP?
    Unde este jocul ofensiv etalat la inceputul campionatului?
    Unde a disparut unitatea suporterilor, pe care o laudau conducătorii in meciul tur cu FCSB?
    Unde este conștiința suporterilor? Ce s-a-ntamplat cu ei in ultimii anii?

    Din pacate, Bogdan, generatia noastra este stigmatul bataliei pierdute..
    Daca se va perpetua acelasi spirit, ” de înțelepciune”, la infrangeri sau egaluri amare, ma tem ca si generatiile viitoare vor avea acelasi spirit de looseri.

    Dupa ce ca suntem puțini, ne mai omoram punctele de vedere si intre noi. Bunăoară, „Juventin”, nu mai poate sa isi expuna parerea pentru ca este obstructionat de X si exemplele pot continua..
    Adevarul trist este ca, cata vreme exista intre noi specimene gen „Mantog”, la figurat, nu vom fi niciodată uniți. Dimpotriva!
    Pentru mine mantog este sinonimul dezbinarii si o spun cu maxima responsabilitate. Valorile porta-vocii semi-oficiale a clubului a aratat doar aroganță, dispreț, cinism, iar noi vrem „intelepciune”.
    Chiar asa, suntem un club de masochiști, dle Ipsilante?

    Un scriitor, alias mantog, care iese cu levierul si isi bate cititorii, de fapt suporterii, cum poate fi catalogat, dle Ipsilante? Eu, unul, daca as fi aflat ca mantog s-ar fi luat de dta, dle Ipsilante, eram primul care te aparam.
    Sau ar trebui tratat cu „intelepciune”

    Eu cred ca balada Miorița, esența poporului român, adica capra vecinului, s-a nascut in Oltenia.

    Dar poate mai apare vreun mantog care sa ne arate ca cei care locuiesc in Bucuresti au alt pedegree, o alta rasa ariana…adica noi vom ramane cu capra vecinului. Sau, poate vorba lu’ Steliano Filip, cum ca vom sta intr-o pozitie nefireasca in meciurile importante ( nu este vorba de voință, ci de putință)

    Dragilor, haideți sa fim „înțelepți”, adica prosti…
    Ah, ce frumos, viitorul luminos…

    • ipsilante spune:

      Daca intelepciune = prostie, in registrul tau cerebral, atunci nu avem cum sa ne intelegem. Eu ma adresez oamenilor normali, la trup si „scufita” si cu o bruma de educatie, cultura, bun simt si obiectivitate. Nici analizele si nici verdictele tale nu ma „lovesc”. Fiecare e liber sa-si spuna parerile. Dar daca sustii aici ca puricele poseda trompa si e mai mare decat a elefantului, fara argumente solide, da-mi voie MACAR sa te contrazic (fara sa te jignesc!), in nici in caz sa ma OBLIGI sa-ti dau dreptate. Acum, la sfarsit, fie vorba-ntre noi, daca te-as face intelept, sigur nu te-ai supara, dar daca-ti zic prost, n-o sa-ti placa. Deci, un pic de discernamant, echilibru si intelepciune in analize si exprimare, nu ti-ar strica nici tie. Totul este sa poti. FORZA STIINTA!

      • Nicu spune:

        Dle Ipsilante, dacă atâta ai înțeles, înseamnă ca n-ai inteles nimic..

        • ipsilante spune:

          Ai grija omule! Poezii scriu multi, poeti sunt putini. Daca n-am inteles nimic, poate exprimarea ta bate in derizoriu. Eu ma adresam celor care au si capacitatea sa fie intelepti. Restul, oricum nu puteti fi decat cum spui tu. FORZA STIINTA!

          • Nicu spune:

            Cand cartea loveste capu’ si suna a gol, nu este de vina cartea, dle Ipsilante…

  27. Cilly spune:

    @Nicu …daca te referi la mine in legătura cu incidentul avut cu Juventin am sa-ti explic de ce am reacționat asa pentru mine sa dai pronosticuri pentru Dinamo inainte de meci pe un site al suporterilor Stiintei este o lipsa de bun simt sa nu o cataloghez mai dur este cum ai striga, ai scrie Hai Dinamo ! Hai Dinamo ! apoi cana spui sa-l joace single in lumea pariorilor inseamna pariu sigur având o cota buna si poti paria o suma mare pe el a însemnat Fraierilor ascultati la mine ca stiu ce spun si-mi permit si aici sa va spun ca o sa luați bătaie , ce a făcut el a fost o jignire …altfel e treaba lui ce spune sau ca nu înțelege ca suntem deja in tururile preliminare de calificare in grupele Europa League…..in legătura cu „răbdare si intelepciune ” cred ca vrem nu vrem asta este soluția pentru noi sa crestem jucatori tineri talentati sau sa-i cumpăram si cu cateva achiziții mult mai atent făcute sa ne luptam in play off pentru unul din locurile 1-3….ar mai fi varianta sa se mărească bugetul de la 5 mil € la 10-12 mil € si sa cumperi 5-6 fotbalisti buni cu experiența cărora sa le dai salarii mari ..si nici atunci nu ai avea siguranță ca o sa câștigi titlul dar sigur ai avea șanse mai mari ..dar de unde încă 5-7 mil € in plus ?!….acționarii actuali investesc 2-3 mil € anual din buzunarul lor si clubul nu are nici o datorie , au pus bazele unui club trainic si serios lucru mult mai important (dupa parerea mea ) decat un titlul câștigat gen Urziceni sau aproape câștigat Tg Mures apoi desfintati sau impovarati de datorii in insolventa si fara drept de a mai juca in Europa …sezonul următor cu un stadion nou sigur si noi suporterii o sa contribuim simtitor la bugetul clubului o sa fie mult mai bine …Hai Stiinta !

  28. florin spune:

    o explicatie simplu de inteles logica gandita fara patima si fara ura …asta este calea …principalul este ca echipa sa reziste si sa existe …si in sezonul viitor tot jucatori ieftini sau liberi de contract vom achizitiona asta este adevarul …este dureros dar sa crezi in el decat sa ai deziluzii si dupa sa injuri ca disperatul patronul antrenorul sau pe mazarache …ptr cei care nu cred in proiect si vor maine sa fie campioni cea mai simpla cale este becali …cauta suporteri ptr noua lui echipa fcsb …a treia cale este sa veniti cu cele 10-12 mil euro si posibil sa castigati sau nu la anul campionatul …stiti voi alta cale ?

    • valumi spune:

      🙂 „Logică gândită fără patimă și fără ură”? Te repeziși la alții, da’ pe tn nu te vezi? Scuze, ai drum bătătorit de calafat becalian. Găsiși truditori pt pavele? Hai atunci cu „Feta”, nu cu gladiatorul Zlatinski!

  29. Nicu spune:

    Cilly, nu era vorba de tine, pentru ca se vede ca esti un tip educat si te respect, este o chestiune legată de un principiu: haideti sa nu ne mai jignim intre noi.
    Mulțumesc!

  30. Cilly spune:

    @ Nicu ..si eu mulțumesc. ..Hai Stiinta !

  31. valumi spune:

    🙂 Adicà avem datorii internaționale și nu avem datorii?! Ce e clubul în treaba asta? O coajă de nucă aruncată pe ocean pentru patronI și pentru fraieri? Sau poate barbut, sau poate „hai, știința” „când o fi”? „Principii”, „educație”, „respect”? Un Al Capone sub un „jos pălăria” gata să facă implozie!

  32. Cilly spune:

    „La un club de fotbal exista o sfântă treime : jucatori,antrenor si suporteri .Directorii (conducătorii ) nu fac parte din acesta treime , ei sunt la club sa semneze cecuri” …” O mare parte a suporterilor cred ca fotbalul este o chestiune de viața si de moarte , dar se inseala ,e mai mult de atat ” același Bill Shankly….Hai Stiinta !

  33. valumi spune:

    🙂 k, cilly, ia-l pe bill shankly și mergeți să sărbătoriți ceea ce propune admin-ul forumului!

  34. Cilly spune:

    @valumi..ce mi–ar fi plăcut sa beau un Oban cu Bill ..:)..păcat ca nu mai este posibil …poate o sa-l bem împreuna la o data administrata de noi si nu indicată .:)..Hai Stiinta !

  35. Juventin spune:

    Va mai dau un pont pt meciul de cupa , siguranta 99%. Sub 5,5 schimbari. Cilianule…astept injuraturi. Era randul meu , nu ?

  36. Cilly spune:

    .:asa da ….am pariat deja sa nu scadă cota .:)…Hai Stiinta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER